Percheziții la firme fondate de un senator PSD

Sediile unor firme care fac parte din grupul Urban, fondat de senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al judeţului Prahova, sunt percheziţionate, joi seară, surse judiciare afirmând că descinderile au loc într-un dosar legat de cel de evaziune în care este inculpat Marcel Păvăleanu.

Potrivit unor surse judiciare, mai multe percheziţii au loc, joi, la sediile unor firme care fac parte din grupul Urban, grup de firme care se ocupă în principal cu construcţii şi al cărui co-fondator este senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al judeţului Prahova, transmite corespondentul Mediafax.

Conform surselor judiciare, descinderile au loc într-un dosar care are legătură cu dosarul evaziunii fiscale cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro în care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu a fost trimis în judecată alături de peste 20 de inculpaţi, persoane fizice, care sunt administratori de firme şi apropiaţi ai conducerii PSD Prahova, dar şi persoane juridice, respectiv firme care au contracte cu autorităţile locale din Prahova.

În luna martie, procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti au dispus trimiterea în judecată în dosarul evaziunii fiscale şi spălării de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro a lui Marcel Păvăleanu şi a altor 34 de persoane – fizice şi juridice -, sub acuzaţia de evaziune fiscală, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova.

Din probele administrate în cauză, există indicii că inculpaţii din dosarul evaziunii au desfăşurat, în perioada 2012 – 2013, operaţiuni comerciale nereale, cu societăţi de tip fantomă, operaţiuni pe care le-au înregistrat în contabilitatea societăţilor pe care le administrează, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului datorat bugetului consolidat al statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.