Cotidianul prezintă un nou capitol din volumul „Interviuri după Revoluție“ al reputatului istoric și scriitor Alex Mihai Stoenescu. Parte componentă a unui ciclu istoric dedicat loviturilor de stat care au zguduit România de-a lungul vremii, noul volum este o continuare firească a volumului IV al monumentalei lucrări intitulate „Revoluția din Decembrie 1989 – o tragedie românească“. Astăzi redăm un prim episod al consistentului capitol pe care autorul îl dedică dezvăluirilor făcute de fostul premier Petre Roman. (V.S.)
În partea a doua a acestui nou episod, Petre Roman vorbește despre primele măsuri economice pe care guvernul condus de el le-a luat în cursul anului 1990, dar și despre opoziția de natură politică pe care a avut-o de înfruntat în interiorul propriului său partid.
Sprijinul Germaniei
Alex Mihai Stoenescu: Vă propun să vorbim despre vizita în Germania.
Petre Roman: A avut loc în 29-30 noiembrie 1990. Trebuie să spun că până atunci Germania contribuise cu energie electrică în valoare de 50 de milioane de mărci. Se punea problema dacă în 1991 ne mai dau sau nu, scopul vizitei fiind să aflu dacă ne mai dau şi, bineîneţeles, în gândul meu era să stabilesc o relaţie economică puternică.
Trebuie să spunem totuşi că, până la alegerile din 20 mai, au venit investitori germani puternici. Aţi avut întâlniri cu directorul Mercedes, cu ABB.
Germanii au venit iniţial serios în România. De ce? A fost mai întâi vizita lui Genscher, care a fost în ianuarie. Noi cu el am avut o discuţie, când eu am spus: „Domnule Genscher, aş vrea să aveţi în vedere că pentru România plecarea saşilor şi şvabilor a fost o adevărată catastrofă, pentru că ei reprezentau o punte de echilibru în combinaţia români cu maghiari. Au fost un factor de civilizaţie“. Eu am insistat foarte tare şi Iliescu m-a secondat. „Noi i-am dori înapoi, daţi-le un semnal că îi dorim înapoi, o să le dăm tot ce au avut.“
Timpul grevelor
Cum au decurs tratativele economice cu nemții?
Da, le-am spus: „Avem probleme în câteva sectoare – ştiam clar că problema cea mai gravă este în sectorul energetic. Veniţi şi sprijiniţi-ne“.
Se confirma acest interes al lor?
Sigur că da.
Unde au apărut dificultăţile?
Conducerile de la Camioane Braşov, de la Autobuzul s-au pus împotrivă.
Au făcut greve.
Grevele erau salariale, dar mai era şi ideea: „Stai, bă, că le facem noi, nu ne trebuie Mercedes“. Atacul era stârnit de directorii care ştiau că, dacă vine Mercedesul, ei zboară, pentru că sunt nişte incapabili şi mai apoi că nu pot să mai fure. Şi atunci, în înţelegere cu liderii de sindicat, alţi inconştienţi, ca să nu spun mai mult, s-au opus: „Nu, noi nu vrem să ne privatizeze Mercedes“. Se termina furatul, se terminau firmele-căpuşă. A fost conjuraţia lor împotriva privatizării.
Deschidere către Occident
Dar asta spuneau, vă confirm. Şi chiar eraţi altceva.
N-are importanţă.
Ba are, pentru că de aici a pornit conflictul cu Iliescu, care s-a terminat cu debarcarea dvs. printr-o lovitură de stat. A urmat imediat scandalul cu vânătorile lui Ţiriac în munţii noştri, cu „nu ne vindem ţara“.
Într-adevăr, Ţiriac a avut o discuţie cu Kohl, acesta l-a primit şi Ţiriac i-a spus: „Uite, prim-ministrul meu vrea să te vadă“. Şi Kohl a spus: „E prim-ministrul, da? Dar tu ce crezi că este prim-ministrul ăsta al tău?“. Iar Ţiriac i-a răspuns: „După mine, prim-ministrul României este social democrat“. „Atunci, n-am nicio problemă, să vină“.
În România a fost privită ca un refuz de a-l primi pe Iliescu, din cauza mineriadelor. Cert este că primirea a fost cu tot fastul. Kohl, probabil în înţelegere cu Mitterrand, pentru că eu cred că şi Mitterrand a pus o vorbă bună, să ne înţelegem. Pentru că Mitterand – Kohl era… pe asta stătea Europa, asta era Europa. Deci cred că şi Mitterrand a pus o vorbă bună atunci. Kohl mi-a organizat acelaşi lucru, întâlniri politice cu oamenii de afaceri. Kohl m-a sfătuit să mă întâlnesc cu Willy Brand. M-am şi întâlnit şi a fost o mare încântare. După care, Kohl a spus: „Bine, mai dăm şi anul ăsta 50 de milioane pentru energie“.
Adică pentru 1991.
Pentru anul care venea, pentru 1991. În momentul acela principalul meu obiectiv, cel imediat, era atins. Eu însă mai voiam şi să vină oamenii de afaceri. Zic: „Uite, Siemens ar vrea să vină, se pare că au nevoie de o garanţie guvernamentală, aţi putea să îi influenţaţi să vină?“. El zice: „Bine, o fac şi pe aia cu Siemensul. Voi da garanţia“.
Şi a dat-o.
A dat-o, Kohl s-a ţinut de cuvânt.
„Acesta este motivul care a declanşat campania împotriva dvs: oferta germană care rezolva reforma din România, scurta tranziţie şi se termina cu jaful care începuse. Pentru ei, dvs eraţi un pericol. Atunci şi-au dat seama că, dacă vin nemţii în România, ei vor pierde rapid controlul asupra economiei lui Ceauşescu, economia din care puteau jefui pentru a transfera proprietatea populară în proprietatea lor privată. Cu nemţii în economia românească, ăştia nu suflau. Să tragem concluzia: a existat o ofertă germană extrem de solidă?“ Alex Mihai Stoenescu
Campania antiguvernamentală
Acesta este motivul care a declanşat campania împotriva dvs.: oferta germană care rezolva reforma din România, scurta tranziţie şi se termina cu jaful care începuse. Pentru ei, dvs. eraţi un pericol. Atunci şi‑au dat seama că, dacă vin nemţii în România, ei vor pierde rapid controlul asupra economiei lui Ceauşescu, economia din care puteau jefui pentru a transfera proprietatea populară în proprietatea lor privată. Cu nemţii în economia românească, ăştia nu suflau. Să tragem concluzia: a existat o ofertă germană extrem de solidă?
Categoric, da!
Şi a mai existat o reacţie la acest pericol, care a declanşat atacurile din presă la adresa dvs. – nu ne vindem ţara, vânătorile lui Ţiriac, ne omoară urşii, atacarea Consulatului Germaniei, aruncarea în presă a scandalului cu specialiştii germani care veniseră la Copşa Mică, în dezastrul ăla ecologic, să preia…
Da, a fost o invenţie a lor, o înscenare.
Vizita aia a fost transformată în act de spionaj. (…) Atunci s-a declanşat campania de denigrare, cu tatăl dvs., cu Airbus…
Blocarea raportului 13-15 iunie, pentru ca România să nu fie primită în Consiliul Europei.
Cum adică?
Noi urma să ne prezentăm în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a primi statutul de membru. Ăsta trebuia să fie un mare insucces al lui Roman. Exista în parlamentul nostru o comisie pentru 13-15 iunie. Fără acel raport nu se discuta în Parlamentul European. Bârlădeanu şi Marţian, de cine puşi, de conivenţă cu cine, nu scoteau raportul. Treceau zilele şi nu scoteau raportul şi eu le spuneam, aveam discuţii politice, veneau Bârlădeanu şi Marţian… Iliescu, în mod foarte ciudat, nu insista pe tema asta.
Deşi ştia că este o condiţie pentru primirea la Strasbourg.
Şi eu îi spuneam: „Bine, dar este crucial, nu obţinem statutul la Consiliul Europei, suntem paria. Politic este un dezastru“.
Eu îmi aduc aminte că a fost un vot negativ.
A fost un vot negativ în comisii.
A vorbit Bârlădeanu la radio şi televiziune, a spus că nu e o dramă că n-am fost admişi.
Ăsta este un exemplu despre cum încercau să saboteze guvernul.
Se declanşase conflictul intern între, să spunem aşa, gruparea guvernului, cei mai tineri, şi vechii comunişti care controlau preşedinţia şi parlamentul.
Conflictul s-a declanşat imediat. Cu Bârlădeanu se declanşase încă din iulie 1990, cu Legea 15…
Dar cum aţi ales al doilea guvern?
Al doilea guvern a fost, în mod paradoxal, datorită 13-15 iunie.
Bun, i-aţi numit pe cei patru. Ceilalţi? De exemplu, Năstase.
Năstase este un caz mai particular. Cine mi l-a recomandat şi mi-a cerut să-l numesc pe Năstase a fost Dan Iosif, pentru că eu nu am vrut să pun pe cineva din sistem. Şi el zice: „Uite, bă, ăsta a fost purtător de cuvânt, a reuşit să facă faţă – el fusese purtător de cuvânt până în 20 mai, este bun, nu ştiu ce, vorbeşte limbi străine, jurist…“.
Severin a zis şi el două cuvinte bune, eu am vrut să-l numesc ministru, dar Iliescu s-a opus. „Nu, dom’ne, nu poate. Să fie ministru Romulus Neagu, diplomat onest, dar din vechea gardă. Şi prim-adjunct să fie Năstase“. Şi am zis: „Nu, guvernul meu nu poate să fie legat de vechile structuri“. Şi am zis trei criterii: profesionişti, să nu fi făcut parte din nomenclatură, din aparatul de partid, şi trei: să fie cu experienţă occidentală de un anumit tip. Aşa i-am pus pe toţi.
Citiţi şi
Petre Roman: „Eu am ales pe partea economică”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.