Piloţii Lufthansa renunță la grevă

UPDATE Sindicatul german al piloţilor, Cockpit, a renunţat luni la greva prevăzută pentru marţi asupra zborurilor de lung curier ale companiei Lufthansa.

„Cockpit nu va face greva care era prevăută pentru marţi”, a anunţat, într-un comunicat, sindicatul, explicând că cei din conducerea Lufthansa au făcut o nouă propunere şi aceasta urmează să fie discutată.

Sindicatul, în conflict cu Lufthansa asupra condiţiilor de ieşire la pensie a piloţilor, a anunţat luni o grevă pentru marţi, a patra mişcare de acest tip în mai puţin de două săptămâni, care ar fi trebuit să afecteze zborurile de lung curier cu plecare şi sosire din Frankfurt în intervalul orar 09.00-17.00 (10.00-18.00 ora României).

Ulterior, Lufthansa a anunţat că toate zborurile de lung curier cu plecare şi sosire din Frankfurt vor fi asigurate potrivit programului stabilit pentru marţi, în pofida grevei.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizase cetățenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Germaniei că marți, între orele 9,00 și 17,00 (ora Germaniei), compania aeriană Lufthansa nu va opera zborurile de lungă distanță cu plecare și sosire pe aeroportul din Frankfurt, pe fondul unor negocieri eșuate cu sindicatul piloților.

Conform unei atenționări de călătorie emisă luni de minister, cetățenii români interesați erau sfătuiți să urmărească evoluția situației pe pagina oficială de internet a companiei,www.lufthansa.com.

De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români să consulte site-urile de specialitate și să urmărească site-ul ministerului, www.mae.ro/travel-alerts, la rubrica „Sfaturi, alerte de călătorie” pentru informații actualizate, înainte de a se deplasa în străinătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.