Cum se ştie, autorităţile de la Budapesta au interzis personalului diplomatic ungar aflat la oricare ambasadă din lume să participe la recepţiile oferite de misiunile României cu prilejul Zilei Naţionale, decizie confirmată de însuşi ministrul de Externe Peter Szijjarto, într-o declaraţie tăioasă şi provocatoare. Purtătorul său de cuvânt a ţinut să spună că, „din moment ce poporul maghiar nu are absolut nimic de sărbătorit pe 1 Decembrie, ministrul de Externe şi al Comerţului Exterior le interzice tuturor angajaţilor să participe la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României“.
Ca lucrurile să fie clare în privinţa acestei decizii unice în analele Uniunii Europene şi ale NATO, din care cele două ţări fac parte, Szijjarto a precizat că a informat parlamentarii unguri în două rânduri despre decizia sa. De altfel, Nemeth Zsolt, preşedintele Comisiei de politică externă a parlamentului ungar, şi Semjen Zsolt, viceprim-ministru, responsabil cu politica naţională, au ţinut o conferinţă de presă într-o notă foarte ofensivă, arătând că relaţiile bilaterale „sunt proaste şi au devenit din ce în ce mai proaste după 2012“. Întrebat dacă partea ungară are vreo responsabilitate, Semjen declara: „Am conştiinţa curată, trebuie să spun ca nu“, adăugând că, în chestiunea română Budapesta nu poate fi „deloc criticată, maxim poate fi criticată că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme“. Cei doi au repetat de mai multe ori cât de proaste sunt acum relaţiile ungaro-române, iar despre situaţia comunităţii maghiare din România, Semjen a mai declarat răspicat „suntem puşi la zid!“. Evident, nu a dat niciun exemplu.
Pentru orice om care ştie câte ceva despre relaţiile internaţionale, este limpede că se reeditează un episod din cea mai rece perioadă a războiului rece, numai că, pe atunci, acesta se consemna, de regulă, între ţări din tabere diferite din punctul de vedere al orânduirii social-politice. Sigur, cineva ar putea riposta, amintind despre diferendul greco-turc, datorat aşa-zisei Republici Turce din Ciprul de Nord, cele două ţări făcând parte din NATO, însă trebuie spus că, niciodată Atena şi Ankara nu au ajuns la situaţii de genul celei provocate recent de Guvernul ungar la adresa Sărbătorii Naţionale a României. E adevărat, de-a lungul timpului, nici relaţiile ungaro-române nu au fost prea calde, dar, ca niciodată până acum, Budapesta nu a sărit atât coarda, la adăpostului şovinismului!
Într-o intervenţie care nu onorează deloc un premier cu veleităţi europene, dar care resuscitează făţiş hungarismul visceral, Viktor Orban a turnat gaz pe foc, susţinând, pe 1 Decembrie, că România ar restricţiona folosirea simbolurilor etnice maghiare şi ar duce o campanie împotriva liderilor etnici sub pretextul luptei anticorupţie. Falsitatea raţiunii este evidentă, dar şi stridentă: dacă, în România, este cercetată pentru corupţie o persoană de etnie română, atunci este vorba de aplicarea legii, dar dacă cel cercetat este o persoană de etnie maghiară, atunci este un atentat la drepturile minorităţilor, chiar dacă ar fi o infracţiune economică gravă!
Tot Orban regreta faptul că alte state din regiune – cu excepţia Ungariei, evident! – nu au atins aşteptările privind promovarea drepturilor minorităţilor după aderarea la UE, iar cea mai mare realizare a guvernării sale ar fi „unificarea naţiunii“, completată de cooperarea cu etnicii maghiari din statele vecine, cum ar fi România. „La un secol după dictatul de la Trianon, componentele naţiunii ungare s-au regăsit, iar cooperarea a devenit un lucru de rutină“, declara el la Conferinţa Permanentă Maghiară, citat MTI.
Aşadar, Budapesta a adoptat un ton ultraofensiv în relaţiile cu România, şi nu numai cu ea. Pe ce se bazează Viktor Orban? Pe patru piloane, aşa cum se poate vedea lesne. În primul rând, în ţară, el are supermajoritate parlamentară, confortată de sprijinul partidului extremist Jobbik, în faţa demersurilor căruia, elita europeană, foarte „scrofuloasă“ în alte cazuri, tace. În al doilea rând, în Europa, pe apartenenţa la Partidul Popular European, majoritar în sânul UE, Orban fiind vicepreşedinte al acestui grup pancontinental. Totodată, el speculează la maximum ceea ce numeşte „haosul intelectual din Occident“, unde „elita liberală de stânga tot nu pricepe realitatea din spatele socialismului sau comunismului“, fapt pentru care „mulţi de la Bruxelles nu înţeleg motivele care au dus la Brexit sau la victoria lui Trump în SUA“. În al treilea rând, Orban are un „spate tare“, datorat raporturilor cu Rusia lui Putin, iar cine le ignoră este fie naiv, fie prost intenţionat. În fine, acelaşi profită de alegerea lui Trump ca preşedinte al SUA, introducând în diplomaţia ţării sale radicalismul şi bătutul cu pumnul îm masă.
Primul lui cobai este, evident, România, unde, după părerea mea, contextul politic şi principalii lui protagonişti se complac într-o băltire scandaloasă, nimeni nu mai ştie ce este interesul naţional, exceptând, desigur, campania electorală. Pe urmă, ripostele oficialităţilor române la deciziile ungare, precum cea privind Ziua Naţională sunt firave, inodore şi incolore. Nu pot să nu remarc, apoi, că atare poziţii scandaloase găsesc în ţară politicianişti ahitiaţi ai feloniei, în numele posturilor pentru care sacrifică orice. Un exemplu edificator: acum trei săptămâni, într-o marţi, pe la ora 15:15, la TVR 1 era o emisiune în limba maghiară în care era prezentat un artist plastic maghiar, cu excelentele sale realizări; la aceeaşi oră, pe TVR2 şi TVRHD, o altă emisiune în limba maghiară evoca evenimentele de la Târgu Mureş din…martie 1990. Nu, nu era DUNA TV, ci televiziunea publică dintr-un stat despre care Orban zice că, după aderarea la UE, nu a atins aşteptările ţării sale privind promovarea drepturilor minorităţilor!
Nu cred, deci, că în această Europă buimacă şi în această Românie amorţită, guvernul de la Budapesta va renunţa să se hrănească din hungarism în forma sa pură şi dură, Orban susţinând că ţara sa face parte din „echipa victorioasă“, politicile ei devenind „politicile învingătorilor“! Întrebare: ce şi cu cine facem ceva în acest caz?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.