Platformă online unde se pot afla date despre situaţia fiscală

ANAF a lansat luni platforma online pe site-ul propriu prin care persoanele fizice pot solicita, în urma înregistrării şi autentificării cu username şi parolă, informaţii precum situaţia obligaţiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator şi decizia de impunere, răspunsul venind tot electronic.

Platforma, denumită „Spaţiul virtual privat”, este dedicată deocamdată persoanelor fizice, în cadrul unui proiect pilot pentru Bucureşti şi Ilfov, iar datele pot fi consultate 24 din 24 de ore.

„În 2015 intenţionăm să extindem proiectul în toată ţara, iar după ce-l extindem se vor adăuga în Spaţiul virtual privat şi alte informaţii, precum decizii de impunere pentru plăţi anticipate şi pentru alte accesorii, somaţii şi titluri executorii. De asemenea, tot în 2015 vrem să extindem programul şi către persoanele juridice, care se vor putea loga cu username şi parolă”, a declarat luni, ministrul Finanţelor Publice, Maria Ioana Petrescu, la lansarea platformei, la care a participat şi premierul Victor Ponta, citată de Mediafax, în pagina electronică.

Ea a arătat că, în prezent, firmele îşi pot verifica situaţia fiscală doar dacă deţin un certificat digital de semnătură, care se obţine contra cost.

Bugetul pentru acest program pilot a fost zero, potrivit ministrului, la care a lucrat o echipă mixtă a ANAF şi MFP, însă pentru extinderea la nivel naţional este nevoie de o infrastructură de servere.

„Suntem în discuţie cu Banca Mondială pentru ca serverele pe care trebuie să le trimită pentru modernizarea ANAF să vină în timp util pentru acest program”, a precizat Petrescu.

Persoanele fizice pot efectua solicitările online, după ce s-au autentificat în sistem, iar răspunsurile sunt primite tot în cadrul aplicaţiei, într-o secţiune de mesaje, cu documentele cerute ataşate.

Obligaţiile de plată trimise de ANAF sunt valabile pentru ultima zi a lunii anterioare interogării, iar deciziile de impunere se pot primi dacă sunt emise după data punerii în funcţiune a sistemului.

Pentru angajaţii care au venituri doar din contracte individuale de muncă nu se emit decizii de impunere, astfel că pentru înregistrarea în spaţiul virtual identificarea lor trebuie făcută direct la ghişeul ANAF.

Totodată, ANAF va pune la dispoziţia contribuabilului serviciul „Buletinul informativ fiscal”, inclusiv în perioada de aplicare a proiectului pilot, care va include informaţii publice cu caracter fiscal, precum calendarul obligaţiilor fiscale, noutăţi legislative, ghiduri fiscale, campanii derulate şi comunicate de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.