Pe unde mai caută autoritățile planorul dispărut

Autoritățile caută luni planorul dispărut joi şi în alte 3 judeţe, respectiv Harghita, Covasna, Bacău, pe lângă judeţele Braşov, Prahova, Buzău, Argeş, Dâmboviţa şi Sibiu, a anunțat Ministerul de Interne (MAI) într-un comunicat. Voluntari au informat autoritățile că au observat posibile resturi aparținând planorului în zona Poiana Ţapului, Valea Sipa.

„Printre traseele de căutare stabilite pentru astăzi a fost inclusă şi zona Poiana Ţapului, Valea Sipa unde, în cursul serii trecute, a fost primită informaţia din partea unor voluntari că ar fi fost observate posibile resturi care ar putea aparţine planorului căutat. Primele căutări în zona respectivă s-au efectuat aseară până spre miezul nopţii şi au fost reluate astăzi”, se menționează în comunicatul MAI.

Numărul forțelor implicate în operațiunile de căutare a planorului dispărut joi a fost suplimentat la peste 1.350 de forţe.

Cei peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontişti, poliţişti, militari, pădurari şi voluntari ai serviciilor pentru situaţii de urgenţă, au la dispoziţie 218 mijloace de acţiune – vehicule, şenilate şi autospeciale de teren, conform MAI.

Componenta aeriană este asigurată de 11 aeronave, dintre care 7 elicoptere ale MAI şi MApN şi 4 avioane ale Aeroclubului României. Totodată, astăzi vor fi ridicate şi două drone pentru căutările în zonele foarte greu accesibile.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat joi, în jurul orei 21.50, de către ROMATSA că un planor care a decolat în jurul orei 12.30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

Conform primelor informații furnizate de MAI, pilotul aparatului de zbor are 56 de ani, ”mare experienţă” şi executa un zbor privat în zona Postăvarul. Dispariţia planorului a fost anunţată cu întârziere, aparatul de zbor decolând joi la amiază de la Ghimbav, iar autorităţile au fost anunţate după nouă ore că nu a revenit la bază, o investigație în acest sens fiind declanșată de Ministerul Transporturilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.