Pleşu vs. Tismăneanu – Un meci care nu poate decât să mă încânte

Mărturisesc că spre deosebire de colegul său Liiceanu, cel care se remarcă printr-o lipsă totală a simţului ridicolului, domnul Pleşu reuşeşte deseori să fie haios. Dar parcă e şi mai alunecos. Spre exemplu, în ultimul său text, îl trage de urechi pe domnul Vladimir Tismăneanu şi joacă, e drept, cu talent, rolul moderatului care se distanţează elegant de dihonia electorală din rândul „oamenilor OK”. Dacă pentru Macovei „oameni OK” sunt cei care votează cu Macovei, pentru Pleşu, „oameni OK” sunt cei care nu votează cu Ponta, lider politic social-democrat pe care atât Pleşu, cât şi Tismăneanu l-au comparat, în mod mai mult sau mai puţin explicit, cu liderul comunist al Coreei de Nord. Cu tot dezgustul pe care mi-l provoacă prestaţia publică deplorabilă a profesorului Tismăneanu, în cazul de faţă tind să-i dau totuşi dreptate. Să mă explic: eu n-am votat în primul tur, nu voi vota cu Ponta în niciun caz şi aş putea vota cu Iohannis doar dacă Ponta reuşeşte să mă enerveze rău de tot în aceste două săptămâni (ceea ce este puţin probabil). Pe de altă parte, mă număr printre cei care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu în vara lui 2012, şi am privit cu profundă silă încercarea elitei de dreapta de a prezenta această revoltă legitimă a poporului român împotriva neoliberalismului de rit băsist drept o „lovitură de stat”, „o revoluţie a borfaşilor”, ce mai, o încercare de a restaura totalitarismul în România. În bloc (deşi cu unele nuanţe pe ici pe colo, asupra cărora voi reveni la sfârşitul articolului), elita a încercat să prezinte momentul iulie 2012 ca pe un moment al separării oilor de capre, iar la acel moment, domnul Iohannis s-a aflat, alături de noi ceilalţi, în tabăra damnaţilor (conform criteriilor elitei). Nu ştiu ce anume motivează aparentul radicalism al domnului Tismăneanu (foarte posibil ca radicalismul să fie de faţadă iar motivaţiile domniei sale să fie extrem de impure), dar cert este că domnul Pleşu nu poate să vină acum şi să-i reproşeze lipsa de „moderaţie” pentru faptul că refuză să renunţe la o distincţie (oi vs. capre) pe care întreaga elită a conceput-o şi a promovat-o acum doi ani şi jumătate. Din două una: ori în vara lui 2012 am avut de ales între două opţiuni legitime, iar atunci întregul discurs maniheisto-apocaliptic practicat de elită la vremea respectivă se revelează a fi o simplă mostră de oportunism propagandistic, ori la vremea respectivă chiar am avut de ales între BINELE democratic şi RĂUL totalitar, iar atunci este perfect normal să-i ceri lui Iohannis să se lepede de Satana înainte de a fi reprimit în biserica euroatlantică, şi cu totul halucinant ca, peste noapte, Iohannis să redevină oaie, fie ea şi una mai rebegită, după ce până acum a fost capră.

Cred că avem nevoie de mai multă consecvenţă, de mai multă asumare, de mai puţină lejeritate şi de mai multă onestitate în discursul public, sau, altfel spus, de mai mult respect pentru realitate. Să sperăm că, în cazul domnului Tismăneanu, acest magician al limbajului politic pus în slujba diverselor stăpâniri, avem de-a face cu un prim pas în direcţia cea bună. Pe de altă parte, mărturisesc că mă încântă această luptă intestină din cadrul elitei, şi, deşi n-am nici o simpatie faţă de Victor Ponta, cred că o eventuală victorie a sa la alegerile de peste două săptămâni ar reprezenta o lecţie binemeritată pentru cârdul de ciripitoare intelectuale care, tot manipulând limbajul cu scopul de a ne decupla de realitate şi de a ne închide în irealitatea-colivie generată de ele, sfârşesc prin a pieri pe propria lor limbă.

PS: E drept însă că domnul Pleşu se poate apăra spunând că, departe de a-i oferi ocazia unei distincţii tăioase între oi şi capre, referendumul din 2012 i-a oferit, pe lângă ocazia de a deroga de la propriile sale principii privind votul obligatoriu, şi ocazia unei distincţii mult mai ambigue între „gâşte” şi „berbeci”. Nici el nu şi-a tras de mânecă tovarăşii de drum pe motiv că delirează cu maniheismul lor, nici ei nu l-au atenţionat că tratează cu lejeritate mic-burgheză subiecte de maximă gravitate, ci s-a strecurat frumuşel prin „interval”, îndeplinind obiectivul politic al momentului, în timp ce, mai berbec din fire, domnul Tismăneanu a rămas, volens nolens, captiv propriului său maniheism discursiv. Nu că domnul Tismăneanu nu va putea s-o întoarcă şi de data aceasta, aşa cum a mai făcut-o de multe ori în trecut, dar nu pot nici să nu remarc faptul că domnul Pleşu o întoarce într-un mod mult mai subtil, se strecoară mult mai bine printre meandrele concretului, reuşind ca la final să iasă mult mai puţin sifonat. Ce mai, e un mare pehlivan!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.