PNL, despre reuniunea anunțată de Ponta

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, declară că partidul pe care îl reprezintă nu va participa alături de PSD la evenimentul anunțat de premierul Victor Ponta pentru luni, la Palatul Parlamentului.

„E limpede pentru toată lumea că nu putem participa, alături de PSD, la un asemenea eveniment. Și motivele sunt foarte multe. OUG 55 (n.r. — privind traseismul politic) este una dintre temele care despart agendele celor două partide. Ba, mai mult decât atât, încerc și fac un efort să aduc aminte, de exemplu, de legea Roșiei Montana apropo de perioada USD, de rolul marginal pe care PSD-ul l-a atribuit PNL-ului în ecuația vechii guvernări, de pozițiile diferite pe care le avem în legătură cu justiția în această țară, de votul prin corespondență și multe altele”, a afirmat Stroe duminică, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că PNL nu va fi alături de PSD, așa cum „nu a fost în ultimii ani de zile”.

Întrebat cum comentează faptul că USL din punctul de vedere legal încă nu a fost desființată, Stroe a răspuns că „varianta updatată a USL”, prezentată de premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost sancționată de oameni pe 16 noiembrie.

„Acest USL a fost sancționat de oameni pe 16 noiembrie. S-a văzut cât de mult trăiește USL și s-a văzut cam cât de adevărat este proiectul celor doi, apropo de componenta uslistă pe care unii au pretenția că o reînvie”, a susținut deputatul liberal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.