Petre Roman pierde definitiv

Fostul deputat Petre Roman a pierdut definitiv procesul cu ANI în privința incompatibilității. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi că el a depus prea târziu acțiunea în instanță, relatează Agerpres.

Inițial, Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Petre Roman și a hotărât în aprilie 2016 anularea raportului de constatare prin care fostul deputat a fost declarat de ANI în stare de incompatibilitate.

Decizia Curții de Apel București a fost însă anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis joi recursul ANI și a decis că Petre Roman a depus prea târziu acțiunea în instanță.

„Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1.390 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă recurată și rejudecând: Admite excepția tardivității formulării contestației, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge contestația formulată de reclamantul Petre Roman împotriva Raportului de evaluare nr.10.447/G/II/12.03.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca tardiv formulată. Definitivă”, se arată în decizia instanței supreme.

În martie 2014, ANI a anunțat că Petre Roman se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deținea, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată.

Inițial, Petre Roman a contestat raportul întocmit de ANI, însă a greșit instanța unde trebuia să deschidă procesul. Astfel, el a depus contestație la Tribunalul București, în aprilie 2014, însă acțiunea sa a fost respinsă, deoarece instanța competentă era Curtea de Apel București.

În consecință, ANI a cerut Camerei Deputaților revocarea din funcție a lui Petre Roman, deoarece raportul de evaluare prin care acesta a fost declarat în stare de incompatibilitate a rămas definitiv, după ce nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege. Drept urmare, pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului deputatului Petre Roman.

Ulterior, Petre Roman a depus o nouă contestație la Curtea de Apel București, de data asta având câștig de cauză. În final, el a pierdut în recurs procesul cu ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.