Peste 7.500 de petiţii trimise Avocatului Poporului în 2011

Avocatul Poporului a primit în anul 2011 peste 7.500 de petiţii de la cetăţeni, în care sunt reclamate abuzuri şi lipsă de transparenţă din partea autorităţilor publice, majoritatea cu privire la dreptul la informaţie, dreptul la proprietate privată şi liberul acces la justiţie.

Şeful Instituţiei Avocatul Poporului (AP), Gheorghe Iancu, şi adjuncţii săi au prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, exemple de sesizări venite de la cetăţeni.

Astfel, un petent a solicitat Primăriei din Târgu-Mureş să posteze pe site-ul instituţiei informaţii de interes public, cum ar fi procesele verbale ale şedinţelor Consiliului Local, rapoartele de activitate ale funcţionarilor sau cum a fost cheltuit bugetul local, însă nu a primit niciun răspuns.

Avocatul Poporului a intervenit şi Primăria din Târgu-Mureş a afişat informaţiile cerute la sediul instituţiei, iar hotărârile normative au fost publicare într-un ziar local.

Un alt exemplu este cel al unei femei căreia Enel Energia Muntenia SA i-a schimbat contorul de energie electrică, însă ea primea acasă două facturi, de la contorul nou şi de la cel vechi. Şi aici numai după sesizarea făcută de Avocatul Poporului problema a fost rezolvată, în sensul că Enel va restitui contravaloarea energiei facturate greşit.

Avocatul Poporului a mai primit o sesizare de la o femeie din Republica Moldova, care a depus în 2007 o cerere de redobândire a cetăţeniei române, dar a primit un răspuns peste trei ani, respectiv că solicitarea a fost respinsă, fără să-i fie transmis şi ordinul de respingere, astfel încât nu avea posibilitatea să atace decizia în instanţă.

”În deplasările noastre prin judeţe am descoperit din partea autorităţilor publice lipsă de respect şi abuzuri în relaţia cu cetăţenii, mai ales în cazul unor direcţii ale instituţiilor locale. Numărul mare de petiţii pe care îl primim, şi anul acesta se pare că acest număr va fi mai mare decât în 2011, arată până la urmă că instituţiile statului nu îşi fac datoria”, a spus Gheorghe Iancu, citat de Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.