Plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu, redactată și semnată

Plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu a fost finalizată, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta. „Am fost primul care a semnat”, a spus premierul.

„Nu e un gest al PSD sau al coaliţiei de guvernare. Dacă parlamentarul şantajat de preşedinte făcea parte din orice grup parlamentar, aş fi semnat cu aceeaşi convingere că un preşedinte nu are voie să ameninţe un membru al Parlamentului, doar pentru că acesta face parte din comisia de anchetă. Prin ceea ce a făcut duminică, Băsescu a aruncat în aer şi a dat o impresie foarte clară că Traian Băsescu e cel care controlează jutiţia. Eu nu cred că este aşa. E cea mai mare lovitură dată credibilităţii justiţiei”, a spus Ponta.

Senatoarea Gabriela Firea a declarat, marţi, că plângerea penală împotriva preşedintelui Băsescu a fost redactată de avocatul ei, care ar urma să o și depună la Parchet.

Plângerea nu a fost semnată de către toţi parlamentarii Puterii. Gestul acestora a fost taxat de premier.

„Că suntem 2 sau 200, e, până la urmă, conştiinţa fiecăruia. Nu cred că vreun parlamentar poate spune că e bine ce a făcut Băsescu. Unii dintre ei, de laşitate, nu vor avea curaj să-l supere pe Băsescu cu această plângere”, a mai spus Ponta.

Plenul Senatului a fost suspendat marţi, după ce senatorii PSD au părăsit sala de plen pentru a participa la o reuniune cu premierul Victor Ponta în care se semna plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, întâlnire care are loc la sala de grup de la Camera Deputaţilor.

La sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD au mai venit preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi Marko Bela, Vereştoy Attila şi alţi parlamentari ai Uniunii.

De asemenea, la grupul PSD au m ai venit preşedintele PC Daniel Constantin şi parlamentari ai PC prtecum şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

Pe lângă parlamentarii PSD, la grupul social-democrat au venit şi mai mulţi miniştri, printre care Dan Şova, Titus Corlăţean, Constantin Niţă şiRovana Plumb, precum şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Traian Băsescu i-a transmis senatoarei PSD, Gabriela Firea, că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă (pe Florentin Pandele – n.r.), dacă nu stă în banca ei. Avertizarea preşedintelui vine la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă.

„Avertismentul” preşedintelui a fost catalogat de Victor Ponta drept un atac mafiot, menit să stopeze ancheta în cazul Nana. Premierul Ponta spune că va semna personal plângerea penală împotriva preşedintelui. Şeful PSD a precizat că plângerea împotriva preşedintelui va fi depusă pentru două infracţiuni, respectiv ameninţare şi şantaj.

Traian Băsescu a refuzat iniţial să raspundă la acuzaţiile de şantaj, ameninţare şi spălare de bani lansate de premierul Victor Ponta. „Bine, mă”, a spus Băsescu râzând.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.