Sub pretextul implementării unei Decizii Pilot a CEDO, PDL şi guvernul Ungureanu pregătesc un nou tun: preluarea caselor naţionalizate, a terenurilor şi pădurilor care încă nu au fost restituite în natură.
Groza a naţionalizat, Ungureanu (re)naţionalizează
Întreaga media a tratat „en passant” noul proiect de lege privind despăgubirile pentru foştii proprietari, referindu-se doar la plafonarea la 15% (din valoarea imobilului naţionalizat) a despăgubirii şi eşalonarea plăţilor pe o perioadă între 10 şi 12 ani.
S-a trecut foarte uşor peste o altă prevedere a Legii: eliminarea restituirilor în natură a locuinţelor, terenurilor agrigole şi a pădurilor.
Suntem în faţa unui uriaş pas înapoi faţă de reglementările, în ordinea importanţei, a guvernelor Tăriceanu, Năstase, CDR şi Văcăroiu. În 1995, când, prin Legea nr. 112, se retrocedau în natură doar imobilele cu destinaţie de locuinţă care erau locuite de foştii proprietari, mass-media şi întreaga societate civilă au strigat la unison (şi pe bună dreptate) „a doua naţionalizare!”. Acum, când guvernul Ungureanu elimină orice restituire în natură şi plafonează despăgubirile băneşti la 15%, suntem în faţa unei renaţionalizări 100%. În afară de câteva organe media, de reprezentaţi ai PNL şi câţiva social-democraţi (care au propus soluţii pentru despăgubiri integrale), nimeni dintre cei care s-au agitat în 1995 nu a mai pronunţat termenul de „naţionalizare”. Iar politicienii PDL care în 2005 au votat cea mai liberală legislaţie privind retrocedările şi despăgubirile acum îşi reneagă votul şi aplaudă noua naţionalizare.
Care este miza noii legi
Prin eliminarea restituirii în natură a imobilelor care au avut destinaţie locuinţă, alte destinaţii, a terenurilor agricole şi a pădurilor, rămân în patrimoniul statului o parte din imobilele încă nerestituite în natură. Nu ştim la ora actuală câte case, câte clădiri cu altă destinaţie şi câte ha de terenuri şi păduri, care puteau fi restituite în natură prin legislaţia existentă, nu au fost restituite şi sunt în patrimoniul statutului. Nu ştim nici câte astfel de imobile fac obiectul unor procese în justiţie. (Dacă la data intrării în vigoare a noii legi procesele nu au sentinţă definitivă şi irevocabilă, petenţii – foştii proprietari care se judecă cu statul – vor „beneficia” doar de despăgubiri în bani de 15% – n.a.) Nu ştim pentru că nici autorităle locale şi nici autorităţile centrale competente nu au prezentat pînă în prezent o situaţie exactă.
Se pune următoarea întrebare: ce va face statul cu imobilele care nu se mai restituie în natură? Răspunsul este unul previzibil: le va vinde la preţ modic. Cine le va cumpăra? Şi aici răspunsul este uşor de dat: cine va avea informaţia. Iar informaţia de regulă o au persoanele din anturajul Puterii, clientela politică şi evident (prin interpuşi) politicienii din Coaliţia aflată la guvernare. Cu alte cuvinte, un tun în toată regula. Case (vile) retrocedabile în natură, neretrocedate din motive obiective sau subiective, vor intra în posesia celor de la Putere, pentru o plată modică.
Pretextele noii naţionalizări
Actualii guvernanţi invocă o Decizie Pilot a CEDO pentru Românioa (Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României din 12 octombrie 2010), care recomandă elaborarea unei noi legislaţii până la data de 12 iunie 2012.
Numai că, mizând pe faptul că „puţini citesc şi şi mai puţin pricep”, guvernanţii profită de respectiva decizie a CEDO şi dezinformează la greu. Ce susţin guvernanţii? Nici mai mult, nici mai puţin decât că plafonarea despăgubirilor reprezintă o cerinţă a CEDO. Nimic mai fals. Iată fragmentul din Decizia Pilot CEDO la care face referire guvernul Ungureanu: „Astfel, refacerea totală a legislaţiei, care să conducă la reguli de procedură clare şi simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri. Plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii”.
Din acest text reiese clar că nu este vorba de o recomandare expresă a CEDO. Formularea „ar putea să reprezinte” nu este una imperativă, ci exprimă o eventualitate, în nici un caz o obligaţie. Un „ton” relativ imperativ îl conţine formularea „refacerea totală a legislaţiei…”. Şi în acest caz, CEDO are dreptate, pentru că sunt sute de speţe începute pe o lege şi care în momentul de faţă se judecă pe alte legi.
Dar, atenţie, tot CEDO spune la paragraful următor: „…Autoritatile nationale raman suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Ministrilor, masurile generale ce trebuie integrate in ordinea juridica interna…”. Din formularea de mai sus reiese şi mai clar caracterul non-imperativ al recomandărilor. Cu alte cuvinte, CEDO, în ceea ce priveşte noua legislaţie, nu obligă nici la plafonare şi nici la eşalonare, dar nici nu respinge tema restricţionatorie. Deci, „mingea” (decizia) este în curtea guvernului Ungureanu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.