Pictori de azi la Balcic

Balcic, această “căldare miraculoasă de reflexe şi tonuri”, cum numea Nicolae Tonitza această localitate, supranumită mult timp Oraşul Alb, datorită dealurilor albicioase din jur, a deschis la un moment dat un capitol ce-i poartă numele în pictura românească.

“Dacă s-ar întruni într-o expoziţie colectivă toate pânzele de inspiraţie balciciană, şi este un lucru care trebuie făcut cândva, s-ar vedea lămurit câte viziuni diferite a îmbogăţit şi stimulat Balcicul, pretexte pentru câte călătorii a oferit”, scria Mihail Sebastian.

Gabriela Drăghici

De altfel, epoca de glorie a Balcicului a fost chiar cea în care, descoperindu-l, Regina Maria, fermecată de atmosfera lui, a cerut să i se construiască acolo “Castelul liniştii”, iar pictorii şi poeţii au descoperit în acest orăşel în amfiteatru un loc fascinant, în care albul falezelor, calitatea luminii au schimbat paleta şi uneori chiar plaja de subiecte.

A fost un capitol ce s-a sfârşit brusc, la un moment dat, aruncând o aură de sacralitate şi de nostalgie asupra locului.

Redescoperit de artiştii români în ultimul sfert de veac, Balcicul a reintrat în imaginarul picturii româneşti. Tabăra de creaţie de acolo, proiect iniţiat de “Elite Art Gallery”, a fost frecventată în timp de peste 250 de artişti plastici din toate generaţiile, de la Mihai Sârbulescu, Horea Paştina, Ilie Boca, Constantin Flondor, Şerban Drăgoescu, Marilena Murariu, Simion Crăciun, Virgil Parghel, Vasile Crăiţă-Mândra, George Mircea la Ioana Crăciun- Dobrescu, Sanda Buţiu, Costin Neamţu, Cela Neamţu, Cristian Paraschiv, Doina Mihăilescu, Ana Ruxandra Ilfoveanu şi mulţi alţii.

Ion Drăghici

Au apărut astfel, pe harta picturii noastre, o mulţime de Balcicuri, unele amintind de farmecul interbelic, altele transcriind, cu mijloace plastice ale zilelor noastre, oraşul contemporan. Toate sunt învăluite însă în poezie, sunt învestite cu visare, ca şi cum locul şi-ar impregna spiritul, suveran, asupra oricui încearcă să-i surprindă chipul.

“Elite Art Gallery” a obişnuit publicul bucureştean cu expoziţiile periodice, puse sub titlul generic “Pictori de azi la Balcic”, prezentând anual lucrările realizate acolo.

De multe ori numele se repetă de la un an la altul, adăugându-se însă de fiecare dată unul sau două nume noi.

Viorica Petrovici

Anul acesta, la Galeria din Strada Academiei expun Gabriela şi Ion Drăghici, Virgil Parghel, Marilena Murariu, Viorica Petrovici, Lucia Puşcaşu, Cristina Iliaş, nou-veniţii fiind Irina Florescu şi Alexandru Papuc.

Castelul Reginei Maria cu minunata grădină, case păstrând patina timpului şi construcţii noi, străzi, terase, acoperişuri, biserici, coloane, balcoane, copaci şi flori, coline, marea sunt tot atâtea subiecte abordate de expozanţi.

Cristina Iliaş

Misterul, tentaţia sacrului se desprind din picturile Gabrielei Drăghici, fie că ne oprim privirea la Aleea cu irişi, Aleea cu trandafiri sau Solitudine. În contrapunct, alături, în faţa caselor cu arhitectura veche a locului, sunt plasate bărci cu numele localităţilor de coastă bulgăreşti scrise cu litere chirilice sau o turlă de biserică, element de arhitectură izolat, surprins cu precizie şi monumentalizat prin izolare, din lucrările lui Ion Drăghici.

Amintind că lumina Balcicului este magică, Viorica Petrovici, cea cunoscută de marele public în primul rând pentru performanţele ei în zona decorului de teatru, operă şi film, “portretizează”, într-o gamă cromatică subtilă, cu prospeţimea şi sensibilitatea pe care le potenţează tehnica acuarelei, peisajele sale între care se remarcă La Castel, După ploaie, Case galbene.

Lucia Puşcaşu

În galbenuri, portocaliuri, roşuri şi rafinate ocruri, Crsitina Iliaş creează un orizont feric, în care aerul torid al Balcicului se aşterne peste grădina cu chiparoşi, peste creasta ce adăposteşte clădirile construite pe terase sau peste farul văzut în depărtare, spre care invită parcă cele două pisici leneşe din prim plan.

Alteori, marea îşi proiectează culorile asupra oraşului. Albastrul ei profund aruncă umbre peste vegetaţia din Grădina castelului, contrastând cu roşul acoperişurilor, la Lucia Puşcaşu, capătă nuanţe violacee la Marilena Murariu, ce-şi opreşte privirile pe peisajul cu vegetaţie bogată şi casele cu rezonanţe mediteraneene, schimbă paleta incendiară cu care ne obişnuise Virgil Parghel.

Virgil Parghel

Chiar dacă diurn, Balcicul Marilenei Murariu ne aminteşte de misterioasele peisaje nocturne ale Coastei de Argint, scăldate în violet, care au făcut cu ani în urmă obiectul unei expoziţii remarcabile a artistei. Iar Virgil Parghel, care expune şi un Autoportret la 60 de ani, marcând aniversarea sa petrecută chiar în acel loc, rămâne fidel unei vechi mărturisiri, potrivit căreia “obişnuinţa de a lucra în natură te schimbă mereu, pentru că pictura ta curge, nu se opreşte într-o reţetă. Încă de tânăr m-am ferit de reţete care uneori te îndepărtează de pictură”. Casă de-asupra mării, Chiparoşi la Balcic sunt însoţite de două peisaje în care pensulaţia viguroasă ce caracterizează întreaga operă a acestui pictor, cochetează cu abstracul, zonă în care, de altfel, nu se află pentru prima dată.

Irina Florescu

O materialitate accentuată au şi picturile Irinei Florescu, care “scenografiază” întâlnirea dintre mare şi coasta albă năpădită de vegetaţie, într-un echilbru atent conceput şi într-o gamă cromatică de această dată discretă şi plină de mister.

În sfârşit, dar nu în ultimul râd, Alexandru Papuc construieşte tridimensional coline şi diguri, într-o pensulaţie animată, conferind peisajelor sale un aspect de început de lume şi, paradoxal, în acelaşi timp, de eternitate.

Alexandru Papuc

Expoziţia de la “Elite Art Gallery” reuşeşte să evoce şi de această dată oraşul devenit mitic al litoralului bulgăresc, atât de proteiform în dialogul lui cu personalităţile distincte ale artiştilor ce se lasă pătrunşi de spiritul locului, de aparenţa de suspendare a timpului, de strania întâlnire, într-un peisaj cu totul special, a Occidentului cu Orientul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.