Premierul Mihai Tudose a declarat, luni seară, că situația din prezent de la nivelul Guvernului e „poate un pic” asemănătoare cu cea a Guvernului Grindeanu, dar „pe dos”, precizând că mulți colegi din PSD i-au cerut să nu plece de la conducerea Executivului.
„În cursul după-amiezii și serii am avut biroul plin de colegi, de președinți de organizație, care au venit să-mi ceară să nu plec. Situația poate e un pic (…) ca acum 100 de zile, primele 100 de zile din Guvernul Grindeanu, numai că e un pic pe dos. Atunci, mai multă lume îi cerea să plece. Mie mi-au cerut să nu plec, să nu cumva să plec”, a declarat Tudose, fiind întrebat la Realitatea TV dacă nu îi este teamă de o eventuală reacție a colegilor din PSD asemănătoare cu aceea pe care au avut-o în cazul lui Sorin Grindeanu.
Totodată, chestionat când a vorbit ultima dată cu președintele PSD, Liviu Dragnea, Tudose a răspuns: „Față în față nu mai știu când. Personal, cred că joi pe telefonul meu și am mai avut o discuție duminică după-amiază, dar pe telefonul unui coleg”.
De asemenea, întrebat ce s-a întâmplat în relația sa cu președintele PSD, Tudose a răspuns: „Aș spune că unele lucruri au derapat. Încercăm mâine să găsim o soluție. Dacă nu găsim soluția, va trebui să luăm niște măsuri”.
El a mai spus că are și anumite nemulțumiri referitoare la implicarea partidului în cazul anumitor decizii guvernamentale.
„Mici amănunte, cu ghilimele sau fără, (…) despre nivelul de implicare al partidului în anumite decizii guvernamentale, modul în care se face, le vom discuta mâine (…) și vom trage concluziile. Dacă lucrurile pot funcționa altfel, vor funcționa altfel, dacă nu, e clar că cineva trebuie să plece acasă”, a spus Tudose.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Doosan Enerbility este unul dintre acționarii semnificativi ai NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei SMR din SUA, cu care România intenționează să construiască o centrală nucleară la Doicești. […]
Strângerea de semnături pentru Cătălin Cîrstoiu, candidat care are în spate cele mai puternice partide românești, nu se dovedește chiar floare la ureche. […]
E jale la AEP. Instituția își dă cu stângul în dreptul, când este vorba să lămurească lucruri legate de numărul de susținători ai candidaților la alegerile europarlamentare. […]
Sunt două scrutinuri din cele patru care nu pot fi mutate constituţional. Este vorba de europarlamentare, unde data se stabileşte la Bruxelles şi alegerile parlamentare […]
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.