Plumb: Se impune revizuirea și schimbarea politicii salariale în sistemul bugetar

Revizuirea și schimbarea politicii salariale se impune și în sectorul bugetar, potrivit ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

„Știm cu toții că salarizarea personalului bugetar, în momentul de față, nu respectă niciun principiu managerial în ceea ce privește managementul resurselor umane. Din punctul nostru de vedere, investiția în oameni este cea mai profitabilă pe care o poate face o societate (…) După aprobarea Codului Fiscal și a celui de Procedură fiscală vom intra în dezbatere publică privind noua politică de salarizare. Nu există, în momentul de față, o motivare suficientă, o relaționare între motivarea personalului și perfomanță, nu există o relaționare între competențe și eficiență, fapt pentru care se impune revizuirea și schimbarea politicii salariale în sectorul bugetar. Toate detaliile vor fi anunțate pe sectoarele de activitate bugetară după ce vom finaliza și adopta cele două Coduri care schimbă modul de fiscalizare în România”, a declarat Plumb, conform Agerpres.

Însă, revizuirea ori elaborarea unei legislații noi în această privință se face în urma unui dialog cu partenerii sociali.

„Am avut, deja, întâlniri cu reprezentanții sectorului public de sănătate și asistență socială, cu care ne vom reîntâlni. În cursul zilei de mâine (miercuri, 22 aprilie 2015 — n. r.), vor avea loc la Guvern alte două întâlniri privind politica salarială cu reprezentanții din sectorul Educație, dar și cu cei ai funcționarilor publici”, a adăugat aceasta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.