Paul Klee, un abstract cu amintiri, tandreţe, delicateţe, poezie şi fantezie

Au trecut aproape 47 de ani de la ultima Retrospectivă Paul Klee în Franţa şi Centrul Pompidou prezintă, în expoziţia Paul Klee. L’ironie à l’oeuvre, deschisă până la 1 august, peste 250 de lucrări ale acestui artist, provenind din cele mai importante colecţii internaţionale, de la Zentrum Paul Klee la colecţii particulare, care oferă o imagine inedită a acestei figuri singulare a artei moderne din secolul al XX-lea. Potrivit părerii lui Pierre Boulez, compozitorul căruia această expoziţie îi este dedicată, Klee „posedă autonomia minunată a propriei sale devieri”. Comisarul expoziţiei este Angela Lamp, conservatoare la Muzeul Naţional de Artă Modernă.

Angelus Novus

Este Klee un comediant al artei? Nu s-ar spune dacă ne gândim la tablourile delicate, la micile acuarele pe hârtie realizate în Tunisia, începând din vara anului 1914, în care tuşele colorate ritmează peisaje vii, influenţate de cubism, sau la tablourile pur abstracte ale perioadei Bauhaus. Fără a mai aminti de pânzele în care se întâlnesc mici săgeţi ce direcţionează privirea sau de figurile copilăreşti realizate din trei trăsături de creion. Tandreţe, poezie, delicateţe şi fantezie. O operă complexă, în care realul se alătură idealului.

Gotic vesel

Opera lui Klee numără peste 10.000 de piese. Se poate vorbi despre Klee şi muzica, Klee şi suprarealismul, Klee şi Kandinski, Klee şi Bauhaus… Firul conducător al aestei expoziţii este însă Klee şi ironia romantică, un concept estetic inventat în Germania secolului al XIX-lea de către filosoful Friedrich Schlegel, pentru care ironia se află în uniunea contrariilor. Dar ironia poate fi considerată şi ca o distanţare.

Cuplu de prost gust

După călătoria sa în Italia, în 1901-1902, unde a descoperit Antichitatea şi Renaşterea, Paul Klee a pornit în căutarea unei arte care să corespundă provocărilor contemporane lui. „Astfel, şi-a găsit drumul în satiră. A adoptat această poziţei faţă de el însuşi şi faţă de opera sa în care n-a încercat să-şi transpună pasiunea”, consideră Angela Lamp.

Arta lui Paul Klee este subtilă, complexă şi enigmatică, impunând mai multe lecturi şi comportând mai multe semnificaţii. Este adevărat că artistul oferă chei, mai ales prin titlurile lucrărilor, care sunt adesea jocuri de cuvinte menite să provoace reflecţia, dar şi să ofere o libertate deplină privitorului. Căutarea sa picturală rămâne pertinentă de la început până la sfârşit. Operele lui sunt într-o continuă devenire, pictorului neplăcându-i ideea definitivării.

Arhanghel

Deşi îşi urmăreşte propriile idei, Klee este receptiv şi la cercetările contemporanilor săi. Când descoperă Cubismul la München, în 1911, se foloseşte de compoziţia prismatică, dar nu-i plac figurile închise în structuri ghidate de intelect, pe care le consideră lipsite de vitalitate. În consecinţă, parodiază, transformă. Acelaşi lucru se întâmplă şi la întâlnirea lui cu Constructivismul sau cu arta lui Theo Van Doesburg. Klee lucrează întotdeauna între faliile sistemului. La el, grila devine peisaj sau vitraliu.

Exuberanţă

Totuşi, una dintre sălile expoziţiei este dedicată Constructivismlui. Când László Moholy-Nagy ajunge în 1923 la Bauhaus-ul de la Weimar, care era condusă în acel timp de arhitectul şi designerul Walter Gropius, şi unde Klee preda de doi ani, a adus cu el ideea apropierii de industrie, deci de raţionalitate. Klee s-a opus. Folosea şi el grilele rigide ale lui Theo van Doesburg, dar le anima cu linii ondulate. Desigur, a adoptat şi el noile tehnici, mai ales pulverizarea culorii pusă la punct de Kandinski, dar rezultatul era unul ludic, ca un portret de clovn sau un acvariu. La Klee nu există niciodată gestul maşinal în crearea unui tablou, fiind interesat de natură, de lumea figurativă, deci favorizând intuiţia şi nu regula.

Lângă Tunis, 1914

Vremurile au influenţat şi el cariera artistului. În 1933, când Hitler a devenit Cancelar, Klee a fost concediat din postul său de profesor la Academia de Artă din Düsseldorf. Casa i-a fost percheziţionată şi operele confiscate, unele dintre ele urmând să apară în expoziţia „artei degenerate” de la München din 1937. Atunci pictorul s-a instalat la Berna, în Elveţia, dedicându-se exclusiv artei sale.

Frumoasa grădinareasă

În ultima secţiune a expoziţiei, destinată perioadei de criză, desenele lui mărturisesc preponderent violenţa ce domnea atunci pe străzile Germaniei. Ele aveau titluri ca Acuzaţie în plină stradă (1933), Vânătoarea de oameni sau Şters de pe listă. Picturile sunt şi ele la fel de încărcate, mai ales Şters de pe listă, un autoportret în care artistul se prezintă sub forma unei sculpturi africane marcate cu o cruce. Cu Contre-flèche (Contra-sens), ajunge chiar să folosească tonuri brune, asociate culorii uniformelor SA. Desigur, vocablarul este abstract, dar în mijlocul arhitecturii rigide a tabloului, compuse din dreptunghiuri, există o săgeată roşie care strică alinierea orizontalelor, ca un semn al rezistenţei artistului.

Cei fără speranţă

„Teatrul mecanic” îşi are sorgintea tot la Bauhaus, unde, din 1921, afost interesat de mecanizarea figurii umane. Întâlnirea lui cu cercul dadaiştilor de la Zürich, în special cu Tristan Tzara, şi citirea cărţii lui Heinrich von Kleist, Despre teatrul de marionete, îl încurajează să creeze fiinţe hibride care nu sunt pe deplin nici obiect, nici oameni. Creând aceste figuri jumătate manechine, jumătate automate, transformând păsările în avioane, Klee condamnă mecanizarea care transformă omul în maşină de război. Aceste figuri mecanizate au atras atenţia lui André Breton.

Inventatoarea cuibului

Dincolo de tema automatelor, lui Klee îi plăcea să se joace cu cuvintele, ca în compoziţia Plante-orologii din 1924, care reprezintă bizare cadrane la capătul unor tije. Din aceste două motive, André Breton îl consideră un fel de precursor al suprarealismului şi îl invită la expoziţia suprarealistă de la Paris din 1925, alături de Max Ernst, Joan Miro sau Pablo Picasso.

Cap de cămilă, statuetă în ghips

La intrarea în Expoziţia Paul Klee de la Centrul Pompidou, vizitatorul descoperă un avertisment: „Nu de Picasso, dar”. El însoţeşte un desen, intitulat Pitic idiot în transă, publicat în Daily Mail pentru a promova expoziţia lui Paul Klee de la National Gallery, din Londra, în 1945. Dincolo de funcţia lui de anunţ, tabloul mărturiseşte relaţia complexă pe care artistul elveţian a avut-o cu părintele Domnişoarelor din Avignon, mai tânăr decât el cu doi ani. O relaţie pe care Zentrum din Berna a încercat s-o decripteze în 2010 printr-o expoziţie în care erau etalate operele celor doi giganţi ai picturii moderne. Klee descoperise cubismul lui Picasso în 1913, dar pe artist l-a cunoscut abia după doi ani. Aflat în trecere prin Paris, pentru a se întâlni cu noul lui galerist, Daniel-Henry Kahweiler, el a însoţit un grup de artişti care doreau să viziteze atelierul lui Picasso. A doua oară, cei doi artişti s-au întâlnit la Berna şi mărturia lui Bernhard Geiser, specialist în opera gravată a lui Picasso, relevă faptul că ea a fost un fiasco. Dar Klee va admira şi în egală măsură va ironiza arta lui Picasso. A fost capabil să aducă un „omagiu lui Picasso” adoptând „jocul cubist”, într-o compoziţie de pătrate albastre, roşii şi galbene, într-una dintre primele sale compoziţii în ulei, dar şi să transforme mai târziu brutalul om-taur, intitulat Minotaurul, într-un enorm bou într-un desen care poartă numele URCHS, joc de cuvinte bazat pe combinaţia dintre taur (ochse) şi primitiv (Ur). Totuşi Klee recunoaşte de două ori influenţa explicită a maestrului, într-o acuarelă ce reprezintă un sărut, din 1932, şi un desen în cretă cu două figuri stând faţă în faţă.

Insula Dulcamara

De-a lungul întregii sale cariere, Klee a adoptat umorul şi distanţarea, un fel de „joc serios”, cum îl numeşte Angela Lamp, pe care îl atestă şi primele autoportete în care se prezintă sub trăsăturile Artistului gânditor, Artistului gândindu-se la motivele accetării sau renunţării, Artistul în plină creaţie, Artistul sensibil. Aceste patru caricaturi, datând din 1919, atestă gustul său pentru ironie. „Nimeni n-are nevoie să mă ironizeze, am eu grijă de asta”, exclama el în 1906. Ca un urmaş al lui Daumier, din care se inspiră pentru a sculpta în ghips Neliniştea gândirii, el comentează viaţa socială şi politică, relaţiile între bărbaţi şi femei, orgoliul, ipocrizia, laşitatea, urâţenia… Proiectul pare să fi fost ridiculizarea umanităţii. Sentiment pornit din dezamăgirea resimţită în faţa grandorii culturii antice şi din nevoia de a retranscrie lumea contemporană. Parodiind statuile antice, el creează un personaj înaripat, dar având o atelă şi o proteză, în Eroul cu aripă, un adevărat anti-erou, ca alegorie a condiţiei umane.

Prezentarea miracolului

Dragostea lui pentru grotesc îşi găseşte expesia cea mai elocventă în ilustraţiile la Candide sau Optimistul, povestirea filosofică a celui numit de Klee „le père Voltaire”. În această transpunere a limbajului acid al scriitorului în 26 de desene în peniţă, Klee dovedeşte însă o ironie mai uşoară, tradusă în stilul extrem de simplificat al siluetelor. Publicate în 1920, aceste ilustraţii l-au făcut pe Kandinski să afirme: „cu legitimă mândrie am bănuit în micile desene de atunci, când el nu picta încă, pe marele Klee care urma să vină”.

Peisaj lângă E.

Două treimi din lucrările din expoziţie n-au mai fost niciodată expuse în Franţa, din cauza fragilităţii suportului lor (hârtie, carton). Este şi motivul pentru care expoziţia nu va fi itinerată sau, în orice caz, va circula fără ele. De exemplu, Angelus Novus, o acuarelă din 1929, provenind din colecţiile Muzeului Israelului, nu poate fi luminată decât cu o intensitate de 30 de lucşi şi nu va fi expusă decât două luni. Pentru Muzeul Israelului, opera este emblematică, pentru că Walter Benjamin, care a achiziţionat-o în 1921 dintr-o galerie din München, a folosit-o pentru a ilustra una dintre Tezele Filosofiei Istoriei, transformându-i titlul în Îngerul Istoriei. Opera i-a aparţinut lui Walter Benjamin şi organizatorii expoziţiei sunt fericiţi că au putut expune, pentru prima dată din anii 1930, două lucrări care i-au aparţinut acestuia. Cea de a doua este Prezentarea miracolului, o guaşă conservată la MoMa din New York.

Oraş şi soare

Majoritatea acestor piese, multe provenind din colecţii particulare, oferă prilejul descoperirii unei părţi a creaţiei lui Paul Klee încă necunoscute, dar şi a tehnicilor pe care le-a abordat, cum ar fi colajul, ghipsul, gravura, pictura pe sticlă…

Fără încetare, opera lui Paul Klee oscilează între doi poli ai expresiei artistice. Caricaturist la începuturi, desenează palmieri şi stele albastre în acuarelele tunisiene, frizează constructivismul şi inventează pătrate şi trame în contraste de lumină şi umbră, apoi, după ce l-a văzut pe Picasso suprarealistul inventează o spirituală Lady cu linie suplă sau o plasează pe Frumoasa grădinăreasă într-un fel de pictură hieroglifă, în albastru şi roşu vaporoase. Face pe scribul în Insula dulcamora- Insula dulce-amară (1938), punctată de mici tuşe roşii, de mari trăsături negre, din care se iveşte o figură aproape mirată.

„Sunt un abstract cu amintiri”, mărturisea Klee pentru a-şi explica arta un pic ying şi un pic yang…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.