Planuri de autonomie secesioniste

Istoria Grupului Etnic German este un subiect care ne interesează prin impactul pe care l-a avut şi rolul pe care l-a jucat în anii existenţei sale. Ne mai interesează şi prin efectele pe care încă le mai generează în prezent „Deutsche Volksgruppe“, cum era denumit Grupul Etnic German în germană. Cotidianul publică astăzi ultimul episod din studiul care aduce în dezbatere evoluția acestei organizații.

Istoricii românii au crezut de cuviinţă să nu mai amintească anumite aspecte dintr-un trecut de doar 4 ani al unei minorităţi care, de altfel, a adus multe influenţe pozitive în statul român. În mare, sunt de acord cu această poziţie, mai ales că această comunitate a fost oricum redusă la câteva mii de persoane, ca urmare a unei politici în care şi statul român are o parte de vină. Ce rost ar mai avea, vorba românului, să vorbim despre „funie în casa spânzuratului“?

Etnicii germani, fideli statului român

Cu toate acestea, lipsa de informaţii a dus la apariţia unor afirmaţii neadevărate care au fost puse în circulaţie pe fondul campaniei dlui Klaus Iohannis. Aceste afirmaţii merită a fi corectate pentru restabilirea adevărului istoric. Astfel, într-un context în care domnul Iohannis părea a ezita să se exprime categoric în privinţa autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“, simpatizanţii domniei sale au atras atenţia asupra faptului că germanii din România „nu au dorit niciodată“ să obţină autonomie.

Lucrurile au stat puţin diferit în realitate. Mai înainte, trebuie să recunosc că germanii din România au fost, în general, fideli statului român şi nu şi-au dorit autonomia, cu excepţia anilor 1940-1944. În perioada amintită au circulat mai multe idei, fără a se concretiza într-un plan concret. Totuşi, trebuie spus că germanii din România înclinau în favoarea unei Transilvanii unitare, cât mai apropiată de Reich şi puţin sau deloc legată de România. Banatul era, la fel, perceput ca „pământ german“, care ar fi trebuit să formeze fie un stat independent, fie o regiune germană cu largă autonomie.

Planurile referitoare la Transilvania

Referitor la Transilvania, în cadrul etniei germane a circulat inclusiv ideea unei Transilvanii parte a Marelui Reich sau, oricum, sub control german. În acest sens, este interesantă o întâlnire a etnicilor germani din Bistriţa, din 25 martie 1944, după ocuparea Ungariei, cu un general trimis de Hitler, care îi informează că „toţi germanii (trebuie) să se întoarcă în Reich“, unde e nevoie de ei. Nedumeriţi, ei îl întreabă dacă nu va mai fi un Reich Mare şi cu Ardealul sub conducerea germană. Acesta le răspunde că au fost doar visuri şi acum fiecare trebuie să privească realitatea.

Totodată, în cercurile NSDAP din Germania şi România au circulat idei despre o Transilvanie autonomă, slab sau deloc legată cu România. Chiar Adolf Hitler ar fi agreat această idee, înainte de aderarea României la Pactul Tripartit. Hitler s-ar fi exprimat în acest sens în 1940 faţă de secretarul de stat Wilhem Keppler, dar a renunţat la această idee în urma vizitei lui Antonescu din 22-23 noiembrie 1940, vizită finalizată prin semnarea Pactului Tripartit.

Cu toate acestea, diversele idei despre o posibilă includere a Transilvaniei în Marele Reich sau atribuirii întregii Transilvanii Ungariei au circulat exclusiv în comunitatea germană şi cea maghiară, fără a avea o susţinere din Reich.

În vara anului 1942, saşii din Transilvania lansaseră mai multe zvonuri în legătură cu o viitoare organizare europeană ce ar fi urmat câştigării războiului de către Germania. Astfel, conform unei variante răspândite de aceştia, Transilvania urma să revină integral Ungariei, România urmând a primi, în schimb, Transnistria şi Crimeea.

A existat şi ideea unei Transilvanii autonome, care să nu aparţină nici de România, nici de Ungaria. În acest sens, la Deva ar fi fost luată iniţiativa organizării unor cursuri de administraţie pentru pregătirea noilor „pretori“ şi primari ai viitoarei regiuni.

Conform unui zvon răspândit de saşii din Transilvania în vara anului 1942, această regiune urma să revină integral Ungariei, România urmând a primi, în schimb, Transnistria şi Crimeea

Planurile referitoare la Banat

Dintr-un rezumat informativ al SSI, din 18 mai 1942, aflăm despre existența unor discuţii în rândul șvabilor bănățeni care aveau legătură cu întocmirea unui memoriu către Hitler din partea germanilor din Ungaria, România şi Iugoslavia, care doreau autonomia Banatului şi crearea unui stat german cu capitala la Timişoara. Se pare că această tendinţă era predominantă în rândul șvabilor bănăţeni, care ar fi dorit pe această cale să scape de influenţa saşilor ardeleni care conduceau GEG, dar în acelaşi timp şi de conducerea românească. În legătură cu zvonurile privind autonomia dorită de germanii din Banat, s-a ajuns din nou la von Killinger, care a fost rugat „să dea insinuărilor, uşuraticilor şi intriganţilor lecţia care li se cuvine“. Răspunsul lui von Killinger nu s-a lăsat mult aşteptat şi, la 17 octombrie 1942, fiind invitat în localitatea Aradul Nou, din Banat, cu ocazia zilei recoltei, în discursul său a afirmat: „Eu cred că popoarele noastre vor trăi în această comunitate şi după război şi vom fi uniţi orice ar veni“. Referindu-se la speculata autonomie, acesta a adăugat: „Noi (n.a. – Germania) avem atâta pământ de populat şi de organizat, încât avem nevoie de fiecare om“.

Între Donaustadt și Donauland

Conform mai multor surse, ar fi fost ales chiar şi un nume al acestui stat care ar fi cuprins porţiuni din Ungaria şi România, anume Donaustadt; conform altor surse, entitatea politică avea să se numească Donauland, urmând să reunească Banatul românesc şi pe cel sârbesc. În acest sens, Direcţia Generală a Poliţiei avea de raportat următoarele: „Frăţia de arme româno-germană a creat minorităţii etnice germane o situaţie privilegiată, fapt care a îndreptăţit pe unii din membrii Grupului Etnic German să-şi nesocotească datoriile elementare faţă de Statul Român. În sensul de mai sus, cităm următoarele:

– Pe la începutul anului 1943, se discută în cercurile minorităţii germane despre posibilitatea creării unui stat autonom german în zona Cataractelor, sub numele de «Donauland»“.

Tot în legătură cu aceste tendinţe autonomiste trebuie pusă şi o broşură distribuită în 1943, „Die Deutschen siedlungen Rumanie“. Această lucrare, însoţită de o hartă a localităţilor germane, se dorea un „studiu etnografic“ în care numărul aşezărilor germane era săltat de la 426 la 922, iar între zona de germanitate din sud-estul Ardealului şi cea din vestul Banatului era creată o legătură organică inexistentă în realitate.
Se dorea astfel acreditarea ideii existenţei unei zone compacte de germani, motiv pentru care mai multe sate din judeţele Bihor, Cluj, Turda sau Alba, deşi conţineau familii întregi de germani, nu erau menţionate. Broşura fusese realizată în urma unui recensământ efectuat de Institutul de Statistică al GEG (Bearbeitet im Institut fur Statistik und Bevolkerungspolitik der Detuschen Volksgruppe in Rumanien) în 1940 şi publicată în 1940 şi 1941.

La sesizarea Ministerului Afacerilor Externe şi a Institutului Central de Statistică, Antonescu dispune confiscarea acestei publicaţii. El cere directorului Institutului Central de Statistică să prezinte o lucrare bine documentată, cu datele reale. Sesizează Ministerul de Externe pentru a face intervenţiile necesare la Berlin şi îl convoacă pe Andreas Schmidt la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, spre a i se arăta lucrarea. Un fapt inedit este prezenţa în Arhiva MAE a unui exemplar al broşurii germane, corectat cu roşu.

Planurile pentru crearea numitului „Donaustadt“, sau „ Donauland“, sau a unei Transilvanii autonome, nu par a apărea ca urmare a unor indicaţii venite de la centru, ci mai degrabă a fi idei locale.

În final, trebuie făcută precizarea că aceste clarificări suplimentare aduse în articol nu vin dintr-un sentiment de ură sau răzbunare, ci ca urmare a unor serii de afirmaţii apărute în mass-media referitoare la trecutul comunităţii germane.

Istoria trebuie scrisă indiferent dacă rezultatele sale se pliază sau nu pe contextul politic existent sau dacă datele obţinute infirmă într-o măsură mai mare sau mai mică anumite mituri sociale sau politice. Mai mult, suntem datori să scriem istoria aşa cum a fost ea, mai ales atunci când contravine unor opinii generale sau unei politici statale. Suntem obligaţi să facem asta pentru a demonstra că într-adevăr am învăţat ceva din greşelile trecutului.

Istoria unei organizații naziste interzise (VI)

Istoria unei organizații naziste interzise (V)

Istoria unei organizații naziste interzise (IV)

Grupul Etnic German și proprietățile sale (III)

Grupul Etnic German și proprietățile sale (II)

Grupul Etnic German și proprietățile sale (I)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Dogaru 10 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.