„Paznicul” Constanței, scandal cu o armă airsoft

Directorul Direcţiei Judeţene de Pază Constanţa, Lucian Titi Giurcă, este cercetat penal fiind suspectat că, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului şi era pasager într-o maşină, s-a comportat agresiv în trafic cu o armă de airsoft. Şoferul maşinii, un angajat al aceleiaşi instituţii, este cercetat pentru că avea o alcoolemie de 0,56 la mie în aerul expirat.

Conform anchetatorilor, la sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii Secţiei 1 din Constanţa au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, care conducea un autovehicul al unei instituţii publice din Constanţa fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,56 la mie în aerul expirat.

De asemenea, în maşină se afla un alt bărbat de 40 de ani, despre care poliţiştii au bănuit că s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care deţinea o armă de tip airsoft şi manifesta cu aceasta un comportament agresiv în traficul rutier.

Şoferul este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind amendat cu suma de 3.000 de lei pentru împiedicarea poliţiştilor să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Pasagerul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar arma de tip airsoft a fost confiscată.

Şoferul respectiv este angajat al Direcţiei Judeţene de Pază, iar pasagerul este Lucian Titi Giurcă, şeful acestei instituţii.

Direcţia Judeţeană de Pază este o instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa.

Conducerea CJ Constanţa a transmis că a fost începută şi o anchetă administrativă internă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.