Plenul Camerei Deputaţilor nu a mai dezbătut legea „anti-defăimare”

Incredibil, Valeriu Zgonea a recunoscut că nu a fost respectat regulamentul Camerei. Liviu Dragnea a încercat să acrediteze ideea că nivelul amenzilor sunt din vremea …CDR.

Amânare pentru cel puţin o săptămână

Legea “anti-defăimărare”, propunere legislativă a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, nu a mai fost dezbătută şi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. Este posibil ca ea să fie reintrodusă pe ordinea de zi săptămâna viitoare tot în varianta care a generat o adevărată furtună în opinia publică, sau, în funcţie de ce se va întâmpla în spaţiul public, să sufere unele modificări. Cum nu s-a anunţat vreo retrimitere la comisie, este posibil să avem săptămâna viitoare varianta care a general scandalul.

Majoritatea deputaţilor majoritari s-au opus amânării

S-a ajuns la amânare – de fapt toată ordinea de zi a fost amânată – în urma unui scandal monstru. PNL anunţase încă de la prima oră a zilei că va face toate demersurile pentru a scoate legea de pe ordinea de zi. Cu o oră înainte de începerea plenului, circula un zvon care acredita ipoteza că şi Valeriu Zgonea căuta o soluţie de amânare, mai ales după ce liberalii au ameninţat cu sesizarea Curţii Constituţionale. Zvon, nezvon, un lucru este cert: plenul a început cu 45 de minute întârziere, generat de o discuţie între Valeriu Zgonea şi Liviu Dragnea în biroul primului. Când a început şedinţa, liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a solicitat scoatere legii lui Dragnea de pe ordinea de zi, invocând nerespectarea art.69, alin 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevede: “Raportul (comisiei sesizate pe fond – n.a.) va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor, în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, şi cu cel puţin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională”. Deputatul liberal a cerut scoaterea de pe ordinea de zi, pentru că raportul comisiei a devenit accesibil deputaţilor doar marţi dimineaţă. De la această cerere a izbucnit scandalul. Valeriu Zgonea a recunoscut că regulamentul nu a fost respectat, dar a precizat: “Regulamentul a fost în ultimii 26 de ani încălcat sistematic. În funcţie de interese. A devenit cutumă. Cutuma a bate regulamentu. Dacă erau 5 zile, lumea era mai frumoasă?”. După mai multe contre verbale între reprezentanţii Opoziţiei şi PSD, Valeriu Zgonea anunţând că “fiind vorba” de o nerespectare a regulamentului, a supus la vot scoaterea legii de pe ordinea de zi. Semnalul dat de preşedintele Camerei NU a fost luat în seamă de către o mare parte a coaliţiei majoritare: pentru scoaterea de pe ordinea de zi au votat 63 de deputaţi, 41 au votat contra şi 43 s-au abţinut. Un rezultat insuficient pentru scoatere de pe ordinea de zi. A mai urmat o pauză de consultări (a patra), după care s-a anunţat o şedinţă extraordinară a Biroului Permanent al Camerei, iar după o oră, şedinţa s-a reluat cu citirea unei informări (pe linie externă) trimise de preşedintele Klaus Iohannis, după care Valeriu Zgonea a declarat şedinţa închisă, precizând că BP a decis în şedinţă extraordinară ca noua ordine de zi, să conţină doar informarea preşedintelui României.

Când s-au mărit de fapt amenzile şi o şmecherie „marca” Dragnea

Prin Ordonanţa nr.137 din 31 august 2000, cuantumul amenzilor era:

– între 500.000 lei şi 10.000.000 lei dacă discriminarea vizează o persoană fizică

– între 1.000.000 lei şi 20.000.000 lei dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

„Traducem” aceste sume în nivelul de salarizarizare din anul 2000:

– între cca 17,2% dintr-un salariu mediu brut pe economie şi 3,44 salarii medii brute pe economie dacă discriminarea vizează o persoană fizică

– între cca 34,4% dintr-un salariu mediu brut pe economie şi 6,88 salarii medii brute pe economiedacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.19 din 27 martie 2013, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.137/2000, s-a stabilit următorul cuantum al amenzilor:

– de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică

– 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate

„Traducem” aceste sume în nivelul de salarizarizare din ianuarie 2016:

– între cca 37,3% dintr-un salariu mediu brut pe economie şi 11,18 salarii medii brute pe economie dacă discriminarea vizează o persoană fizică

– între cca 74,6% dintr-un salariu mediu brut pe economie şi 37,3 salarii medii brute pe economiedacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate

Liviu Dragnea şi colegul său de la PSD, Sorin Avram Iacoban, împreună cu deputatul UDMR, Szabó Ödön, sunt cei care au introdus amendamentul prin care s-a mărit cuantumul maxim al amenzii. Dar, atenţie, pentru a se spăla pe mâini şi pentru a nu fi acuzat că ideea măririi amenzilor faţă de nivelul anului 2.000 i-ar aparţine, Liviu Dragnea şi-a amendat propriul articol din varianta originală privind amenzile, făcând trimitere la Ordonanţa 137/2000 a CDR. Şeful social-democraţilor a crezut că nu va fi făcută vreo legătură cu OUG a guvernului Ponta.

P.S.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 19/2013 a fost semnată de premierul Victor Ponta şi a fost contrasemnată, în ordine, de: Csaba Ferenc Asztalos – preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Mona Pivniceru – ministrul Justiţiei, Gabriel Oprea – viceprim-ministru, Mariana Câmpeanu – ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Remus Pricopie – ministrul Educaţiei Naţionale, Mihnea Costoiu – ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare – Titus Corlăţean – ministrul Afacerilor Externe, Eugen Nicolăescu – ministrul Sănătăţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.