Pedepse mai mari pentru falsificarea alimentelor, medicamentelor şi a mărcilor

Deputatul PSD Iulian Iancu a depus, la Senat, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Codului penal care prevede majorarea pedepselor cu închisoare pentru mai multe fapte, între care neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, zădărnicia combaterii bolilor, falsificarea sau substituirea de alimente, precum şi comercializarea de produse alterate, transmite News.ro.

Potrivit iniţiativei, art. 349 din Codul penal va avea următorul cuprins: ”Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care va avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă”.

De asemenea, fapta prevăzută la alineatul de mai sus, săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la 2 ani sau cu amendă.

Iniţiativa legislativă mai prevede că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 9 luni la 3 ani sau cu amendă.

Dacă fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Totodată, infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pdepseşte cu închisoare de la un an şi 6 luni la 7 ani.

În cazul în care fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni sau amendă.

Potrivit propunerii legislative, şi falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse se pedepseşte cu închisoare de la unu la 8 ani.

„Prepararea de alimente sau băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului se pedepsesc cu închisoare de la unu la 8 ani. Falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 10 ani”, se arată în articolul 357 al propunerii legislative de modificare a Codului penal.

De asemenea, punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Iniţiativa legislativă mai prevede că vânzarea de medicamente şi suplimente alimentare cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte eficienţa terapeutică, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

„Atât medicamentele cât şi suplimentele alimentare, dacă nu au avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Comisiei Naţionale de Bioetică a Academiei de Ştiinţe Medicale, dacă sunt puse în comerţ, constituie infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. Dacă medicamentele şi suplimentele alimentare nu sunt controlate periodic în farmaciile care le pun la vânzare, sub raportul compoziţiei şi concentraţiilor, factorii responsabili, respectiv Agenţia Naţională a Medicamentului şi Comisia Naţională de Bioetică, se fac vinovate de infracţiune, fapt ce atrage o pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 10 ani”, se mai arată în textul propunerii.

În cazul în care compoziţia şi concentraţia substanţelor active din medicamente şi suplimente alimentare nu sunt corespunzătoare, atrag după sine săvârşirea unei infracţiuni pentru care producătorul şi distribuitorul primesc pedepse cu închisoarea de la 5 şi 10 ani, precum şi închiderea unităţii respective de producţie sau distribuţie.

Totodată, distribuirea de medicamente şi suplimente alimentare de către unităţi neautorizate în acest sens, prin alte mijloace de comunicare, se pedepseşte cu închisoarea între 5 şi 10 ani.

Totodată, falsificarea în orice mod a mărcilor de titlu, a mărcilor de garanţie proprie sau a mărcilor de certificare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an şi 6 luni la 5 ani.

„Folosirea mărcilor de titlu, a mărcilor de garanţie proprie sau a mărcilor de certificare false ori folosirea unei mărci neînregistrate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 9 luni la 5 ani. Bunurile care au aplicată o marcă falsă se confiscă”, se menţionează în propunerea legislativă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.