Peste 4.000 de zboruri, anulate sau amânate în Statele Unite

Peste 4.000 de zboruri au fost anulate sau amânate miercuri în Statele Unite, unde vremea rea care s-a abătut asupra coastei de nord-est a dat peste cap planurile a milioane de americani pentru Ziua Recunoştinţei, potrivit site-ului Mediafax.

În cursul serii, 671 de zboruri au fost anulate şi 3.467 amânate. Aeroporturile cele mai afectate sunt Philadelphia, Newark, La Guardia din New York şi Reagan National din Washington, potrivit site-ului Flightaware.com.

Compania United a anunţat amânări de cel puţin o oră şi jumătate la JFK din New York şi de peste trei ore la Newark şi la aeroportul La Guardia.

Peste 46,3 milioane de americani şi-au planificat deplasări pe o distanţă de cel puţin 80 de kilometri cu ocazia Zilei Recunoştinţei, potrivit Asociaţiei automobiliştilor din Statele Unite (AAA), dintre care 41,3 milioane (90%) cu maşina şi 3,5 milioane cu avionul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.