Percheziții la domicilii ale copilotului care ar fi prăbușit avionul

Anchetatorii germani au efectuat percheziții joi seară în vestul Germaniei la două domicilii ale copilotului avionului companiei Germanwings, suspectat că a prăbușit intenționat avionul în Franța, a anunțat procuratura din Düsseldorf, transmite Agerpres.

„Perchezițiile se referă atât la apartamentul din Düsseldorf al copilotului, cât și la locuința din Montabaur”, unde suspectul, Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, trăia o parte din timp la părinții săi, a declarat procurorul Ralf Herrenbrück.

În jurul orei 19.45 GMT, anchetatorii au încheiat percheziția la locuința din Montabaur, oraș cu 12.500 de locuitori situat între Düsseldorf și Frankfurt, a transmis corespondent al agenției France Presse.

O persoană, cu fața acoperită de o haină, a ieșit împreună cu anchetatorii care nu au făcut nicio declarație presei.

Aceștia au luat cu ei unitatea centrală a unui calculator, precum și o cutie și doi saci albaștri foarte probabil plini.

Un cordon de polițiști a înconjurat joi seară casa familiei Lubitz ale cărei jaluzele au fost trase în timpul investigațiilor.

Procuratura din Düsseldorf a deschis o anchetă în paralel cu investigațiile principale făcute în Franța, pentru că numeroase victime locuiau în această regiune a Germaniei.

Într-un comunicat, procuratura s-a referit la percheziții efectuate „la Düsseldorf și în alte locuri”, pentru a găsi „elemente personale susceptibile să lămurească faptele”.

La rândul său, agenția germană de presă DPA a anunțat că anchetatorii vor merge, de asemenea, la domiciliile victimelor din regiune pentru a contribui la identificarea corpurilor prelevând amprente ADN.

Alți polițiști au efectuat o anchetă printre vecinii din respectivul cartier al orașului Montabaur unde sunt prezenți numeroși corespondenți de presă.

Justiția franceză suspectează că Andreas Lubitz s-a prăbușit intenționat cu avionul Airbus A320 al companiei Germanwings pe care îl pilota, având la bord alte 149 de persoane, în timp ce comandantul de bord era blocat afară din cockpit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.