Planul secret al PSD şi UNPR privind votul prin corespondenţă

Se va declanşa, probabil chiar astăzi, un scandal monstru în Parlament. Răsucire de 180 de grade a PSD şi UNPR. Victor Ponta a devoalat planurile PSD şi UNPR.

Puţină istorie „foarte recentă”

Pe 15 septembrie 2015, majoritatea din Comisia de Cod Electoral (PSD, UNPR, ALDE) + UDMR a decis ca legea privind votul prin corespondenţă pentru românii din diaspora să fie elaborată (nu ca şi celelalte legi electorale) de reprezentanţii AEP (Autoritatea Electorală Permanentă. Imediat după această decizie, conducerea PNL a hotărît ca deputatul liberal Mihai Voicu să demisioneze din funcţia de preşedinte al comisiei, în semn de protest privind pasarea către AEP a responsabilităţii elaborării legi. Atenţie, demisia lui Voicu din funcţie, nu înseamnă şi demisia parlamentarilor PNL din comisie. Pe 17 septembrie, AEP a anunţat cum va proceda. Luni 5 octombrie, din cauză că liberalii au întârziat o zi (joi în loc de miercuri) cu solicitarea temei de dezbătut la „Ora premierului”, Victor Ponta a ţinut în Cameră o prelegere privind chestiunea refugiaţilor, chiar dacă PNL a cerut prelegere şi dezbatere pe tema votului prin corespondenţă. Tot luni, la talk-show-ul de noapte al lui Cătălin Striblea de la B1 TV, premierul Victor Ponta a făcut o serie de afirmaţii din care rezultă clar ce urmeză să se întâmple legat de votul prin corespondenţă pentru românii din diaspora.

Ce a spus Victor Ponta la B1 TV

Vă prezentăm transcriptul dialogului dintre co-moderatorul Ion Cristoiu şi Victor Ponta pe subiectul legat de votul prin corespondenţă:

IC: Ce este cu votul asta prin corespondenţă? N-am înţeles în ce constă legea, ce soluţii propune. Vă rog să-mi explicaţi didactic, nu mă interesează bătălia politică.

VP: Păi dincolo de bătălia politică nu există altceva nimic. A avut şeful PMP din Moldova, domnul Tomac, un proiect, a avut omul un proiect. PNL a venit la PSD şi a spus, respingem. Bun, toată lumea a votat contra. A mai venit un proiect. Tot aşa a venit. După care le-a zis cineva, vedeţi că voi sunteţi ăia cu votul din diaspora. De fapt nu cred că aţi auzit pe cineva de la PNL vorbind ceva de diaspora până în noiembrie. Şi atunci au zis, plecăm din comisie. Cum poţi să faci un lucru? Pleci de acolo. Şi acum, de la domnu’ Dragnea, am înţeles că mâine se face noua comisie, formată doar din PSD-işti, cu ALDE, cu UNPR-işti şi UDMR

IC: PNL pentru ce demonstrează, pentru ce protestează?

VP: Pentru că…

IC: Există un proiect de lege în Parlament?

VP: NU. Păi asta trebuia să facă domnu’ Voicu. Comisia trebuia…

IC: Nu există nici măcar o schiţă?

VP: Ei, nişte schiţe sunt.

IC: În ce ar consta acest vot prin corespondenţă?

VP: Înseamnă, aşa, cum facem ca la următoarele alegeri..

IC: La anu’, da?

VP: Nu ştiu dacă la anu’, pentru că la anu’, vedeţi, şi dacă votează 100 de oameni şi dacă votează 1 milion de oameni, tot 6 parlamentari de diaspora sunt. Nu sunt mai mulţi. Tot ăia sunt. Cu siguranţă contează în procentul mare la europarlamentare şi la prezidenţiale. Care sunt în 2019.

IC: În ceea ce vă priveşte, care este poziţia guvernului?

VP: Poziţia guvernului este de a aplica ceea ce decide Parlamentul.

IC: Păi cu asta nu se rezolvă nimic. Păi o să discutăm aşa încă un an…

VP: Eu sunt liniştit. Ştiţi că eu am fost ţinta acestei poveşti, că vezi Doamne că eu mă opun. Eu nu mă opun. Eu nu mai candidez la nimic, şi în Gorj nu vin voturile din diaspora.

IC: Înţeleg că acum comisia…

VP: O să facă PSD şi UNPR un proiect

O lege 100% PSD-isto – UNPR-istp

Premierul Ponta a vorbit clar ca lumina zilei. PSD şi UNPR (împreună cu ALDE) intenţionează să formeze o „nouă” comisie şi să propună un proiect de lege propriu. Atenţie însă că Victor Ponta a scăpat şi doi „porumbei”. A reieşit că mu este sigur că această lege va fi aplicată pentru alegerile parlamentare din 2016 şi ce este mai grav, este intenţia PSD şi UNPR de a schimba sistemul de redistribuire a voturilor, concret, surplusul de voturi din diaspora (dacă el va exista) să nu fie adăugat la „coşul” voturilor neutilizate la nivelul întregii ţări. Efectiv nu ne dăm seama cum se poate face aşa ceva, pentru că este vot pe listă şi sitemul „d’hondt” care se aplică la distribuire şi redistribuie nu poate fi modificat. De ce s-a răsucit PSD peste noapte şi intenţionează să vină cu propria lege şi de ce vrea ca surplusul de voturi să nu „ajungă” în ţară, nu este greu de ghicit. În primul rând trebuie spus că trei mari publicaţii au prezentat în aceste zile ample analize privind votul prin corespondenţă şi probabil cei din PSD şi-au dat seama că nu stau pe roze. Prin redistribuire, PSD riscă să piardă două sau trei mandate în ţară ştiut fiind faptul că diaspora votează preponderent cu dreapta. Numai că acest lucru se poate întâmpla doar în situaţia în care în străinătate, la urne, vin cel puţin 120-140.000 de alegători. Ceea ce nu este chiar aşa de sigur.

Există 3 proiecte privind votul prin corespondenţă în Parlament

Premierul Victor Ponta a afirmat răspicat, răspunzând punctual la o întrebare, că „în Parlament nu există niciun proiect privind votul prin corespondenţă” Cum stau lucrurile în realitate, vă prezentăm mai jos:

  • 23 septembrie 2013: deputaţii neafiliaţi Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Clement Negruţ şi Valerian Vreme depun o un proiect de lege privind votul prin corespondenţă (proiectul „Tomac 1”). Pe 14 februarie 2014, Guvernul dă aviz negativ proiectului. Pe 25 februarie, chiar înainte de a se anunţa oficial ruperea USL, Senatul respinge proiectul. Pe 9 decembrie 2014, Camera Deputaţilor respinge definitiv proiectul, dar de această dată PNL nu votează contra ci se abţine.
  • 17 septembrie 2014: 138 de deputaţi şi senatori PNL şi PDL (la data respectivă oficial în parlament cele două grupuri erau separate) înregistrează un proiect de lege privind votul prin corespondenţă. Pe 22 aprilie 2015, proiectul trece de senat sub forma aprobării tacite, după care, la Camera Deputaţilor este trimis spre comisia de Cod electoral.
  • 4 martie 2015: se înregistrează la Parlament proiectul „Tomac 2”, celor 4 semnatari iniţiali li se adaugă 3 parlamentari de diaspora din PNL. Legat de acest proiect, pe site-ul Senatului el apare ca fiind intrat în proceduri, în timp ce pe site-ul Camerei Deputaţilor reiese, atenţie, că ar exista şi un raport (din 26 iunie 2015) al Comisiei de Cod Electoral.
  • 26 martie 2015: 158 de deputaţi şi senatori PNL (noul PNL) înregistrează un al doilea proiect (de fapt o variantă îmbunătăţită a primului proiect liberal) privind votul prin corespondenţă. Comisia de Cod Electoral trimite pe 27 aprilie 2015, proiectul la Senat, unde, în prezent el se află în proceduri.

Documentele din Parlament

Proiectul „PNL 1” în forma adoptată de Senat

http://www.cdep.ro/proiecte/2015/300/80/2/se458.pdf

Proiectul „PNL 2” – aflat în proceduri la Senat

http://www.cdep.ro/proiecte/2015/300/20/8/pl386.pdf

Proiectul „Tomac 1” – respins de Parlament

http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/00/7/pl136.pdf

Punctul de vedere negativ al Guvernului pentru proiectul „Tomac 1”

http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/00/7/pvg136.pdf

Proiectul „Tomac 2” – aflat în proceduri la Senat

http://www.cdep.ro/proiecte/2015/100/80/8/pl216.pdf

Adresa Comisiei de Cod electoral prin care se solicită trimiterea la Senat a proiectelor „PNL 2” şi „Tomac 2”

http://www.cdep.ro/bp/docs/F1317904573/solicitare%20electorale.pdf

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.