Paul Negoescu: Succes în ciuda legislației

A făcut primul curs de pregătire pentru admiterea la UNATC în clasa a XI-a. Atunci a înțeles că nu știe nimic. Unul dintre cei cu care lucra l-a întrebat care este filmul lui preferat și el a răspuns: „Shakespeare in love“. „Te întreb despre filme adevărate“, i-a spus profesorul… A înțeles că habar n-avea Tarkovski sau Kieslowski… A început să citească. A făcut primele filme ca un fel de terapie dupa o relație care eșua. Și a funcționat. Așa a filmat: ca să-și vindece el rănile din relație.

Găsesc toxice generalizările. Și totuși, organizarea cinematografiei e „în derivă”. Cum reușești să faci film, azi?

Am participat în ultimii trei ani la scrierea a două proiecte de lege care n-au avut încă finalitate și deja am obosit să mai investesc energie în chestiuni care țin de legislație. Cert e că toată lumea filmului e nemulțumită de actuala lege a cinematografiei, dar la fiecare tentativă de îmbunătățire a ei, s-au găsit diverse persoane cu influență, care să se opună schimbării, ca să nu-și piardă din avantaje. E o situație pe care o regăsim în mai multe domenii din România, nu doar în film, sau cel puțin așa pare din exterior, fie că vorbim de învățământ, de educație, de organiarea administrativă, de construcția infrastructurii și de orice alt domeniu al culturii. Deși filmul românesc este bine văzut din afară și asta datorită premiilor din festivaluri și cronicilor din revistele de specialitate, lumea nu știe că toate succesele astea sunt obținute nu datorită legislației, ci mai degrabă în ciuda ei.

Cinema de arta vs. cinema comercial. Ai preferințe?

Prefer să cataloghez filmele în funcție de sinceritatea cu care sunt făcute. Până la urmă e greu să definim care film e de artă și care nu, că până la urmă chiar și un film comercial e tot o creație artistică. Dar pentru mine e important să nu simt că în spatele filmului se află un calcul meschin al regizorului sau al producătorului, fie că vorbim de un calcul de a obține un profit financiar cât mai mare pentru care se aplică o rețetă specifică filmului comercial, fie că vorbim de un calcul de a obține o selecție sau un premiu în vreun festival pentru care se aplică alt tip de rețetă. Atâta timp cât simt că filmul nu a fost făcut din onestitate, resping în egală măsură ambele tipuri de filme făcute după rețetă. Așa că împart filmele în două categorii: cele oneste și cele mai puțin oneste sau cele care mimează onestitatea.

În cât timp s-a realizat „Două lozuri”?

Propunerea să fac filmul am primit-o în octombrie 2013, dar lucrul la scenariu a început abia la începutul lui 2015. Pre-producția efectivă a început în primăvară, cu formarea echipei și căutarea locațiilor, iar filmarea a avut loc în luna iunie 2015. Post-producția a durat aproape un an, pentru că prima proiecție publică a avut loc abia în iunie 2016. Bugetul a fost mic, în jur de 30.000 de euro, ceea ce înseamnă cam de 20 de ori mai puțin decât bugetul mediu al unui film, dar e drept că bugetul real al filmului nostru ar fi fost mai mare dacă toată lumea ar fi fost plătită la prețurile pieței. Însă puținii bani pe care ne-am bazat ne-au făcut să ne limităm perioada de filmare la doar 15 zile, în timp ce postproducția a durat mai mult decât de obicei, pentru că am lucrat cel mai mult în timpul nostru liber.

„O aberație care a făcut și face rău filmului românesc pe termen lung”

126 de mii de spectatori au văzut filmul „Două lozuri“ al lui Paul Negoescu până la jumătatea acestei luni

Ai depus deja alte proiecte la CNC?

Lucrez la un proiect pe care l-am început înainte de „Două Lozuri”, dar care a durat destul de mult să fie finanțat. „Never let it go” se cheamă momentan, ca titlu de lucru. Urmează să fie filmat în primăvară și sper să fie gata iarna viitoare. Alt proiect n-am depus la CNC, dar mă gândesc deja la un posibil proiect următor.

Mai crezi în propunerea ta de a exista o categorie de finanțări, de la la CNC, unde punctele producătorilor să nu conteze?

Cred că punctajul producătorilor, cât și al regizorilor este o aberație care a făcut și face rău filmului românesc pe termen lung. Pentru că punctele astea se calculează în funcție de vânzări, selecții și premii în festivaluri, iar în baza acestui punctaj matematic se decid finanțările filmelor (lucru unic în lume). Și cred că asta influențează destul de mult procesul de creație și modul de lucru la un film. Pentru că regizorii și producătorii vor dori să-și mărească șansele pentru finanțările viitoare și atunci vor ochi din start o selecție sau un premiu la un festival și cum spuneam mai devreme, asta face ca filmele să fie mai puțin oneste. Și mi se pare total greșit ca politică de stat să încurajezi ideea că ai valoare doar dacă ești premiat. Da, sunt de acord că cei care au performat să beneficieze de anumite avantaje, dar nu să acapareze finanțările, ci, eventual, să beneficieze de o finanțare mai mare, care să le permită producția unor filme mai complexe. Și cred că cei care au performat ar trebui să se regăsească în comisiile de selecție a proiectelor, nu doar pentru că ei ar trebui să fie cei mai capabili să evalueze proiectele depuse, ci și ca o obligație morală față de instituția care i-a finanțat. Așa văd eu un sistem de finanțare echitabil și funcțional.

Dar aș dori să se-nțeleagă bine un lucru: nu spun că premiile nu sunt importante, pentru că sunt, ele ajută foarte mult un film pe partea de distribuție, să câștige notorietate și să aibă cerere în alte teritorii, dar cred că ele trebuie să vină ca un bonus, nu să fie scopul pentru care se face filmul.

Aveți în plan și o altă colaborare în aceeași echipă a filmului „Două Lozuri”?

Am spus la un moment dat, înainte de lansarea filmului, că dacă filmul va face 50.000 de spectatori ne vom gândi și la o continuare. Cum am depășit demult pragul ăsta, ne e clar că există cerere pentru o continuare. Acum, rămâne de văzut în ce condiții s-ar putea face asta, pentru că deja așteptările sunt mult mai mari și nu prea mai poate fi vorba de un film mic care să “producă surpriza” la box office. Așa că task-ul e destul de dificil.

Te așteptai la performanța asta? Cum se împarte meritul?

Chiar dacă am sperat să facem un film care să-și poată recupera investiția, când ne-am apucat de filmare, nu eram siguri nici că filmul va ajunge să fie vreodată terminat și primul nostru scop a fost să nu ne facem de râs cu el. Nu aș putea să împart meritul în procente, dar sunt destul de sigur că faptul că nu am avut pretenții mari atunci când am făcut filmul a contat decisiv, în sensul că publicul a simțit că filmul nu-și propune să fie ceva ce nu poate fi. Că nu are nici pretenția de a fi un film de mare artă care să ofere spectatorilor cine știe ce revelație, dar n-are nici pretenția de a fi o pastișă de film comercial hollywoodian făcut cu un buget de 1000 de ori mai mic. Are ceva unic al lui, cred că spectatorii apreciează asta.

Mici capodopere, dar ele par să fie mai mult accidentale

Ce înseamnă compromis în profesia ta?

La filmare se întâmplă ca lucrurile să nu se deruleze cum ți-ai dori și atunci ești obligat să recurgi la diferite compromisuri. Iar dacă îți propui să te exprimi cât mai sincer, e de preferat ca aceste compromisuri să fie cât mai puține și cât mai mici.

Te simți un om liber?

Mi-e greu să răspund, pentru că mi-ar trebui un termen de comparație. Cred că sunt mai liber decât erau părinții mei la vârsta mea, dar în același timp sunt mai puțin liber decât îmi imaginam în fanteziile mele din copilărie legate de viața de adult. Pot să spun că încerc să mă manifest cât pot de liber, să fac cât mai puține compromisuri (că tot vorbeam de ele) și să-mi trăiesc viața în echilibru și armonie.

Să fii regizor bun înseamna și mult ego?

Nu pot să generalizez, dar cred că unul din lucrurile care-i aduce pe oameni în postura de creatori (nu doar de film) e dragostea de sine. Atunci când e prea mult narcisism la mijloc, ajung mai degrabă în fața camerei de filmat. Atunci când există și destulă nesiguranță sau neîncredere, preferă să rămână în spatele ei.

Există dialog între generația ta și cea a lui Puiu?

Dialog există, pentru că generația „Noului Val” nu doar că a deschis calea afirmării cinema-ului românesc, dar a reprezentat un model de urmat și chiar de contestat în anumite cazuri. Și cred că acest lucru e important ca filmul românesc să evolueze. Mi se pare un lucru nemaipomenit că filmul românesc n-a fost doar ceva trecător, „la modă” la un moment dat și că el confirmă în continuare, inovează și se dezvoltă în mai multe direcții.

Care e percepția ta despre filmele dinainte de ’90?

Spre rușinea mea am văzut destul de puține filme de dinainte de ’90 și nu pentru că nu mi-aș fi dorit, dar pe multe dintre ele nu am reușit să le văd la o calitate decentă pentru că nu se găsesc în copii de calitate. Din ce am văzut pot doar să trag o concluzie destul de radicală și anume că cu excepția a câtorva mari autori de film, cu adevărat înzestrați cu talent, ca Daneliuc, Tatos sau Pintilie, restul filmelor românești au mai mult o valoare emoțională pentru generațiile acelor ani și mai puțin o valoare artistică deosebită. E drept, printre ele s-au mai strecurat mici capodopere, dar ele par să fie mai mult accidentale decât produsul unei mișcări culturale autentice.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Anca Dobrescu 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.