Petru Filip: Raportul MCV este atipic

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Petru Filip, a afirmat, sâmbătă, că ultimul raport MCV este unul „atipic”, deoarece este pentru prima dată când în conţinutul raportului se regăseşte o componentă politică „puternică”, catalogând acest fapt drept „puţin nepotrivit”.”Raportul recent al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) este atipic. Este pentru prima dată când în conţinutul raportului se regăseşte o componentă politică puternică, deşi MCV monitorizează îndeplinirea unor obiective legate de reforma sistemului judiciar şi urmăreşte evoluţia luptei împotriva corupţiei”, a precizat senatorul, într-un comunicat de presă remis NewsIn, potrvit pesurse.ro.

Petru Filip a mai spus că „din 2007 şi până în prezent, România a făcut eforturi importante, pe care le-a considerat normale, atât de natură politică, cât şi de natură tehnică pentru a proteja statul de drept, pentru a garanta independenţa justiţiei şi pentru a menţine ordinea constituţională”. „MCV nu a fost văzut niciodată ca o povară, ba din contră, el a fost perceput ca un instrument de încurajare a reformelor în domeniul judiciar şi al luptei împotriva corupţiei”, a completat el.

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat a mai afirmat că ultimul raport al CE riscă să schimbe percepţia asupra rolului şi intenţiei pe care în mod normal le are, având în vedere „nota politică predomină”. „Cu toate acestea, conţinutul ultimului raport riscă să schimbe percepţia asupra rolului şi intenţiei pe care în mod normal le are, în condiţiile în care nota politică predomină, iar presa este pusă în dificultate, fiind acuzată de presiuni asupra justiţiei. Pare puţin nepotrivit ca raportul Comisiei Europene să cuprindă recomandări cu caracter puternic politic, precum şi o serie de constatări cu caracter general fără a da vreun exemplu concret”, a opinat senatorul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.