Pictori academicieni în Aula Magna

Acad. Răzvan Theodorescu

Devenite, în România, mai târziu decât limba, literatura şi istoria, capitole conştientizate ca atare, ale culturii naţionale, formele în spaţiu de la arhitectură la pictură, de la sculptură la aşa-numitele „arte minor” au primit drept de cetate, aşijderea mai târziu în Academia Română a cărei primă secţiune la crearea sa, în 1879, se ocupa cu „diversele cestiuni literare, lingvistice şi cu cestiunile de belle arte”. În precursoarea sa care a fost, la 1867, Societatea Academică Română intra, în 1870, ca membru titular, Alexandru Odobescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, unde ţinea cursuri de „arheologia artei”, „Kunstarchäologie” cum se numea disciplina în universităţile germane ce dădeau parţial tonul în acest domeniu -, acelaşi Odobescu, care între 1879 şi 1881 a fost secretar general al Academiei Române. Dar abia la două decenii de la crearea acesteia, intra în 1899 ca membru de onoare în înaltul for şi primul artist care se întâmpla să fie şi cel mai notoriu în epocă, pictorul Nicolae Grigorescu.

Theodor Aman, Femeie în interior

Aveau să treacă din nou decenii până ce alţi creatori aveau să-i urmeze, epoca interbelică fiind mai curând, în acest domeniu al vizualizării, aplecată spre onoarea învăţaţilor ce se ocupau cu studiul monumentelor istorice, de la inginerul Gheorghe Balş, membru titular în 1923 şi vicepreşedinte al Academiei între 1928 şi 1931, la istoricul Virgil Drăghiceanu, membru corespondent în 1926, şi la arhitectul profesor Nicolae Ghika Budeşti, membru de onoare în 1935. Un an mai târziu, în 1936, doi pictori pătrundeau pe urmele lui Grigorescu şi la 37 de ani după acesta în Academie: Gheorghe Petraşcu ca membru titular şi Ştefan Popescu ca membru corespondent.

Nicolae Grigorescu, Ţărăncuţă musceleană

În anul 1938, doi profesori de istoria artei de la Universităţile din Bucureşti şi Cernăuţi deveneau „nemuritori”, anume Alexandru Tzigara Samurcaş şi George Oprescu, amândoi ca membri corespondenţi, cel din urmă – profesor al câtorva dintre noi – fiind titularizat după câţiva ani, într-un moment de mari şi radicale prefaceri academice – şi nu numai – în 1948. Din pricini de toată lumea ştiute, în acel an de reorganizare a Academiei, cu excese de tristă amintire, s-a făcut totuşi dreptate postumă unor mari artişti, alături de Eminescu, Caragiale, Creangă devenind membri post-mortem Ion Andreescu şi Ştefan Luchian (şi aş dori să adaug faptul că pentru artele vizuale nu au existat erori de cântărire valorică, precum în zona literaturii, unde devenea academician după moarte… Theodor Negoiţă, de pildă).

Gheorghe Petraşcu, Femeie la malul mării

Ion Andreescu, Iarna

Tot în anul 1948, în Secţia de limbă, literatură şi arte, prezidată de Mihail Sadoveanu, devenea membru titular pictorul-profesor Jean Steriadi, iar membri corespondenţi pictorul Lucian Grigorescu şi colecţionarul de renume Krikor Zambaccian, din nou valori consacrate, domeniul nostru necunoscând „rătăcirile” din câmpul literar şi din cel istoric care, tot atunci purtau numele de Alexandru Toma şi Mihail Roller…

Gheorghe Petraşcu, Veneţia

Au urmat două praguri cronologice de primiri în Academia Română corespunzând unor epoci scurte, dar consistente de liberalizare spirituală a socialismului naţional: anul 1955, când devenea membru titular Camil Ressu, rectorul Şcolii superioare de arte din Bucureşti, tot membru titular era şi Iosif Iser, iar ca membri corespondenţi tripleta de sculptori-profesori: Corneliu Medrea, Constantin Baraschi, Boris Caragea; apoi anul 1963, când era titularizat sculptorul Ion Jalea – membru corespondent din 1946 încă – şi când erau făcuţi membri corespondenţi cei doi mari creatori de şcoală, pictorii Alexandru Ciucurencu şi Corneliu Baba (acesta din urmă devenind titular în 1990); tot în 1963 era ales membru corespondent profesorul clujean Virgil Vătăşianu, adevărat senior al cercetărilor de artă medievală, ce urma să fie titularizat în 1974, la ultimele alegeri propriu-zise, când sculptorul Gheza Vida devenea membru corespondent. Timp de un sfert de veac după aceea, nu au mai existat pătrunderi într-o Academie tot mai puţin sprijinită, tot mai anchilozată după o abuzivă alegere politică (1974), ce diminua prestigiul şi forţa înaltului corp.

Theodor Pallady, opium-smoker

Alexandru Ciucurencu, Femeie cu chitară

Preschimbările postdecembriste au pus în ordine şi în această sferă a culturii, iar artele vizuale au primit de la bun început consideraţia meritată. În 1990 şi 1991, Constantin Brâncuşi şi Theodor Aman erau proclamaţi membri post-mortem ai Academiei, urmaţi în 2012 de Dimitrie Paciurea şi Theodor Pallady. Devenea membru corespondent în 1990, titular în 1992, profesorul arhitect Grigore Ionescu, specialist în istoria arhitecturii româneşti; membru de onoare în 1992 sculptorul Ion Irimescu – profesor pe rând la Iaşi, Cluj şi Bucureşti; tot în 1992, sculptorul Ovidiu Maitec era membru corespondent – titularizat şapte ani mai târziu; pictorul Ion Pacea, membru de onoare în 1993. O reparaţie necesară se făcea unor artişti expatriaţi, aleşi acum membri de onoare: sculptorul Ion Vlad în 1991, pictorul Horia Damian şi graficianul Eugen Mihăescu în 1993. Adaug că acest ultim an avea să fie foarte rodnic pentru prezenţa artelor vizuale în Academie: deveneau membri corespondenţi pictorul Ion Alin Gheorghiu – titular în 1999 -, criticii Dan Hăulică şi Dan Grigorescu, ultimul fiind titularizat în 2004, istoricul de artă Marius Porumb – titular în 2009, arhitectul restaurator Ştefan Balş, membru de onoare, precum şi membru corespondent, cel care vă vorbeşte, membru titular în 2000.

Corneliu Baba, Autoportret

Mai către noi, în 2006, doi pictori-profesori deveneau membri corespondenţi – Ion Sălişteanu şi Sorin Dumitrescu – alături de un membru de onoare, pictorul Viorel Mărgineanu, iar anul trecut profesorul grafician Mircia Dumitrescu era ales membru corespondent. O ultimă evaluare a artelor vizuale în Academia Română se poate face şi din perspectiva discursurilor de recepţie în înaltul for. Ele încep, cornologic, cu unul de caracter etnografic al lui Simion Florea Marian în 1882 „Cromatica poporului român”, cu răspuns de la Bogdan Petriceicu Hasdeu, continuă cu cel al unui istoric al arhitecturii, Gheorghe Balş în 1925, despre „Începuturile arhitecturii bisericeşti în Moldova” şi, după mai bine de un deceniu, cu cel al lui Gheorghe Petraşcu „O privire asupra evoluţiei picturii româneşti” în 1937, prilej cu care noul academician dăruia „pentru viitoarea galerie de artă din Palatul Academiei Române” – ea nu există nici astăzi, de fapt – tabloul său „Interior de atelier la ţară”.

Ştefan Popescu, Marrakech

În vremea noastră, profesorul Dan Grigorescu şi-a rostit discursul „Omagiul profesorului George Oprescu” în 2006, după ce eu însumi, cu o jumătate de deceniu înainte, folosisem din plin argumentul artelor plastice şi al arhitecturii în discursul „Despre prima modernitate a românilor” (2001).

Pentru a încheia această succintă, dar necesară, poate, trecere în revistă a etapelor pe care le-au străbătut artele în Academie, doresc să amintesc că în Secţia a XIII-a, cea de arte, arhitectură şi audiovizual cum se numeşte după 1990, din cei 14 membri, jumătate aparţin sferei artelor vizuale propriu-zise – cu patru artişti şi trei istorici şi critici de artă -, iar dacă adăugăm şi pe cei doi colegi arhitecţi se poate conchide că zona noastră de preocupări nu este neglijabilă în 2016 în primul for cultural al ţării, unde de mai bine de un secol profesorii şi foştii elevi ai învăţământului artistic românesc au împodobit această Aula Magna, care ne primeşte azi, când ne spunem recunoştinţa faţă de înaintaşi.

Arte Vizuale în patrimoniul Academiei Române

Acad. Ionel Valentin Vlad,

Preşedintele Academiei Române

În 4 aprilie 2016, sărbătorim 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii Literare Române, care a cuprins membri aleşi din toate teritoriile locuite de români.

După numai un an, având un înalt protector în Principele Carol I, a devenit Societatea Academică Română. Din 1879, Societatea Academică Română s-a trasformat în Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, după modelul altor societăţi savante europene cu tradiţie (în special, al Academiilor Franceze şi Academiei Regale de Ştiinţe din Berlin).

Lucian Grigorescu

Poziţia Academiei Române de for suprem a fost consolidată, fără îndoială, de membrii ei, aleşi de la înfiinţare şi până în prezent, în număr de1703. A fost şi rămâne „un izvor pentru ştiinţă, pentru limba şi istoria noastră naţională”, după cum o numea Regele Carol I, care i-a fost Protector şi Preşedinte de onoare. Regele Ferdinand I „Întregitorul”, şi el Protector şi Preşedinte de onoare al înaltului for, îl definea „un simbol în lupta sfântă pentru unirea tuturor românilor”. Prin prestigiul lor, aceste elite intelectuale, din toate domeniile ştiinţelor, literelor şi artelor, reprezentanţi ai Casei Regale, ai vieţii politice, ai armatei şi bisericii, au adus venerabilei şi veneratei instituţii o binemeritată recunoaştere în ţară şi străinătate. Academia a ales şi membri de onoare cu mare reputaţie ştiinţifică şi culturală din afara hotarelor României, între care 146 laureaţi ai Premiului Nobel, militând permanent pentru sincronizarea activităţilor ei cu cea a instituţiilor similare din lume.

Camil Ressu, Maternitate

Ion Irimescu, Sculptură

În această bibliotecă se păstrează primele imagini ale Inaugurării Societăţii Academice Române, surprinse în litografiile lui Fred Kaiser după desenele elveţianului Henri Trenk, cel care a colaborat cu Alexandru Odobescu la cercetarea monumentelorşi vestigiilor arheologice de pe teritoriul Ţărilor Române, ca şi imagini ale vechilor sedii care au adăpostit Academia şi proiecte pentru ridicarea unei clădiri noi, demnă de personalităţile care o constituiau.

Jean Al. Steriadi, Vedere din Balcic

Membrii Academiei Române au avut o superioară înţelegere faţă de importanţa pe care o are patrimoniul ştiinţific al Societăţii şi al bibliotecii ei, pentru studiul vieţii naţionale; de aceea s-au străduit să o îmbogăţească prin donaţii importante ale colecţiilor personale sau au apelat la autori, editori şi librari, ba chiar şi la persoane din afara Societăţii, să răspundă la chemarea lor.

Pentru membrii Academiei Române aleşi de-a lungul anilor s-au numărat mai mulţi maeştri ai artelor româneşti.

Iosif Iser, Arlechin şi Colombina

În 1899 prin şedinţa din 8 aprilie este primit în Academia Română, marele pictor Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai importanţi artişti de la sfârşitul secolului al XIX lea, cel care a modernizat pictura românească. În 1936, vor intra în Academiei, Ştefan Popescu şi Gheorghe Petraşcu, ultimul ţinându-şi discursul la 22 mai 1927, cu tema „O privire asupra picturii româneşti”, ocazie cu care donează şi lucrarea Interior de atelier la Târgovişte.

Iosif Iser, Tătăroaice

Ion Pacea, Marea

Tot mai mulţi artişti devin academicieni: în 1946, Ion Jalea, în 1948, cunoscutul pictor al peisajelor şi figurilor dobrogene Jean Al. Steriadi, tot atunci este numit membru corespondent Lucian Grigorescu, iar Camil Ressu, Iosif Iser şi Corneliu Medrea sunt aleşi în 1955, ca şi sculptorii Constantin Baraschi şi Boris Caragea.

Ion Vlad a cucerit Parisul cu opera sa

Din păcate mulţi artişti au fost aleşi în rândurile academicienilor, post-mortem: în 1948 Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, Constantin Brâncuşi în 1990, Theodor Aman în 1991, Theodor Pallady şi Dimitrie Paciurea, în 2012.

Cu prilejul aniversării de astăzi, facem cunoscuţi artiştii care au primit onoarea să fie membri ai Academiei Române, prin expunerea a câtorva dintre lucrările, pe care această instituţie le-a oprimit de-a lungul anilor, fie de la artişti, fie de la colecţionarii care au dorit să rămână în patrimoniul academic capodopere ale culturii româneşti şi universale.

Ion Alin Gheorghiu, Grădină suspendată

Constantin Brâncuşi, Cap de copil

Sunt selectate picturi din renumita colecţie donată de academicianul George Oprescu, opere ale lui Theodor Aman, Nicolae Grigorescu (pentru care Oprescu avea un cult şi despre care a scris numeroase volume), picturi din şcoala de la Barbizon de Ion Andreescu, rafinate naturi moarte cu flori, sau peisajele Balcicului de Ştefan Popescu, celebrul Cap de copil Constantin Brâncuşi, sculptor recunoscut pe plan mondial, sau superbele bronzuri de Dimitrie Paciurea sau Ion Jalea.

Ion Sălişteanu, Peisaj

Ca şi în cazul lui Oprescu, din colecţia academicianului George Călinescu, multe dintre lucrări au intrat în tezaurul ţării, dovedind pasiunea şi simţul de cunoscător pe care l-au avut renumitul critic literar; remarcăm picturi de artişti interbelici, precum Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu şi artişti contemporani, iar din colecţia lui Victor Eftimiu s-au selectat nume importante ale artelor vizuale româneşti.

Viorel Mărgineanu, Vis colorat

În patrimoniul Academiei Române au intrat şi lucrări ale unor pictori şi sculptori contemporani, care, după 1990, au primit titlul de membri titulari, membri de onoare sau membri corespondenţi, pentru meritele pe care le-au avut de-a lungul carierei, a numeroaselor expoziţii în ţară şi străinătate. Corneliu Baba şi Alin Gheorghiu au lucrări semnificative pentru creaţia por, precum Eternul Martir, studiu pentru cunoscuta capodoperă intitulată Pietá sau Grădinile suspendate, cu care Alin Gheorghiu a devenit cunoscut pretutindeni în lume; Ion Sălişteanu şi Viorel Mărgineanu, ca şi Gheza Vida, Ovidiu Maitec, Sorin Dumitrescu, Mircia Dumitrescu, Eugen Mihăescu sunt prezenţi cu câteva piese selectate cu grijă din bogata lor creaţie artistică.

Eugen Mihăescu, Control total

La un secol şi jumătate de viaţă academică porţile sunt deschise şi pentru alte personalităţi culturale care vin să îmbogăţească prin operele lor artistice patrimoniul cultural al ţării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.