Pe 31 mai vedem sistemul „minune” care nu permite votul dublu

Cum funcţionează sistemul în secţia de votare. Până în prezent nu s-a efectuat nicio simulare. Posibile neajunsuri ale sistemului.


Pe 31 mai vedem sistemul „minune”

Marţi 31 mai, la sediul AEP din Bucureşti, în prezenţa presei va avea loc prezentarea vizuală a tabletei operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare și modul în care va fi utilizată aceasta la alegerile locale din data de 5 iunie 2016. Este vorba de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Prin inplementarea acestui sistem, AEP susţine că se va evita orice vot dublu. Din păcate, până în prezent nu s-a efectuat nicio simulare – măcar locală – a funcţionării acestui sistem. Marţi vom aflat ce se întâmplă în situaţia în care vor fi alegători cu acte de identitate false şi ce soluţii de avarie sunt preconizate în cazul blocării sistemului. De asemenea, vom afla dacă sistemul permite transmiterea de date privind persoanele care până la o anumită oră nu s-au prezentat la urne.

Funcționarea SIMPV în secția de votare

  • Fiecare alegător prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în SIMPV.
  • În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secţia de votare respectivă, SIMPV semnalează dacă respectiva persoană care s-a prezentat la vot:

a) a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;

b) şi-a pierdut drepturile electorale;

c) este arondată la altă secţie de votare;

d) este omisă din lista electorală permanentă şi are domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare respective nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă;

e) şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin.

  • În baza rezultatelor generate de SIMPV, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare:

a) opreşte de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării şi persoana care şi-a pierdut drepturile electorale;

b) îndrumă alegătorul să voteze la secţia de votare la care este arondat, în cazul în care este arondat la altă secţie de votare;

c) îndrumă alegătorul să voteze la secţia de votare unde a fost arondat conform reşedinţei;

d) înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare respective; în cazul în care persoana omisă este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secţie de votare, preşedintele biroului electoral al acelei secţii de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens şi va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară, îi încredinţează buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”;

e) permite alegătorului care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi este înscris în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară să voteze.

SIMPV are următoarele funcţionalităţi principale:

– facilitează verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de vot;

– semnalează cazurile în care datele de identificare ale alegătorilor care se prezintă la vot figurează deja ca fiind înscrise în SIMPV;

– semnalează cazurile în care persoanele care se prezintă la vot nu au drept de vot sau figurează cu interdicţii de exercitare a dreptului de vot;

– facilitează exercitarea dreptului de vot;

– asigură unicitatea înscrierii în listele electorale;

– agregă date statistice privind prezenţa alegătorilor la vot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.