Când eram mic, acolo, în satul meu din Oltenia, ultimul mare eveniment al toamnei se petrecea imediat după Sfântul Dumitru, când vinul fiersese. Atunci, bunicul meu patern îşi punea căciula şi cojocul şi cobora în pivniţă, unde pregătea butoiul cu vin pentru…Paşte.
Cel puţin asta înţelegeam eu. Alegea, de regulă, un butoi de 40 de vedre (400 litri), dacă recolta fusese bună, îl inspecta atent pe toate părţile, apoi urca din nou în bucătărie şi topea nişte zmoală într-un vas de tablă.
Când am devenit „de încredere”, adică am crescut, mă îmbrăcam adecvat şi îl urmam în pivniţă, unde mă frapau răcoarea, damful de vin ce fiersese şi mirosul gutuilor puse la păstrat. Era o senzaţie specială, care-mi stăruia multă vreme, creându-mi o stare aparte şi, în mod ciudat, doar atunci savuram mirifica toamnă în toată bucuria ei. Mă făceam util, adică topeam zmoala, după care coboram cu vasul în pivniţă, iar el turna cu grijă lichidul vâscos în jurul dopului de deasupra butoiului. Când se răcea, netezea cu grijă porţiunea respectivă, inspecta iarăşi totul în jur, după care rostea mereu aceleaşi cuvinte: „Când o fi, să fie băut în sănătate!” Atunci nu realizam nuanţa acelei vorbe „când o fi” şi mă raportam doar la Paşte.
Mai târziu, am înţeles că, depăşind 50 de ani, şi el şi bunică-mea, se gândeau şi la marea plecare şi păstra vinul necesar. Revenind la operaţiunea respectivă, o aşteptam nerăbdător, devenise un reper al finalului toamnei, după culesul viei, bătutul nucului şi strângerea gutuilor, şi o simţeam întotdeauna la nivelul său pe care i-l rezervasem în suflet. O şi defineam romantic, după ce am reţinut acest prim vers al poeziei lui Tudor Arghezi: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă…” După ce ne-am înscris forţat la colectiv, ne-au desfundat viile şi ne-au tăiat imensul nuc, tulburătorul vers arghezian s-a topit aproape automat din mintea mea.
Au plecat pentru totdeauna, în mare parte de inimă rea, şi bunicii, fără ca, în pivniţă, să mai existe acel butoi, pus de-o parte „pentru când o fi”.
Miercuri, 28 octombrie, împreună cu acad. D.R. Popescu, am plecat la Bucov, localitate de lângă Ploieşti, unde îşi au sediul modernele Distilerii Alexandrion înfiinţate de dl. Nawaf Salameh. Ne-a condus Ana Călugăru, expertă în comunicare, PR-ul instituţiei.
O zi de toamnă splendidă, cu soare generos, cu imaginile de neuitat ale satelor prin care am trecut, unde mai mereu ne îmbiau la porţi saci cu cartofi, ghivece de flori de toate felurile, dar mai ales de crizanteme în diverse culori şi alte mărfuri specifice sezonului. În pomi, încă se lăfăiau frunzele colorate de cel mai genial pictor – natura. DRP spunea adesea că „parc-ar fi primăvară”, în vreme ce eu mă ancorasem în ideea unei superbe toamne târzii, care nu respira melancolie.
La faţa locului am făcut joncţiunea cu acad. Dan Berindei, acad. Nicolae Breban şi marele actor Mircea Albulescu, aflat într-o vervă pe cât de stenică, pe atât de contagioasă. Cu toţii, cei patru sunt legaţi în mod decisiv, într-un fel sau altul, de Premiile Brâncoveanu oferite în onoare culturii române de Fundaţia Alexandrion. Astfel, acad. Dan Berindei a fost preşedintele juriului celor două ediţii de până acum; acad. Nicolae Breban este laureat al Premiului pentru Literatură la prima ediţie: Mircea Albulescu a primit aceeaşi preţioasă distincţie pentru Teatru, la ediţia I-a, după ce, în 2006, marele actor a fost amfitrionul ceremoniei de la Opera Română la care s-a lansat vinarsul „Brâncoveanu”; acad. D R Popescu este membru al juriului primei ediţii şi laureat al Premiului pentru Literatură pe 2015.
Reuniţi într-o sală de la etajul I, distinşilor oaspeţi le-a fost prezentat scopul acestei invitaţii la sediul Distileriilor Alexandrion. Mai întâi, ne-a vorbit George Târcavu, care a prezentat ascensiunea brandului Brâncoveanu şi a celorlalte produse marca Alexandrion, realizate într-un răstimp atât de scurt.
De asemenea, au fost evocate proiectele care sperăm că se vor bucura de aceeaşi ascensiune. Cum era firesc, alocuţiunea lui Nawaf Salameh, creatorul Distileriilor şi preşedinte al Fundaţiei Alexandrion, care, în afara premiilor Brâncoveanu, sponsorizează echipe de handbal din Cluj-Napoca şi Bucureşti, ca şi de fotbal din Ploieşti ori Craiova, a dat greutate momentului. Înainte de toate, domnia sa a mulţumit celor patru personalităţi pentru tot ceea ce au făcut şi fac pentru cultura română, după care a precizat că Distileriile Alexandrion vor lansa o serie specială de butoaie cu vinars Brâncoveanu pe care i-a invitat să le semneze pe cei patru.
Odată primit acceptul lor, am coborât în cramă, unde, la subsolul ei, erau aliniate câteva sute de butoaie. După câteva zeci de secunde de acomodare cu răcoarea de acolo şi cu mirosul persistent de vin, m-am revăzut, copil fiind, în pivniţa din Oltenia, atunci când pregătea butoiul de Paşte. A fost o senzaţie copleşitoare, apropiată de ireal.
Între timp, Nawaf Salameh a prezentat noile lichioruri de fructe de pădure, afine şi caise, realizate de Distileriile Alexandrion după reţete tradiţionale româneşti, sub sigla Saber ( Este vorba de o străveche fabrică de specialitate, foarte performantă din punct de vedere calitativ şi al succesului afacerii, ce a funcţionat în Bucovina, sigla ei fiind achiziţionată azi de firma sa). Apoi a prezentat punctual detaliile operaţiunii şi semnificaţia ei. Fiecare dintre oaspeţi va semna pe rând patru butoaie de câte 400 de litri, umplute în prealabil cu vinars şi personalizate. Ele ar urma să fie deschise peste cel puţin 5, 7 sau mai mulţi ani. Maestrul de ceremonii va fi Liviu Grigorică, brand ambassador vinars Brâncoveanu. În asistenţă se vor afla persoane din fruntea distileriilor – Oana Gresoiu, Marilena Andronic, George Târcavu, ş.a.
Primul a făcut acest lucru acad. Dan Berindei, cu delicateţa sa cunoscută, regăsită şi în textele scrise cu carioca neagră; a fost urmat de acad. Nicolae Breban, cu stilul său impetuos oglindit şi de gândurile aşternute pe cele patru butoiae; acad. D.R. Popescu a fost scurt, cuprinzător şi foarte consistent în propoziţii sale, iar Mircea Albulescu a exprimat bucuria momentului trăit de cei de faţă. Acelaşi lucru l-a făcut Nawaf Salameh, ce şi-a închinat fiecare butoi unuia dintre membrii familiei.
Dar cel mai spectaculos moment a fost creat tot de el când, după ce a vorbit despre succesul incontestabil al produselor realizate de distileriile pe care le conduce, a povestit că a primit numeroase oferte consistente de a vinde această afacere. „Le-am răspuns că nu o voi face niciodată, întrucât nu vreau să fiu considerat trădător, asemeni celor care au făcut aşa ceva cu martirul domnitor Brâncoveanu. Mai mult, voi lăsa cu limbă de moarte în testamentul meu, ca acest lucru să nu se întâmple!”, a declarat în aplauzele celor prezenţi Nawaf Salameh, sirian creştin, venit ca student în România în urmă cu 33 de ani, cel care, în afara acestei afaceri, susţine cu mare generozitate valorile culturii române.
Când am plecat de acolo, soarele mângâia cu aceeaşi generozitate acele meleaguri. Ca şi distinşii oaspeţi, am consemnat un eveniment ce va deveni curând istorie, înscriindu-se firesc în realizările ce poartă numele generic Alexandrion şi delectează mintea, sufletul ori plăcerile ale atâtor oameni!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.