Boicotul lui Pleșoianu: „Un Președinte #POSEDAT!”

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a transmis că nu participă la ceremonia de sâmbătă de depunere a jurământului de către președintele Klaus Iohannis. Mai mult, deputatul PSD și-a îndemnat și colegii de partid să boicoteze ședința Parlamentului.

Liviu Pleșoianu a reluat pe pagina sa de Facebook un mesaj acid la adresa președintelui.

„Nu numai că nu particip la ceremonia de întronare a Faraonului din Cotroceni, dar consider că NICIUN coleg din PSD nu ar trebui să participe, mai ales președintele interimar al partidului (deși văd că nu scapă nicio ocazie pentru a repeta că Iohannis e și Președintele său, ori că are convingerea că va fi un altfel de Președinte în al doilea mandat). Singurul mesaj referitor la marele eveniment este același mesaj pe care l-am transmis într-o emisiune din anul 2018. Vorbeam atunci despre demonii politici de care este posedat Iohannis:

„Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL LĂCOMIEI, al lăcomiei de a avea cât mai multe case! Posedat de lăcomia de a le obține chiar și prin FALS și UZ DE FALS, cum spune clar instanța care a dat sentința DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ prin care ai pierdut respectiva casă!

Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL PUTERII, al puterii ABSOLUTE care să-ți permită ție să faci orice, să CALCI peste VOTUL românilor, să rupi țara asta în bucăți, să ne fărâmițezi în bucățele cât de mici și să ne asmuți unii împotriva altora până când cu greu vom mai putea să spunem că suntem o națiune, că suntem un popor!

Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL FRICII, al fricii că Statul Paralel pe care îl slujești te va băga chiar pe tine la pușcărie, folosind la momentul „OPORTUN” unul, două, trei dosare… câte e nevoie! Cu atât mai mult cu cât tu chiar știi despre tine că ești victima lor sigură. Pentru că tu chiar știi cu ce te-ai ocupat…

Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL DEZUMANIZĂRII, demon care te-a convins că e bine să NU o grațiezi pe mama fetiței care te implora la televizor. Acolo unde îți duci tu mâna când se intonează imnul național e doar un VID ABSOLUT, Iohannis! Dacă acolo ar fi bătut cu adevărat ceva, ai fi înțeles că o fetiță cu tatăl foarte bolnav, cu „locuința” într-o anexă are nevoie să fie alături de mama sa, care făcea pușcărie pentru că greșise și furase alimente pentru ea, pentru fetița sa. Dar tu, dacă ne amintim, ești cel care a fost în stare să spună asta: „Alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile”!”, este mesajul postat de deputatul PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 60
Ioana Radu 8516 Articole
Author

39 de Comentarii

  1. D.l Pleșoianu, nu fi dur cu acest individ. Este și el o marionetă, la dispoziția manipulatorilor străini dar și din țară. Nu știi că ursul joacă cum i se cântă? Acum când se simte și el foarte confortabil, fiind și șeful guvernului (Orban este doar maimuțoiul lui), poate face orice. Promisiunile din campania electorală? Gogoși, doar pentru cei care au avut timp să-l creadă. Nu putem decât să avem motive de satisfacție, când vedem propaganda dusă împotriva pensiilor magistraților, a alocațiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor. Tocmai cea ce făceau spume la gură negând că se vor atinge de aceste lucruri. Ciolacu? Face ce i se spune. Este și el o marionetă ajunsă acolo prin conjunctura lucrurilor. Să nu spun conjurație. Este posibil să fie o copie fidelă a Anei Birchall.

  2. Dl. PLESOIANU MERITA SA FIE PRESEDINTELE TARII !
    cum poate fi un alogen parazit presedintele tarii?
    Cum poate ajunge un alogen parazit ca paduchele in fruntea unui popor, pe care nu inceteaza sa-l batjocoreasca si sa-l vanda la strainii lui cu orice ocazie, pas cu pas ?
    Cum ?
    Numai prin minciuna si viclenie, prin multa propaganda si manipulare prin parghiile de control si propaganda acaparate de straini : paine si circ si card si cip ! Adica toata massmedia tv, radio, ziare,
    si institutiile, parghiile de putere informatice se afla in mainile alogenilor !
    Pana cand dormim?
    Sa face o revolutie adevarata !
    Nu pentru a fi colonie bananiera exploatate si condusa de straini am iesit in decembrie 1989 in strada !
    Nu pentru a fi alungati din tara noastra printre straini am iesit in decembrie 1989 in strada !
    Nu pentru ca resursele tarii aur petrol gaze paduri pamantul stramosesc pentru care inaintasii nostri si-au varsat sangele la Posada, Rovine, Calugareni, Vaslui, Plevna, Marasesti…nu pentru ca acestea sa fie acaparate de straini am iesit in strada in decembrie 1989 !
    Nu pentru a fi invadati de mahomedani si negri sau de sodomisti homosexuali si educatie spurcata pana la copii de gradinita am iesit in strada in decembrie 1989 !
    Pana cand dormim?
    Ridica-te Gheorghe ! Ridica-te Ioane !
    Pentru o revolutie adevarata !

  3. Pleșiță călărește pe cai mari, pe dinozauri. Discursurile sale au darul de a contracara, nega, contrazice , oxida ,reduce, descompune și face pilaf orice obiecție contra !

  4. Terminati bai de la Cotidianul cu panaramele astea.
    Cine este Plescoianu?
    Angajat Duralex,Muiaflex,sau nu stiu ce companie vindea saltele.
    Cu asta vreti voi sa resuscitati social-democratia in Romania?

  5. S-au uitat la Iohannis ca la Carol I, şi au fost mulţi nătângi asemuinu-l cu pricipile de Hohenzollern. Cum? un profesoraş care trăia din maditarea copiilor de şcoală, să fie comparat cu un prinţ care crescuse şi se formase ca stăpânitor. Nu se poate compara sluga cu stăpânul. Ce ştia Iohannis decât să se încline de şale?

  6. Pleșiță este bântuit de logica vasilico-veoriciană. Nu mai are mult până să fie mistuit de bleanda obidei.

  7. Adevarul este ca, DACA PSD nu ar fi lucrat PENTRU johanis, nici-un membru PSD n-ar fi trebuit sa participe la depunerea juramantului de catre unu care A DECLARAT PUBLIC CA ESTE IN RAZBOI CU PSD. Participarea nu se poate numi altfel decat TRECERE DE PARTEA INAMICULUI.

  8. Pleșoiță mârâie, atacă, se dă la om. Vrea să-l muște pe Johannis ,dacă nu de turul pantalonilor, măcar de șireturile pantofilor…

  9. ideea ca PSD-ul sa nu participe la ceremonialul de investitura al presedintelui este proasta, nu ajuta la nimic!

    Presedintele a castigat alegerile in mod legal si este legitim ales de cetatenii Tarii..asta este realitate, aceasta realitate impune reguli..

    regulile trebuie respectate, nu doar atunci cand ne convin… este ca mersul cu automobilul, daca nu am respecta regulile cand nu ne convin s-ar ajunge la haos..

    vor fi chestiuni vitale in viitor pentru Tara si atunci fortele politice trebuie sa stea la aceeasi masa!

    din aceasta postare imi dau seama ca domnul Plesoianu inca nu este copt pentru o pozitie inalta in stat..

  10. Plescoianu, agent tiraspolean trage o flegma poporului roman care in proportie covarsitoare si l-a ales pe Iohannis presedinte pentru a doua oara. Tu ca politician care esti validat doar de voturi nu iti pui in cap votantii daca ai mult de un neuron. Cele 6.5 milioane de romani votanti ai lui Iohannis sunt dupa mintea ratacita a acestui Bula de plescoianu „posedati”! La alegerile parlamentare din 2020 poporul „posedat” o sa te trimita plescoiene la cosul de gunoi al istoriei, nu o sa mai pupi tu deputatie in vecii vecilor.

  11. dacă-s boi,boi,boi / dacă-i cot,cot,cot / dacă-s boi, dacă-i cot / este bo-i-cot !!

  12. Oameni buni, cotrocenistul chiar isi bate joc de cetateni! Am vazut si simtit toti ce a facut cat a stat prima perioada la cotroceni si scrie 800 pagini sa citim noi?! Impartiti 800 pagini la 60 luni si veti gasi raspunsul=13,33…pagini lunar! Cand a scris personal acest volum daca a fost plecat in vacante mult timp si in strada la mitinguri sau imprastiind ura si dezbinare de fiecare data? A scris fix ce si cum a promis la prima incercare „publicitatea medicamentelor pe micile ecrane o interzice”, sau „renuntarea din prima zi la imunitate ca presedinte”? Ho, cu stiinta personala si lauda de sine!

  13. @mihnea. Cei asa zisi „6,5 milioane” de votanti pentru alogenul parazit reprezinta o inventie, o gogoasa plina cu rahat(kkt) pentru spalatii pe creier servita de alogenii care au ocupat institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna si viclenie !

  14. liviu(o fi dragnea?) are dreptate, singurele alegeri corecte sunt cele castigate de psd. restul sunt ale lui soros, statul paralel, securitatea,evreii,ungurii,multinationalele…

  15. Daca este din Republica Moldova si ai ceva de impartit cu zona Tiraspol sau ce aveti, este problema voastra. In ’90 cand v-ati proclamat independenta de URSS, puteati sa cereti si unirea cu Romania, n-ati facut-o lasati-ne cu stigmatizarea cetatenilor romani prin nastre in RSR, Romania cu obsesiile voastre fata de fostii stapani sau ce reprezinta Tiraspol. E Obesiile ca Rusia ar vrea ceva sunt deja maladive, mai bine ai vedea cat au inhatat cei din occident, banci, resurse minerale, petrol, gaze, paduri, pamant arabil, chiar dreptul a crede ca suntem un stat independent ne-a fost rapit in ziua cand ni s-au pus conditii si monitorizari ca unui infractor dupa executarea pedepsei. Ni se spune ca asa-i in lumea civilizata, tari cu mai multe viteze…

  16. Plesoianu asta nu are un costum ca lumea ,ii toaca doamna toti banii pe lux!La nivelul lui ,asta canta si in biserica…

  17. Ha ha ha ! Pai, daca ne referim la lacomia imobiliara devenita proverbiala a locatarului de la Cotroceni si la decizia justitiei (la mai multe de acelasi fel !) cred ca mai degraba ii putem spune „presedintele” DEPOSEDAT !

  18. Hastagistii n-au ce sa zică de Plesoianu si mananca c… pe tema libera. Are dreptate Plesoianu, numai ca o parte bună din conducerea PSD sint prosti sau securiști.

  19. Este inadmisibil ca un Simplu Deputat care reprezinta niste Cetateni cu Copii Saraci din Principate sa-si permita sa Jigneasca Tiranul de la Cotroceni care nu Reprezinta pe Nimeni.
    Jokerul Marcel Ciolacu va lua masuri pentru arestarea Nesimtitului Plesoianu care vrea sa fie Boss fara Presedinte.

  20. banuiesc ca cei care au boicotat sunt absenti nemotivati, si ziua nu va fi platita.daca pt. ei o persoana aleasa in mod democratic cu votul a 6.000.000 de romani care bun s-au rau este presedintele ROMANIEI, inseamna ca pt. ei democratia este doar un mod de a se catara la putere si de a-si burdusi buzunarele . halal partid social democrat.

  21. Ai idei stranii. Numai parvenitii vor sa ”arate” bine si dau mii de euro pe zdrente, Plesoianu este intelectual, iar sotia sa ca medic are un venit decent ca sa nu apeleze la sot, dar daca tu ai slabiciuni, crezi ca toti iti seamana…vezi la ceilalti defectele pe care tu le ai…iar in alta ordine oamenii cinstiti nu au bani ca sa-i risipeasca inutil…

  22. Mai Daniel cu capu’ chel, cu asa „presedinte” (??) si cu asa „democratie” (???) poti sa te speli pe cap ! Nu mai specific pe care cap … (ps : si, ca sa-ti fac totusi placere, PSD-ul este la fel de „social-democrat” la fel cum sint eu patriarh al Constantinopolelui !)

  23. Plesoianule hai cu start-up-ul ala mai repede ca vin alegerile.
    Astia au bătut palma, e clara treaba.
    Singurii care mai par anti-KWI prin PSD sunt: Plesoianu, Dancila (culmea) si Carmen Dan, fiecare cu motivatia proprie.
    Pesedistii stau si se uita la guvernu lu peste prăjit ca la moaste, in loc sa bage motiune.

  24. Corect,dle Plesoianu,d’aia astazi e o zi inexistenta pentru mine!Despre cine,despre ce?Macar tu faci politica si trebuie s-o spui direct daca vrei s-o faci curat!Eu,nu ma integrez in mizeria asta,nu pot fi complice cu un borfas nici macar indirect!Teatrul asta,juramant,coroane,logoree imi provoaca scarba mai ales ca stiu pentru ce au fost zilele de astazi facute!Si atunci erau majoritari adulatorii vechiului borfas ca si acum reinscaunatului”propasit”borfas!O imensa greata,atat si o concluzie,am involuat!

  25. In mod firesc nu se lucreaza, aminteste-ti de motiunea de cenzura cand PNL-ul a facut scandal cand PSD a propus vor sa se tina sedinta sambata. Sambata nu-i o zi de lucru ci de odihna la sfarsit de saptamana…

  26. @gabriel: Plesoianu e copil de trupa de la Rompetrol,crescut si educat de Dinu Patriciu ,sub a carei autoritate lucra mama lui Plesoianu,nu numai la Rompetrol,prin mai multe firme ale lui Dinu Patriciu,era favorita pusa la furat!Plesoianu a fost initial in PNL si ,mai tarziu a avut niste usi deschise catre Grivco,nu ma intreba,ca nu raspund!
    E un fel de rama intr-un carlig al unei undite,sa cada in plasa fraierii din echipele”mult zgomot pentru nimic”!Intr-un tarziu l-a dibuit si editorialistul dela Cotidianul,omul e un neica nimeni de la un serviciu.. de nechezol

  27. @mihnea

    1. dupa cum poti citi consider boicotarea de catre psd a ceremonialului in cauza un lucru prost;

    2. cred ca presedintele este controlat binisor de *sistem*, asta cu prima casa din alea sase a fost ca sa i se arate pisica..si apoi or mai fi si altele, vezi ce se vorbeste prin targ despre adoptii…

    3. ca presedintele nu respecta jocul este clar, vezi referendumul…dar ma rog, altii nu au respectat Constitutia..

    4. a spune despre cineva ca daca are o luare de pozitie critica la adresa presedintelui este tiraspolean arata putinatatea mintii dumitale…inseamna ca nu intelegi nimic din democratie care presupune permanenta critica..

    5. este adevarat ca presedintele a fost votat masiv, dar uiti vorba lui Rousseau *vointa populara este suveranta, dar poporul poate gresi*..

    6. si o confirmare a acestei *vorbe* vezi alegerea domnului Basescu ca presedinte, cand astazi se stie ce jocuri a facut…

    7. cred ca ar trebui sa arati mai multa decenta, eu credeam ca poupincourismele pe care le-ai aratat fata de fostul presedinte Basescu ti-au ajuns…

  28. V-A INTERZIS CINEVA SA PUBLICATI OPINIA MEA ANTERIOARA? Aia in care spuneam ca, participarea pesedistilor la intronarea celui care A DECLARAT PUBLIC ca este IN RAZBOI CU PSD, se numeste, EVIDENT, PACTIZARE CU DUSMANUL.

  29. M-am enervat de numa,mi-a dat o kurva o replica cum ca nevasta lui Plesoianu e medic si castiga decent,vai si amar!De aia umbla asta de nu sta nimic ca lumea pe el,nespalat,neras,cu pletele netunse,ca are nevasta medic?In loc sa fie un model pentru tineret,sa arate ca scos din cutie, ca Laufer…Mai are putin si isi pune basca de Che Guevara,la cat il duce mintea aia putina , zici ca e Mazare 2..Numai cu injuraturi si cu toale second hand,nu face cariera..
    Doamna Ioana,mai educa-l si dumneata,daca te pretinzi medic,macar sa faca o baie la 7 zile,cum era odata

  30. #mariuta – Doamna, demersul logic pe care l-ai creionat imi pare un pic „subred”. Invoci obligatia PSD-ului de a respecta regulile. Dar regula ca toti cei implicati in demers sa respecte regulile nu functioneaza!? PSD-ul trebuie sa respecte regulile pentru ca Johannis „a castigat alegerile in mod legal”. Dar a respectat Johannis vreo regula in timpul primului sau mandat? Crezi ca cine nu a respectat nici o regula (regula nefiind de nivelul legii, iar Johannis nici macar Constitutia – prima lege in stat – nu a respectat-o) timp de 5 (cinci) ani, va respecta ceva in urmatorii 5??? Chiar in campania electorala el s-a falit public cu faptul ca a declarat razboi PSD-ului „care trebuie sa dispara”. Acesta este cel pentru care trebuie respectate reguli??? Si datorita pozitiei ferme adoptate de Plesoianu, consideri ca nu este corespunzator pentru functii de stat inalte? Ma surprinde si ma dezamageste oarecum pozitia pe care ai adoptat-o. In momentul in care cineva ti-a declarat razboi, te razboiesti. Vremea tratativelor, a diplomatlacurilor de orice fel a trecut. Se trece la „diplomatia fortei”. Daca PSD-ul va incerca sa castige ceva gadurandu-se pe langa Johannis nu va castiga decat experienta amara a infrangerii. Neplacut este ca Plesoianu este, deocamdata cel putin, singur sau sustinut fatis de putini colegi din partid. Mi-e teama ca ceilalti din PSD se vor trezi la realitate prea tarziu. Mi-e teama ca romanii se vor trezi prea tarziu la realitate.

  31. Laudele online gen text propagandistic aduse sistematic lui Plesoianu miros a facatura securista. In ce scop, ne vom lamuri.

  32. Plesoianu are dreptate dar din păcate în PSD sunt multi pupincuriști începând cu șeful lor Ciolanis.Asta e soarta PSD-ului cu șefi ca Ciolănosul sau cu Miniștri că Birchal se distrug din interior așa că nu trebuie sa le declare război Joha.

  33. @Omul care trece

    sunt intr-adevar lucruri de reprosat domnului presedinte, chestia cu referendumul, continutul lui, blocarea numirii ministrilor, neavizarea legilor iesite din parlament..

    or mai fi si altele,cred..

    aia cu *psd-ul trebuie sa dispara* este vorbarie, nu fapt…

    dar daca raspunzi prin *neprezentare* nu faci altceva decat sa escaladezi lucrurile…

    si unde se duc lucrurile daca se escaladeaza?

    in rest, domnul Plesoianu are dreptate..

  34. Eu zic să se caute la spital, că doar așa cum arată că un pirat sperie lumea.

  35. Povestea cu posedarea este putin mai complicata. Ati auzit de ,,carcase”prin care se manifesta diverse entitati? Cand cedezi suveranitatea este obstructionat discernamantul si pierzi liberul arbitru. Ura lui viscerala ne indica ca este vorba despre entitati din cel de-al doilea univers armonic. Garantez!

  36. #mariuta – Daca lucrurile escaladeaza se duc pe culmi de progres si civilizatie. Adica, poate ca, pana la urma, se rezolva ceva din situatia intolerabila in care adasta aceasta tara. Cum vine asta, doamna, sa ai un garant al respectarii Constitutiei, care sa nu dea doi bani pe prevederile acesteia? Cum vine asta sa ai un mediator al conflictelor si confruntarilor dintre fortele politice sau dintre institutiile statului care are „partidul meu” si se si afiseaza public in aceasta ipostaza sau care foloseste institutiile de forta ale statului pentru rezolvarea mofturilor personale? Acestui individ trebuia sa i se impuna „neprezentarea” de la primele semne de comportament institutional si individual aberant. In clipa in care a iesit in gramada de #rezistenti, declarativ dispus sa marsaluiasca in P-ta Victoriei ca sa darame Guvernul Ponta, acestui om trebuia sa i se impuna „neprezentarea” de care vorbesti. Si, apropos, pentru ca se arata oportunitatea, ce vrei sa spui cand afirmi ca precizarea lui (am auzit-o cu urechile mele, pe post de televiziune public) „PSD-ul trebuie sa dispara” ar fi „vorbarie, nu fapt”. Pai, iarta-ma, dar declaratiile publice nu sunt vorbarie? Chiar trebuie sa asteptam sa dispara fizic PSD-ul pentru a intelege ca nastramba in cauza nu era vorbarie, ci declaratie de intentie? Iar legat de asta am constatat cu oroare ca nici un partid politic (fara PSD, care nu se pune) nu a luat atitudine fata de izbucnirea nazistoida a gauleiter-ului provenit de la Sibiu. In ce tara traim!?! Ce fel de politicieni avem!?! Chiar toti si-au zis: „ei, a dat si el din gura, acolo, a vorbit sa se afle in treaba, dar nimic serios”!?! Iata de ce cred ca lucrurile TREBUIE sa escaladeze. E o vorba: „Ori pica samarul, ori crapa magarul”. Odata si odata, trebuie sa se aleaga albul de negru, graul de neghina, binele de rau. A continua in starea actuala inseamna a accepta sa ne balacim mai departe in promiscuitate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.