Peste 3.200 persoane s-au vaccinat sâmbătă, în Capitală, împotriva gripei A/H1N1

Peste 3.200 persoane s-au vaccinat, sâmbătă, până în jurul orei 17.00, în centrele deschise în Spitalele Oftalmologic, Colentina, Fundeni şi la Institutul "Matei Balş" din Capitală, a precizat, pentru NewsIn, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Numărul reprezintă un record de la începerea campaniei naţionale de imunizare.

Ziua de sâmbătă a început cu un singur centru de vaccinare deschis în Capitală, cel de la Institutul "Matei Balş", însă, din cauza numărului mare de persoane care au solicitat vaccinarea, au fost deschise centre în alte trei unităţi sanitare, respectiv la Spitalul de Oftalmologie, Spitalul Colentina şi Spitalul Fundeni. Primele două centre au fost deschise, în jurul orei 13.00, la Oftalmologie şi la Colentina, acest lucru fiind urmat de scăderea considerabilă a numărului celor care aşteptau să se imunizeze la "Matei Balş".

Până la ora 17.20, la Institutul "Matei Balş", unde funcţionează patru cabinete de vaccinare, au fost imunizate peste 2.500 de persoane, potrivit lui Adrian Streinu-Cercel. Cele patru centre vor fi deschise şi duminică, între orele 9.00 şi 15.00, însă programul va fi prelungit dacă vor mai exista solicitări de vaccinare.

În jurul orei 15.00, la "Matei Balş", numărul celor care stăteau la coadă era mult mai mic decât la orele dimineţii. La Spitalul Colentina au fost vaccinate, în primele două ore de la deschiderea centrului, peste 300 de persoane, iar la cabinetul de la Spitalul de Oftalmologie, peste 250. Dozele de vaccin pentru cabinetul din Spitalul Oftalmologic, 500 iniţial, au fost suplimentate cu acelaşi număr, deoarece aproximativ 400 de persoane aşteptau să se imunizeze în jurul orei 15.00. Şi la Spitalul Colentina numărul dozelor, de 1.300 iniţial, a fost suplimentat, cu 3.300.

Alte două centre de vaccinare contra gripei porcine vor fi deschise, luni, de Ministerul Sănătăţii, la Institutul "Cantacuzino" şi la Institutul de Sănătate Publică. Tot începând de luni, un centru de vaccinare va funcţiona şi la punctul medical din Pasajul Universităţii, între orele 9.00 şi 17.00, după cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

La Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti s-a format, sâmbătă dimineaţă, o coadă de aproximativ 1.300 de oameni care aşteptau să se vaccineze contra gripei porcine, după ce, vineri, numărul celor imunizaţi a fost de peste 600, cel mai mare de la începerea campaniei naţionale de vaccinare. Toţi medicii institutului au lucrat în tură normală la cabinetele de vaccinare, pentru a face faţă numărului considerabil de solicitanţi. Printre medicii care au vaccinat s-a aflat şi directorul institutului, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

"Am primit cereri pentru suplimentarea dozelor de vaccin şi vom face acest lucru în cursul zilei de astăzi (sâmbătă – n.r.). Este nemaipomenit faptul că atât de mulţi oameni au înţeles importanţa imunizării şi au venit să se vaccineze, este însă regretabil că asta s-a întâmplat după moartea actorului Tony Tecuceanu", a declarat Adrian Streinu-Cercel.

Mulţi dintre cei de la coadă spuneau că au venit să se imunizeze îngrijoraţi de numărul în creştere al deceselor cauzate de A/H1N1, alte persoane invocând faptul că medicii de familie la care sunt arondaţi nu au intrat, deocamdată, în posesia dozelor de vaccin.

Ministerul Sănătăţii a dispus ca toate spitalele de boli infecţioase din ţară, dar şi alte unităţi sanitare, să deschidă, luni, centre de vaccinare antipandemică, pentru a creşte rata de vaccinare în această perioadă de plin val al infectărilor cu A/H1N1.

Centrele vor fi destinate în special persoanelor neasigurate sau care nu au medic de familie.

Autorităţile recomandă vaccinarea ca fiind cel mai eficient mijloc de prevenire a infectării. Medicii de familie sunt obligaţi să vaccineze contra gripei porcine fiecare persoană care îi solicită, în caz contrar ei fiind sancţionaţi de Ministerul Sănătăţii, potrivit lui Adrian Streinu-Cercel, care a precizat că vaccinul nu are efecte adverse semnificative, fiind o metodă sigură de apărare.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, până sâmbătă au fost vaccinate aproximativ 270.000 de persoane. Până pe 3 ianuarie numărul celor vaccinaţi era de 210.000, după această dată numărul solicitărilor crescând de cel puţin zece ori. Până la finele anului trecut, se vaccinaseră contra gripei porcinei 166.000 de persoane, dintre care 40.000 doar în ultima săptămână a lui 2009.

Pacienţii cu simptome de gripă porcină trebuie să se prezinte la medic în 24 de ore sau în cel mult 48 de ore de la apariţia acestora, pentru ca tratamentul cu antivirale să fie eficient şi pentru a evita complicaţiile grave, mai spune prof. dr. Streinu-Cercel.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, cei care constată că au simptomele specifice bolii, respectiv tuse seacă, febră, secreţii nazale apoase, stare generală proastă şi, ocazional, jenă în gât, trebuie să fie consultaţi cât mai repede de medicul de familie sau de cei de la secţia de boli infecţioase a celui mai apropiat spital.

Complicaţiile ce pot apărea la pacienţii cu virusul A/H1N1, printre care infecţiile respiratorii şi pneumoniile, pot fi fatale, susţin specialiştii.

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, vineri, la Baia Mare, că până la finalul acestei luni ar putea fi disponibil un vaccin împotriva gripei pandemice destinat copiilor sub 16 ani.

Vaccinul se află în teste până la sfârşitul acestei luni, iar dacă testarea va fi favorabilă, de luna viitoare s-ar putea începe vaccinarea copiilor.

Până vineri, în România muriseră 82 de persoane din rândul celor infectate cu A/H1N1. NewsIn

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.