Păzea! Ne pierdem și ne rupem gîtul

Subscriu la orice încercare (din păcate nespus de puține) de a deconta la centimă toate afacerile necurate ale regimului Băsescu.Nu știu cum se face că lucrurile ies pe dos, de parcă un întreg sistem ar face eforturi să-l protejeze. Și SRI, și DNA, și PNL, și SIE, și mafia imobiliară, și o bună parte din presă. Asta face ca mulți români să urle și mai tare, dînd astfel impresia că în afara marilor învîrteli făcute de tandemul Udrea-Băsescu în România nu mai există nici o altă belea importantă. Înfuriați la culme, păcăliți prin tot felul de trucuri, stăm pironiți cu ochii pe dosarele Băsescu, de parcă ar fi cauzele de răscruce ale României. Într-un fel sunt. Omul acesta este în stare să mai încalece o dată politica din țara noastră și să ne rîdă în nas și să își facă mendrele încă vreo patru ani. Fără un decont sever al regimului său, există riscul ca pentru multe decenii politica să rămînă tot o golănie de același soi. Acum, cînd a depășit toate limitele, se poate încerca un fel de curățenie. Din păcate, nici Klaus Iohannis și nici liberalii nu sunt animați de asemenea ambiții. Ei vor să continue cam în același stil și cu aceleași mijloace.

Și totuși, românii se agită pe dosarele Băsescu nu neapărat pentru că Marinarul încearcă să o scoată la vopsea și să scape de toate nemerniciile comise. Mulți dintre compatrioții noștri încă mai speră că o schimbare radicală de comportament mai este posibilă. Ei încă mai cred că va veni un alt soi de lume cu un comportament politic diferit de cel blestemat de ei atîția ani, că lucrurile vor intra în normalul lor și vom păși între țările europene.

Totuși, cheltuiala asta nebună de energie și nervi nu ajută la mare lucru. Poate fi chiar o mare plasă. Noi ne ținem de Băsescu, gata să murim cu el de gît și mediocrii noștri conducători își dau cu stîngul în dreptul și se încurcă în ițele politicii europene.

Lumea nouă, de care ne-am lipit cu atâtea eforturi și după atîtea pierderi materiale și chiar umilințe, este într-o fierbere nebună. e poate face praf. Pentru prima dată de la aderare, începem să ne trădăm nepotrivirile. Ne-am încurcat în adererarea la Schengen și nici acum nu vrem să știm de ce.Tîrîm dosarul EADS și evităm să-l clarificăm și juridic, și penal.
În fapt, într-un sistem de comunicații de tip militar în care comunică țările din UE, noi, mai șmecheri, am făcut o spărtură cu echipamente Motorola. Acum, cînd la Reuniunea JAI se pune problema adoptării rapide a unui sistem de frontiere inteligente, ce ne facem cu ”îmbunătățirea” introdusă de Vasile Blaga? Așa, cu sistemul europeano-americano-israelian mai poate să intre România în Schengen? Rețeaua de comunicații de tip militar, cea contractată de EADS, are cu Motorola o mare spărtură exact în Romania, pe o lungime enormă a graniței europene, pe o mare parte de Est.

Abia acum ne dăm seama că jucăm prost. Adică naiv, neprofesionist, fără oameni de calitate. Abia acum ne dăm seama ce mișcare greșită a comis Klaus Iohannis sărind ca un cocoș cu numărul maxim al migranților pe care România îi poate primi. Mai rău! Ni se năruie o altă mare speranță. Credeam că Iohannis, din momentul în care va deveni președinte, nu se va învîrti ca o curcă beată printre șefii de state și guverne la diverse reuniuni. Am înghețat cînd, la prima vizită făcută în Germania, președintele României nu s-a văzut. Parcă ar fi venit un găgăuz, nu un neamț! Am crezut că anunțul bățos cu limitarea numărului de migranți pe care îi putem primi este un semn de patriotism. Cînd, acolo, suntem obligați să recunoaștem că este doar o dovadă a împiedicării președintelui și a celor din prejma sa.

Băsescu era ignorat pentru că era privit ca un aventurier trăsnit. Iohannis este ignorat pentru că este încăpățînat și nu are acces la subtilități politice. Dimpotrivă, se aruncă în perete cînd îi este lumea mai dragă, asta exact cînd ar putea deveni și el un modest interlocutor.

A fost dat cineva afară din staff-ul de la Cotroceni și din cel al MAE pentru ideile stupide puse la dispoziția lui Klaus Iohannis?
Totuși l-au pus pe președintele României, debutant în politica externă, să facă o greșeală importantă și să rateze o șansă pentru țara noastră.

Nici vizita în SUA (unde totuși am putea prezenta un oarece interes grație poziției geografice) nu pare a ne fi adus mai mult.
Am făcut poze de protocol și ne-am fudulit cu două speach-uri la Națiunile Unite. Ei și? Ca și cu vizita la Papa, ca și din vizita în Austria (în fapt o invitație la un concert din partea unei asociații), ne-am întors doar cu fotografii de protocol.

În mai puțin de o săptămînă am ajuns pe lista țărilor din Est care mai mult încurcă decît participă la modernizarea Europei și la ieșirea din situația tensionată și confuză creată de valurile de migranți.

Începe să ne fie clar că președintele nostru nu prea are cui da telefon la Berlin și nici la Washington și că veștile privind România le află de la televizor.

Mai rău, în loc să aibă în preajma sa o echipă de experți și strategi, îl are pe Gabi Oprea la înaintare!? O fi semnat acesta un document pentru eliminarea vizelor de intrare în SUA (ar fi semnat orice politician trimis de statul român), dar de negociat, de comunicat, de convins, nu este opera lui. Bietul general se chinuie vizibil să vorbească și în limba română, iar bagajul său de exprimare nu depășește zece panouri lingvistice. Ce să facă el la JAI? Cum să comunice el cu miniștrii europeni și cu experții prezenți la atîtea reuniuni complicate?

Abia acum vedem că n-avem oameni, că rezultatele politicilor duse de partide în personalul MAE sunt catastrofale.

Avem măcar ministru de Externe? Este de parcă nu-i. El este cel care a dat cartea cu harta de pomină?

Abia acum vedem cît de mult ne costă neseriozitatea și golăneala din ultimii ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.