Pictorul Adrian Ghenie şi cota lui în creştere spectaculoasă la New York

Un artist cu toate pânzele vândute înainte de vernisaj

Tânărul pictor Adrian Ghenie, născut la Baia Mare, în 1977, şi-a inaugurat expoziţia de la “Pace Gallery” din New York, cu toate cele treisprezece pânze expuse vândute înainte de vernisajul care a avut loc anul acesta, pe 7 martie. Pânzele lui au fost cumpărate la preţuri record, cuprinse între 65.000 şi 350.000 de dolari, fiecare. Succesul ultimei expoziţii personale deschise de artistul român la New York a fost comentat în ediţia americană a ziarului “The Wall Street Journal” din 16 martie 2013, sub titlul “Slapstick with Dictators / Bufonadă cu dictatori”. Acelaşi ziar publica pe 2 octombrie 2012 sub titlul “Cities on the Edge” o cronică la o expoziţie de la Muzeul de Artă Modernă din San Francisco în care fusese expusă şi o lucrare a artistului din Cluj. Articolul reproducea doar pictura lui Ghenie “The Trial/Procesul”, datată 2010, reprezentând în culori de pământ, de lut galben cleios şi rugină cuplul ceauşist aşezat la masa în formă de L, unde şi-au ascultat rechizitoriul şi condamnarea la moarte. O pictură a dictaturilor la apus. Paleta funerară spulberă toate poncifele unor serii dominate de triumfalism şi cultul personalităţii. Pictura lui Adrian Ghenie smulge de pe soclul grandorii simbolurile unor ideologii. Pictorul îi înfăţişează sub semnul neantului şi vanităţilor, cu chipul desfigurat, ca de gumă, asaltat de derizoriu şi de o iminentă desuetudine. Creşterea cotei artistului în doar câteva luni e spectaculoasă. Ea va depăşi în continuare aşteptări şi prognoze până mai ieri incredibile. Interesul pieţei de artă faţă de lucrările lui Adrian Ghenie era previzibil după preţul aproape triplu faţă de cel estimat, cu care s-a adjudecat, la Londra, “la Sotheby’s”, pictura artistului intitulată “Dr. Mengele 2”.

Pie fight study 2

O primă lucrare “Dr. Mengele” a fost expusă la “Haunch of Venison” în 2011. Ea dezvoltă paradigma portretului desfigurator, galeria unor chipuri de criminali notorii sau de anonimi luaţi în răspăr, des-figuraţi şi pedepsiţi acum, prin artă. Din reproducerea picturii pe internet, vedem cum o pensulă mare de zugrav acoperă figura dispreţuită şi înjosită sub asediul tuşelor de ulei, ca o bidinea ce împroaşcă de-a valma şi încarcă pereţii. Asistăm la o nouă zugrăvire în batjocură a unei istorii vinovate, la un ritual al eliberării de frică prin acţiunea picturii. Peste imagini de arhive şi citate figurative, mâna artistului azvârle pictura ca o lapidare, ca o mască pentru filmele horror. Uleiurile aşeză pe pânză o tectonică a oprobriului. Jeturile de pictură folosesc împrăştierea şi azvârlirea materiei picturale ca pe un ritual simbolic de luare a dictaturilor în derâdere. Faţa lui Mengele, ideologul rasei pure, inspirat de teoriile darwiniste ale selecţiei naturale, afişează mai mult decât aparenţele de rigor mortis, descompunerea unui hoit sub petele mari de abastru cobalt şi indigo. În luna februarie a acestui an, “Dr. Mengele 2” s-a vândut cu 190.826 de dolari. În “Pie Fight Interior 8”, o pânză mare expusă la “Pace Gallery”, Hitler e portretizat într-un halat de casă albastru cu cercuri efeminate de culoare, ce sugerează sub aparenţa unor flori sau motive decorative stridente un gust îndoielnic, un univers dominat de o intimitate grotescă, plină de kitsch. Dictatorul în halat şi papuci are gura căscată într-un discurs infinit şi se ţine de pântec într-o poză a semeţiei vulgare. Pe peretele din biroul acestui soldat fanfaron al nazismului tronează o carpetă sau un tablou cu un cerb uriaş, ce ne trimite la vânătoarea puterii şi genocidul ce i-a urmat. Subiectul e surprins în picioare, cu spatele întors spre biroul lui dominat de o lampă cu abajur, imagine de arhivă a cancelariei celui de-al III-lea Reich. Hitler din tabloul lui Ghenie exersează vocalizele jalnice ale Supraomului în ţinută lejeră de casă. Compoziţia controlează grotescul insolit, ca un joc continuu al reprezentării. E un du-te vino între citatul vizual, simbolismul din accesorii şi scenografie. Pictura acţionează ca o scenă de teatru sau de film, de un comic hilar. Pânzele joacă de fapt o adevărată psihodramă a memoriei ce se construieşte şi se deconstruieşte. Şi evocă mereu alte sensuri precum grimoarul din “Biblioteca de nisip” a lui Borges.

Tânărul artist are în spatele lui o activitate internaţională remarcabilă. Trăieşte şi lucrează febril la Cluj şi la Berlin, unde a impus “Planul B” şi e cunoscut de mai mult timp şi la Londra. În America a expus în muzee de mare prestigiu şi e privit ca un artist vânat deja de colecţionari, galerii şi case de licitaţii. La celebra “Pace Gallery”, vizitatorii expoziţiei se înghesuie. Comentariile sunt continue, cataloagele se vând, nimeni nu trece indiferent sau blazat pe lângă picturi. Dimpotrivă.

Comparat cu pictorul Francis Bacon

Babe in the Woods

Din mărturisirile sale, se ştie că felul în care picta ca student era unul simbolist, de secol XIX. Stilul cuminte, anacronic ascundea un talent exploziv dar nu anunţa exacerbările expresioniste şi evoluţia către o pictură, comparată, pe bună dreptate, cu aceea a irlandezului Francis Bacon. Nu a trecut mult timp de la marea retrospectivă newyorkeză a pictorului englez-irlandez, considerat o figură tutelară a artei din secolul XX. Expoziţia lui Francis Bacon de la “Metropolian Museum” din New York a fost o revelaţie neagră. Compararea pictorului român cu marele pictor englez ce a transformat portretul în carnagiu nu identifică un emul, ci un nume nou şi forţa unui artist ce se impune năvalnic, şocant, irepresibil. Diferenţa ţine de psihicul celor doi şi de admininistrarea coşmarelor. Bacon era posedat, sfâşiat de iadul interior şi experienţele limită, de moartea năprasnică a celor doi parteneri care a însoţit două din marile lui expoziţii. Adrian Ghenie nu face parte din apocalipsa portretelor sale, pictate la rece, cu o poftă de joacă pusă în evidenţă în spiritul post-post dadaist. E un jucător lucid, inteligent. Un regizor care transformă judecăţile de apoi în studii de umilire sub masca amuzamentului şi de-dramatizării. Galeria de portrete şi scene pictate e asimilată unei “Pie Fight”. Circul şi bufonada mulţimilor, bătaia cu frişcă ne eliberează de iad, purgatoriul e eminamente ludic. Privim portretele împroşcate şi suntem invitaţi să ne amintim de filmele cu cei trei comici Curly, Larry şi Moe şi molipsitoarele “Pie Fights” din cascadele lor de râs.

Persian Miniature – Miniatură persană, ulei pe pânză

După multe ezitări şi frustrări, Berlinul, unde Ghenie a început să picteze din 2007, a devenit placa turnantă a succesului de azi şi prima mişcare a structurării de sine. Forţa regândirii de sine l-a ajutat pe tânărul artist să cucerească lumea artei contemporane, suprasaturată de experimente şi de absenţa picturii care mai poate spune ceva. Ghenie are dezinvoltura autodefinirii şi e interesant în declaraţii şi interviuri. Spune o poveste care-l individualizează. Are aplomb, nu e patetic şi nu şi-a pierdut inocenţa jocului, salvatoare în orice experiment. A reuşit să treacă de crispare, complexe şi frustrări şi mai ales de şocul unor experienţe agonizante, trăit la Viena, din 2002. După revenirea în ţară şi lansarea “Planului B”, profund regenerator, a învăţat să coaguleze, pe lângă un stil şi un univers, şi un excelent modus operandi în artă. Tema Holocaustului, inspirată sau nu de atelierul berlinez al artistului, al cărui subsol ar fi fost o închisoare a Gestapoului, s-a configurat cu o forţă de basculare a stilului inconfundabilă, ca o serie de portrete şi scene distorsionate ale istoriei, cândva oficială şi opresivă. Impactul picturii lui Adrian Ghenie asupra privitorului a devenit imperativ. Privitorul se simte flatat de vreme ce dezleagă jocul cu vizibilul şi invizibilul din toate aceste multiple suprapuneri şi puseuri ale memoriei.

Pictura ca un Purgatoriu

The Devil, Diavolul, ulei pe pânză

Pictura e ca o Judecată de Apoi. Ea suprapune în acelaşi portret un continuu dialog între călăi şi victime, anxietate şi vindecarea prin derizoriu, sarcasm şi batjocură sau happening. Portretele iau în răspăr ideea de poză, de grandomanie şi nombrilism a reprezentării. Chipurile sunt atacate şi, deseori, mâinile personajelor pictate încearcă să se elibereze şi să-şi cureţe faţa de materia vâscoasă şi batjocoritoare care a invadat-o.

Privim o galerie de portrete ale vanităţii pedepsite, supuse unor acţiuni de dejucare, de damnare şi salvare imponderabilă. În locul imaginii tutelare, ne confruntăm cu ştergerea, macularea şi înfruntarea datelor ei. Chipul e pictat ca o redută asaltată. Îşi pierde conturul, fizionomia şi, mai ales, orice prestanţă. Scutul pozei votive nu-l mai apără. Imaginea este expusă oricărei glume şi violenţe, ca un afiş sfâşiat şi mâzgălit, în piaţa publică. Lumea e pictată dimpreună cu acţiunea privitorilor şi pornirile lor, mărturisite sau nu, de a-i da o lecţie peste timp. Artistul mizează pe diferenţa între perspectiva oficială şi aceea personală iar singurul risc, în cazul temelor ce atrag un consens unanim, ţine de perspectivă, de tehnică şi de viziune. Viziunea e locuită de coşmar şi halucinaţie, de suferinţă şi răscumpărare. Pasta picturală voluptuoasă, încărcată, precum la Rembrandt, are sarcasmul şi furia lui Edvard Munch, strigătul şi scrâşnetul animalic, de abator uman din pictura lui Francis Bacon. Locul reprezentării pe fundal de carcase de carne, replică la portretul Papei, pictat de Velasquez, e luat de studiile şi galeria de fizionomii năclăite, puhave, perplexe din seria de “Pie Fight”. Între picturile emblematice aş invoca “The Colector / Colecţionarul” din 2008, deschizător de serie. Modelul e Goering, colecţionarul rapace. În anul 2009 pictează “Dada is Dead”, polemizând cu aserţiunile despre moartea picturii. Între strigăt şi scrâşnet, rizibil şi sarcastic, compoziţiile lui Ghenie au reuşit să se impună, profilând deja, la orizont, un traseu artistic excepţional. Atitudinea faţă de nazism, condamnarea Holocaustului şi a cuplului Ceauşescu au o aderenţă asigurată, aşa că marele declic rămâne în seama picturii. Dar sunt la fel de puternice şi pânzele fără adresă istorică, scenele de interior şi prim-planurile ce surprind o umanitate în derivă, omul fără însuşiri şi chipul lui fără însuşiri memorabile, dincolo de mâzga ce l-a ales drept ţintă a bufonadei sau un casting de horror. Cu o capacitate redutabilă de a-şi valoriza talentul şi de a controla emoţiile estetice, convingător prin mesajele generale la care aderă, Ghenie a dovedit, într-un scurt răstimp, că poate expune oriunde în marile galerii şi muzee din lume. Lucrările lui se află în colecţiile publice de la “Hammer Museum” şi “MOCA”/ “Muzeul de artă contemporană” din Los Angeles, la “SFMOMA”, după o expoziţie de la “Mihai Nicodim Gallery” din Los Angeles. Au fost expuse la bienalele de la Praga, Liverpool, la “MNAC”. Pictura lui Ghenie a atras interesul “Muzeului de Artă Modernă” din San Francisco, după ce a intrat în prestigioase colecţii publice şi private europene, în colecţiile de la “SMAK” din Ghent şi de la “MuHKA” din Antwerp, în Belgia.

Pie Fight Interior 2, ulei pe pânză

Între 21 septembrie 2012 şi 13 ianuarie 2013, Adrian Ghenie a avut o expoziţie personală deschisă la “MCA/ Muzeul de artă contemporană” din Denver al cărei curator, Nora Bernett Abrams semnează acum şi textul ce însoţeşte elegantul catalog tipărit de “Pace Gallery” despre universul plastic dezvoltat de artist pornind de la binomul “Pie-Figts and Pathos”. Există mai multe cataloage şi albume monografice legate de expoziţiile personale ale lui Adrian Ghenie. Există încă din 2009 o monografie completă dedicată artistului, publicată de o editură germană. Până şi titlurile generice alese pentru aceste numeroase expoziţii personale au o încărcătură simbolică şi existenţială deosebită. Ele sunt parte dintr-un program artistic imperativ şi insidios totodată, ca şi pictura pe care o interpretează.

Portrete pedepsite. Bufonadă şi anatemă

Pie Fight, ulei pe pânză

Trimiterile la filmele mute, la arhivele istoriei şi la câţiva dictatori, între care Hitler, Ceauşescu, Mengele, Goering, dar şi Darwin, înfăţişat într-o pânză monumentală “The Death of Charles Darwin”, care sugerează sinuciderea fizică sau metafizică a unui teoretician totalitar, fac parte din galeria de portrete şi scene de gen „pedepsite” prin chiar actul creaţiei. Pictura lui Ghenie include şi perspectiva unei Judecăţi de Apoi a oamenilor, cu mijloacele punitive ale acţiunii şi ritualurilor populare.

Tema vanităţii din artă îşi aliază bufonada şi perisabilul materiei, asociind moartea puterii cu un festin transformat într-o bătaie cu mâncare. Amestecul apocalipsei cu bufonada amplifică originalitatea izbitoare a pânzelor pictate de Adrian Ghenie. Artistul a creat o adevărată galerie de portrete de gumă, carnavaleşti. Sub asediu. Împroşcându-şi subiectele, pictura acţionează ca o satiră şi anatemă. Un exemplu de portret pedepsit este marea pânză a cuplului Ceauşescu reprezentat în timpul procesului. Din lucrările expuse la “Pace Gallery”, “Moartea lui Darwin” pare să fie pânza cea mai obsedantă, ca o o fabulă despre distopiile minţii. Chipul lui Darwin bătrân şi greoi, ca de pustnic uitat de Dumnezeu şi de lume, e invadat de o barbă sălbăticită ce ne trimite la fizionomii animaliere şi la fabulaţiile involuţiei şi precarităţii.

The Death of Charles Darwin, ulei pe pânză

Trecând în revistă expoziţiile personale, muzeele şi evenimentele care au găzduit picturile lui Adrian Ghenie, albumul expoziţiei de la “Pace Gallery” cuprinde un impresionant palmares. O pictură păstoasă, uluitoare, bazată pe o tehnică prodigioasă, transformă memoria într-o textură împroşcată şi încărcată de palimpsest expresionist. Lumea picturii lui Ghenie e sigură pe compoziţie, dramatică şi sarcastică. Dacă Jackson Pollock a intrat în istoria picturii cu a sa “drip technique”, Adrian Ghenie îşi asumă drept tehnică şi viziune înţelegerea actului de a picta ca o “Pie Fight” eliberatoare şi punitivă. O abordare temerară, şocantă, total neconvenţională şi totuşi extrem de atentă la ţintele sigure, globale ale artei, ce-şi asumă, prin psihodramă şi acţiune, delimitarea de dictatură, nazism, discriminare şi orice altă formă de autoritate şi mitologie impusă. Un program estetic dublat de un orizont conceptual şi moral consecvent şi ataşant. Forţa de a aborda concomitent figurativul şi nonfigurativul, temele mari, precaritatea şi rizibilul, individualismul morbid-criminal ca arhetip, la o scară mondială, are o puternică miză persuasivă. Penetrarea artistului în lumea marilor galerii şi muzee impune printr-o dinamică de invidiat. Tânărul artist a acumulatat, la o vârstă incredibilă, expoziţii personale în muzee şi galerii internaţionale de top, greu accesibile. Un palmares fantastic! Chipuri şi scene dintr-o arhivă a istoriei dictaturilor (Hitler, Eva Braun, iubita lui, Mengele, doctorul experimentelor criminale, Oppenheimer, inventatorul bombei atomice, Charles Darwin, autorul teoriei evoluţioniste şi teoreticianul selecţiei naturale, Ceauşescu Nicolae şi Elena pe banca acuzaţilor) primesc replica plastică a unui tânăr care le vitriolează figura cu batjocură şi oprobriu, pictând-o cu uleiuri stoarse din tuburi ori zvârlite pe şevalet cu o risipă energică. Lecţia şcolii newyorkeze, “Action Painting”, marchează portretele împroşcate de masca hilară pe care o adaugă pe chipuri, haine şi lucruri o bătaie cu frişcă. Adrian Ghenie a descoperit impactul pe care îl are asupra privitorului o imagine pedepsită. Trăim iluzia că noi înşine i-am fi dat o lecţie istoriei sau subiectului. Ne luăm revanşa asupra realităţii care ne-a terfelit, consumându-ne disidenţa post festum. Universul picturii lui Ghenie este polemic şi auto-ironic. Ceva în genul “mai bine mai târziu decât niciodată”. Privim pictura monumentală intitulată paradoxal “Miniatură persană” cu un personaj contemplativ, scufundat într-o pădure de mesteceni, căruia îi dă târcoale lupul. E o replică dată peisajului rusesc şi poate lui Repin, nu doar înţelepciunii orientale. Miniatura din cărţile cu enluminuri e parte dintr-o serie a amfibiologiei. A autoportretului sub alte chipuri şi pseudonime, precum în filozofia lui Kierkegaard sau în versul lui Rimbaud „Je est un Autre”. “Self-portrait as Vincent Van Gogh/ Autoportretul în chip de Van Gogh” pictează polemic despre identitatea ca versatilitate şi alteritate. Putem lua chipul oricui, jucăm orice înfăţişare. Dada sau Duchamp e un alibiu ca să vorbim despre noi înşine.

Adrian Ghenie, Pie Fight Study, ulei pe pânză

Imaginea e travestiu, mască, pastişă, manipulare. De ce s-ar considera pictura mai mult decât o bătaie cu frişcă? De ce ar pretinde că reprezintă mai mult, la scara eternităţii? Ca atare, artistul îşi intitulează multe lucrări “Pie Fight Study” şi “Pie Fight Interior” (9, 2, 6, 8). Ca şi cum lecţia demitizării picturii ar fi trebuit să se inspire şi din filmul lui Charlie Chaplin, “Behind the Screen” din 1916, mai cu seamă că acelaşi mare actor ne-a lăsat şi prima capodoperă ce exorcizează prin bufonadă, “Dictatorul”. Referindu-se la influenţa jucată de pantagruelicele scene cu “Pie Fight” din filme, Adrian Ghenie şi criticii sau curatorii expoziţiilor sale ne trimit la cei trei comici din filmul “In the Suite Pie and Pie”. Nu poate lipsi un film cu celebrii Stan şi Bran din 1927, “The Battle of the Century”, unde s-au azvârlit trei mii de tarte în faţa protagoniştilor. În locul clasicului şi academicului vernis sau lac transparent ce aşază strălucire peste uleiuri, Adrian Ghenie foloseşte această revărsare de pictură, haotică, aleatoriu, spre a umili orice aroganţă. Pictura năclăieşte orice prestanţă reală sau doar închipuită, descumpănind orice autoritate sau morgă. Chip şi mască sunt atacate în bătălia rituală, carnavalescă şi clintite din semeţia lor sub şocul şi rezultatul împroşcării. “The Pie Fights” scot din ţâţâni cosmetizarea şi cosmetica marilor legende. Pictura împroşcată funcţionează asemeni unei terapii populare ce smulge de pe soclu atavisme şi spaime mondiale. Dictaturile şi autorităţile sunt mânjite, acoperite total de derizoriu. Cultul oricărei personalităţi intră în zona acţiunii mecanice, demolatoare. Structuri şi fizionomii se dematerializează şi lichefiază sub maldărul de materie ce le destructurează, dezavuează şi des-figurează. Inteligenţa actului artistic descumpăneşte astfel hidoşenia istoriei, prin asemenea acte de detronare vizuală.

Dada is Dead, Dada a murit, ulei pe pânză

Publicul fascinat de pânzele lui Adrian Ghenie expuse la “Pace Gallery” cerceta tablourile de la distanţa cuvenită iar apoi citea sub o lupă măritoare, centimetru cu centimetru, textura de “Action Painting”, volumetria tuşelor, insulele de pictură adăugate de asediul asupra picturii. Căuta în pictură dadaismul de care Adrian Ghenie se desparte ca o mănuşă întoarsă pe dos de căldura mâinii ce a purtat-o. Dincolo de bufonadă şi circul amuzant, ce ne distrează în scenele cu bătaie cu frişcă din filme, agresiunea lor asupra respectabilităţii şi mitologiei de sine este necruţătoare. Despărţirea de trecut a noii generaţii de artişti nu se face doar râzând. Intrarea în viitor nu se lasă covârşită de încrâncenare. Comparând realitatea degradată, muşcată şi mânjită de asaltul celebrelor “Pie Fights” cu reprezentarea ei votivă şi eroică din pictura figurativă, vom înţelege în ce mod se structurează demersul lui Adrian Ghenie. Radicalismul lui dublat de rizibil şi relativism în peisajul artei contemporane. Pe 7 martie, la ora când am aterizat pe aeroportul Kennedy, vernisajul era în toi şi Institutul Cultural Român, prezent la eveniment, împărţea cu acest artist aflat pe valul înalt al succesului internaţional bucuria unei împliniri extraordinare despre care ar trebui să se vorbească mai mult şi în România. M-am dus să văd expoziţia imediat. Fapt rarissim în lumea galeriilor, toate pânzele expuse erau vândute, deşi seria de lucrări a lui Adrian Ghenie “News Paintings” conţine numai lucrări noi. Am împărţit cu vizitatorii exclamaţiile şi uluirea lor cu greu reţinute sau uşor mascate de o privire neutră ce se voia detaşată de succesul strivitor al tânărului pictor român. Contemplarea pânzelor se transforma într-un roman al privirii, dar era însoţită şi de acele hohote de râs ce ne amintesc de reacţiile publicului la filmele mute. Picturile lui Adrian Ghenie trimit la un ritual al pedepsirii şi umilirii, la obiceiuri deopotrivă ludice şi punitive prin care ne despărţim de prezent şi mai ales de trecut exorcizându-le. Artei portretului imperial, academic, burghez îi ia locul reprezentarea hilară, descumpănită, luarea în derâdere, deconspirarea şi umilirea subiectului, o lecţie şi corecţie dată autorităţii prin relativism. Ideea de justiţie populară apare chiar în titlurile de expoziţii. La “Nicodim Gallery” în 2008, “Pie Fight Study 2” a impus acest stil şi univers pictural al chipului pedepsit sau umilit ce nu se mai vede sub pasta vâscoasă care i-a fost zvârlită drept în faţă. Mâinile, şi ele năclăite, se chinuie s-o îndepărteze şi lasă brazde adânci, şerpuitoare în materia în adaos.

Pie Fight Interior 8, ulei pe pânză

Pictura lui Adrian Ghenie stratifică precum o geologie terifiantă mai multe semnificaţii şi lumi, în care iadul şi purgatoriul pot lua oricând locul unui statu quo supravegheat dictatorial. Uleiurile pe pânză expuse în urmă cu cinci ani la Antwerp, la “Tim Van Laere Gallery”, în Belgia, precum “It could be anywhere/Putea să se întâmple oriunde” (2008), “The red is on fire/ Roşul în flăcări” sau “The Devil” anunţau încă de atunci ideea unei realităţi care se molipseşte de rău şi urât imprevizibil lăsându-se demonizată şi distrusă. Adrian Ghenie pictează o lume care nu îşi mai conţine excesele, proclamându-şi delirul, diluviul, cu aerul că totul e un joc de societate, la suprafaţă, o nevinovată “Pie Fight”. De fapt, tot ce atinge epiderma picturii la Ghenie este o replică la ecorşeul urâtului ce bântuie arta modernă în varii direcţii. Disecţiei metodice i-a urmat o explozie desfiguratoare care nu mai poate fi controlată. Paroxismul materiei joacă profunzimea adâncului şi ne propune tot mai multe măşti pentru a exhiba anarhia imaginii, metastazele răului printr-o aruncare în aer controlată a arhitecturilor vizuale. Bătăliei cu frişcă i-a luat locul ideea că şi veghea raţiunii poate naşte monştri. Ca să ne vindece de somnul ei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.