Planul secret Putin-Merkel pentru Ucraina, publicat de ziarul unui fost ofiţer KGB

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin negociază un plan secret de pace pentru Ucraina, scrie cotidianul britanic The Independent în ediţia de joi, sub titlul “Teritorii contra gaz”.

Guvernul german a negat categoric existenţa unui asemenea plan şi a negocierilor secrete. Purtătorul de cuvânt Steffen Seibert a declarat că “materialul nu are niciun fundament”

Imediat după apariţia articolului, în care sunt citate copios “surse”, guvernul german a negat categoric existenţa unui asemenea plan şi a negocierilor secrete. Purtătorul de cuvânt Steffen Seibert a declarat că “materialul nu are niciun fundament”. Publicaţia britanică a menţionat în articol că Ambasada Germaniei la Londra nu a dorit să comenteze pe marginea acestor informaţii. The Independent a luat legătura cu Ministerul Britanic de Externe, care a precizat că nu are cunoştinţă de desfăşurarea unor asemenea negocieri secrete şi că este foarte probabil că Londra şi Washingtonul să nu fie de acord cu un plan ce ar presupune recunoaşterea anexării Crimeii.

Agenţii de influenţă ai Moscovei în „Londongrad”

The Independent este un ziar cumpărat în 2010 de oligarhul rus Alexander Lebedev şi este deţinut acum de acesta din urmă şi de fiul sau Evgheni. Alexander Lebedev a fost locotenent-colonel KGB şi a lucrat sub acoperirea de ataşat comercial la Ambasada URSS din Londra. El a mai cumpărat şi publicaţiile The Independent on Sunday şi Evening Standard şi deţine acţiuni la Aeroflot, Gazprom şi Sberbank. Lebedev este considerat în Rusia copilul de suflet al lui Mihail Gorbaciov, împreună cu care deţine Novaia Gazeta, ziarul la care a lucrat Anna Politkovskaia.

Teritorii contra gaz

Potrivit The Independent, deţinut de Lebedev, în urma unei înţelegeri foarte controversate, comunitatea internaţională ar urma să recunoască anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă. În schimb, Moscova ar stabiliza graniţele estice ale Ucrainei şi ar asigura în continuare fluxul de gaze naturale către Vest via Ucraina.

Potrivit “surselor apropiate negocierilor”, prima parte a acordului secret implică retragerea sprijnului Rusiei pentru rebelii din estul Ucrainei. Regiunea estică ar urma să primească autonomie extrem de largă. Apoi, Ucraina ar trebui să accepte ideea de a nu deveni membru NATO, fapt pentru care Rusia ar oferi Kievului un acord pe termen lung cu Gazprom, pentru a asigura bunul mers al economiei ucrainene. Rusia se va angaja, potrivit planului de pace secret, să nu intervină şi să nu blocheze noile relaţii comerciale dintre Ucraina şi UE, reglementate acum de proaspăt semnatul acord de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu UE.

În urma unei înţelegeri foarte controversate, comunitatea internaţională ar urma să recunoască anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă. În schimb, Moscova ar stabiliza graniţele estice ale Ucrainei şi ar asigura în continuare fluxul de gaze naturale către Vest

Mai mult, Rusia ar trebui să plătească Ucrainei despagubiri pentru contractul de închiriere a bazei navale de Sevastopol, în Crimeea, pe care Kievul l-a pierdut ca urmare a anexării peninsulei.

Doborârea zborului MH17 a zădărnicit negocierile

Numai că, scrie ziarul britanic deţinut de oligarhul şi ofiţerul KGB Lebedev, încercarea Angelei Merkel de a acţiona drept mediator între preşedinţii Vladimir Putin şi Petro Poroşenko a fost zădărnicită de doborârea avionului malaezian ce efectuala zborul MH17.

Dar surse care iau parte la negocieri au declarat miercuri, 30 iulie, că “planul german de pace este încă pe masă şi este singura variantă de până acum. Negocierile au fost oprite din cauza dezastrului MH17, dar se aşteaptă ca ele să se reia odată ce investigaţiile vor avea loc”, citează The Independent una dintre surse.

Mai mult, aceste surse misterioase lasă să se înţeleagă că până şi investigarea prăbuşirii avionului malaezian va fi mai degrabă o negociere, deoarece “discuţiile vor fi reluate dacă se va ajunge la un rezultat satisfăcător al investigaţiilor în cazul catastrofei zborului MH17”.

“Aceasta este înţelegerea lui Merkel”

Doborârea avionului malaezian ar fi schimbat şi atitudinea Angelei Merkel, până atunci foarte fermă împotriva impunerii unor sancţiuni economice dure Federaţiei Ruse, atât din motive diplomatice, cât şi economice.

The Independent subliniază cât de importante sunt legaturile economice şi culturale dintre Rusia şi Germania şi aminteşte că Merkel cunoaşte limba rusă şi că susţine întărirea relaţiilor UE-Rusia. “Aceasta este înţelegerea lui Merkel. A negociat direct cu preşedintele Putin. Trebuie să rezolve disputa pentru că nu e în interesul nimănui să aibă tensiuni în Ucraina şi să răcească relaţiile cu Rusia. Nimeni nu doreşte un alt Război Rece”, spune o sursă citată de The Independent.Aceasta este înţelegerea lui Merkel. A negociat direct cu preşedintele Putin” – surse citate de The Independent

În finalul articolului publicat de Gazprom sunt oferite informaţii de background cât se poate de generale despre relaţiile economice dintre Germania şi Rusia şi despre interesele majore pe care companiile germane le au în Rusia şi viceversa.

Oligarhul care acţionează în culise, la cel mai înalt nivel

Atrage însă atenţia paragraful în care este introdus Dmitri Firtaş. “În centrul oricărei negocieri cu Gazprom se pare că se află unul dintre cei mai bogaţi afacerişti ucraineni, Dmitri Firtaş. Domnul Firtaş – care a negociat primul mare contract între Ucraina şi Rusia, între 2006 şi 2009 – locuieşte acum la Viena şi luptă împotriva extrădării cerute de americani. Dar el are relaţii apropiate cu lideri ruşi şi ucraineni – l-a sprijinit pe domnul Poroşenko – şi a actionat ca o curea de transmisie în culise, la cel mai înalt nivel”, scrie The Independent.

Dmitri Firtaş a fost arestat în martie, chiar la Viena, în baza unui mandat FBI, într-o acţiune despre care se crede că este îndreptată împotriva oligarhului rus Arkadi Rotenberg, partenerul de judo al lui Putin si unul dintre cei supusi sanctiunilor americane. Austria rămâne, se pare, ţara preferată de oligarhii ucraineni, dar este extrem de deschisă şi faţă de Rusia, după cum arată semnarea recentă a acordului OMV-Gaprom pentru construirea gazoductului Southstream (în ciuda unui avertisment dur din partea Ambasadei SUA la Viena) şi vizita preşedintelui Putin la Viena, la începutul lunii iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.