PDL a cheltuit dublu faţă de PSD şi PNL la parţialele din 2011

Conform unui document de control, PDL a ascuns anul trecut o parte din sumele cu care a fost finanţat. Pentru a câştiga cât mai mulţi primari, PDL a deschis larg puşculiţa. Ne referim la cheltuielile oficiale, despre banii negrii, aşteaptă …Parchetul.

PDL a cheltuit peste venituri, PNL a făcut economie de 6 lei !!!

În 2011 au avut loc alegeri parţiale pentru 9 primării comunale şi una municipală şi pentru 3 consilii locale comunale. Pentru cele 13 scrutine parţiale, PDL a fost campion la cheltuieli. Ne referim la cele oficial declarate. Astfel, la alegerile pentru primari, PDL a cheltuit 132.921 lei noi (1,32 miliarde lei vechi); PSD a intrat în aceste alegeri cu 42.105 lei, iar PNL cu 17.824 lei. La Baia Mare, unde cele două partide au candidat sub sigla USL, „investiţia” a fost de 12.354 lei.
PDL a câştigat 5 din cele 10 primării, dar numai în două situaţii a „întors” rezultatele din 2008; PNL a câştigat 2 primării, PSD, una, USL, una – cea mai importantă de fapt, iar un independent şi-a adjudecat o primărie.
La alegerile pentru cele trei consilii locale, PDL a cheltuit 15.596 lei, PNL, 3.946 lei şi PSD, 1.913. Liberalii au obţinut 14 consilieri, PSD – 9, UDMR – 8 şi PD – 6.
Făcând un total, observăm că PDL a cheltuit la parţiale 148.517 lei, iar PSD şi PNL, individual şi sub sigla USL, 78.142 lei.
De menţionat faptul că pentru alegerile parţiale locale din 2011, veniturile PDL s-au ridicat la 123.713 lei, deci, conform datelor contabile, cheltuielile au fost mai mari cu 24.804 lei. La celelalte două partide, PSD a avut venituri de 62.050 lei, deci a făcut economii de 18.032 lei, iar PNL a avut venituri de 22.138 lei şi a realizat o economie de 368 lei. La nivel de USL, veniturile au fost de 12.360 lei şi în acest caz, s-au făcut economii ….6 lei.

Rezultatele parţialelor pentru primari din 2011

primăria Baru (Hunedoara) – Daniel Răducan -PDL (în 2008 a câştigat Daniel Răducan atunci membru PNL)
primăria Corni (Botoşani) – Dorel Domneanu – PDL (în 2008 – Dumitru Miţosu PSD)
primăria Cernăteşti (Buzău) – Valerică Şercăianu – PDL (în 2008 – Gheorghe Şercăianu – PDL)
primăria Horea (Tulcea) – Petrică Golea – PDL (în 2008 – Adrian Duţoiu – PNL)
primăria Scorţeni (Prahova) – Mihai Neacşu – PDL (în 2008 – Gheorghe Bazgă – PNDC – trecut ulterior la PDL)
primăria Almaşu (Sălaj) – Emil Ţuruca – PNL (în 2008 – Eugen Ujvari – UDMR)
primăria Apold (Mureş) – Dorin Bizo – PNL (în 2008 – Niculae Colceriu – PSD)
primăria Bărăganu (Constanţa) – Titu Neagoe – PSD (în 2008 – Constantin Benţea – PSD)
primăria Baia Mare (Maramureş) – Cătălin Cherecheş – USL/PNL (în 2008 – Cristian Anghel – PNL)
primăria Tulnici (Vrancea) – Valentin Biznă – independent (îm 2008 – Vasile Aguridă – PSD)

Rezultatele parţialelor pentru consilii locale din 2011

C.L.Surduc (Sălaj): PSD – 6 mandate, PNL – 3 mandate, PDL, 3 mandate, independent – 1 mandat
C.L. Oraşu Nou (Satu Mare): UDMR – 8 mandate, PDL – 2 mandate, PSD – 2 mandate, PNL – 1 mandat
C.L. Seleuş (Arad): PNL – 10 mandate, PSD – 1 mandat, PDL – 1 mandat

O sumă mare pentru un partid mic

În 2011, pentru alegerile parţiale din colegiile vacante din Neamţ şi Maramureş, „cursa” cheltuielilor a fost următoarea: PDL – 278.096 lei, USL – 238.624 lei. De menţionat că fiecare tabără şi-a dozat cheltuielile, insistând pe colegiul unde se simţea favorită. Astfel, în colegiul din Neamţ (câştigat de PDL), democrat-liberalii au cheltuit 149.632 lei, în timp ce USL s-a limitat la 38.477 lei. În colegiul din Maramureş (USL a avut câştig de cauză) reprezentanţii Opoziţiei au aruncat în luptă 200.144 lei, în timp ce PDL-iştii, numai 128.464 lei. De menţionat că la parţialele din Maramureş, ecologiştii din PER au cheltuit 38.430 lei – o sumă impresionantă pentru un partid mic neparlamentar şi plecat din start cu şansa a treia în cursa electorală. În ceea ce priveşte PRM, la 2.000 lei s-au ridicat cheltuielile în acest colegiu.

Un fost director de la Luxten a donat 100.000 lei la PDL

 

Theo.Marcovici

Conform documentelor Autorităţii Electorale Permanente, în 2011, PDL a realizat venituri totale în suma de 12.878.104 lei. Este vorba de sumele declarate oficial.

5,2 milioane lei s-au obţinut din cotizaţii, 5,1 milioane lei din donaţii, persoane fizice şi persoane juridice şi 283.769 lei din alte surse. De departe, sumele obţinute de PDL sunt cele mai mari, ele întrecând tot ce au adunat în 2011, PSD şi PNL la un loc.

Familia Stepanescu a donat 127.500 lei

 

Dintre persoanele fizice, cea mai mare donaţie, 100.000 lei a venit din partea lui Remus Stepanescu, fost director pana in 2010 al unei divizii din cadrul companiei Luxten. O companie unde a lucrat pe un salariu de 800 de euro (la jumătate de normă) şi Elena Băsescu.

Un alt membru al familei Stepanescu, Doina Gabriela a donat PDL suma de 27.500 lei.

Dintre politicienii din prima linie, Elena Udrea a donat cei mai mulţi bani: 60.000 lei. Donaţii mari, câte 54.000 lei au mai făcut trei persoane, puţin cunoscute însă publicului.

Dintre firme, cea mai generoasă s-a dovedit a fi Grid Design-SRL, care a donat 215.000 lei pentru PDL. Pe locurile următoare la donaţii se regăsesc firmele Best Electronic & Serigraphic Tehnology – SRL din Bucureşti cu 40.000 lei şi Aqua SRL din Călăraşi cu 30.000 lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.