„Pe 13 iunie a avut loc la Bucureşti o tentativă de lovitură de stat”

Cristian Tudor Popescu este unul dintre ziariştii care ar trebui să aibă pe conştiinţă evenimentele din iunie 1990. Tonul său agresiv de astăzi faţă de alte opinii ar trebui să fie atenuat numai la gîndul că, încă de la început, pana sa a fost înmuiată în sîngele celor care au suferit de pe urma osanalelor sale ridicate agresorilor de atunci.

Ieri, cotidianul.ro v-a reamintit un articol îngrozitor al Corinei Drăgotescu, scris categoric în biroul unde se punea la cale manipularea populaţiei. Dacă ar avea un gram de onoare, măcar în zilele de 13-15 iunie ale fiecărei zile ar trebui să-şi ia concediu şi să plece departe de ţară, unde nimeni să nu-i vadă lacrimile de regret! Dacă acestea se vor îndura să cadă.

Astăzi vă prezentăm un alt articol, semnat de alt ziarist de marcă, a cărui carieră a început tot sub semnul mistificărilor grosolane faţă de evenimentele din iunie 1990. Este vorba despre Cristian Tudor Popescu, cel care a scris, în 16 iunie 1990, în Adevărul, nr. 144, articolul „Spirala violenţei”.

Citiţi, minunaţi-vă şi. ..:

16 iunie 1990, Adevarul, An I, Nr. 144

Cristian Tudor Popescu, Spirala violentei

“Că pe 13 iunie a avut loc la Bucureşti o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprimă d-l Răzvan Theodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliţie poate rememora mirosul sălbăticiei şi fricii care pluteau în aer. E lesne de înţeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, şi mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute pe micul ecran, au creat, inevitabil o stare de tensiune, de panică, în întreaga ţară. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în Bucureşti, începând cu primele ore ale dimineţii, a fost o reacţie tot atât de inevitabilă; spirala violenţei odată iniţiată, urcă într-una. Această reacţie s-ar fi produs şi în lipsa apelului prezidenţial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucură preşedintele şi guvernul. În aceste condiţii, comportamentul grupurilor minereşti şi muncitoreşti nu a fost, nici nu avea cum să fie, paşnic.

Cei care vor să aprofundeze acest subiect, vor găsi în paginile „Adevărului” şi alte texte ale lui CTP, cum ar fi: „Credeţi că problema principală e nomenclatura? Nici vorbă” (26 aprilei 1990) sau „Proşti şi deştepţi” (18 mai 1990).

Reamintirea acestor texte nu e motiv de punere la zid a cuiva, ci gestul blînd de a-i determina să nu mai apară în aceste zile pe ecrane ca vectori de moralitate. Numai atunci ne aducem aminte de articolele scrise în 1990. Şi să nu se spună că aşa erau vremurile, pentru că nu toţi le vedeau atunci aşa cum le-au văzut ei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.