PNL şi anticorupţia, la înghesuială

Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, după cele 15 ore de spaimă şi buimăceală, au avut curajul să iasă la microfon. Şi ne-au spus că rezultatele partidului condus de domniile lor sunt între cele mai strălucite din toată istoria. Măsurând în procente, aşa pare! Măsurând în numărul de voturi, arată altfel. Privind rezultatele pe Bucureşti, partidul Brătienilor este şi mai jos, aproape de procente ridicole. Parcă s-ar pregăti de intrarea în ilegalitate. Mint Vasile Blaga şi Alina Gorghiu? De unde vine această acuză publică, repetată pe toate canalele? De ce susţin cei mai mulţi că PNL este în degringoladă şi că s-a făcut de râs? Poate cineva să câştige mai mulţi primari şi în acelaşi timp să se facă de râs? Eu zic că da. Primarii liberali care au câştigat în provincie au beneficiat de sprijinul comunităţilor pe care le-au servit bine sau mulţumitor. Votul din Bucureşti reprezintă o judecată faţă de prestaţia conducerii PNL la nivel naţional, prestaţie influenţată în percepţie (şi dictată) de Klaus Iohannis.

Dacă PNL nu ar fi bâlbâit desemnarea candidatului pe Bucureşti, ar fi ieşit mai bine din campania electorală? Eu zic că nu! Nici Ludovic Orban, nici Cristian Buşoi şi nici Cătălin Predoiu nu ar fi învins-o pe Gabriela Firea nici dacă intrau în campanie înaintea ei. Marian Munteanu, da. Ar fi avut o şansă şi cred că ar fi câştigat şi în ciuda startului târziu. Din păcate, el n-a câştigat în interiorul PNL. Liberalii s-au speriat de moarte că la Bucureşti ar putea avea un primar care să nu-i asculte şi să nu îi bage în seamă. Ba să îi mai şi pună la respect. Circulă deja povestea cu Mircea Ionescu Quintus care l-ar fi întrebat pe Marian Munteanu în plină şedinţă dacă ar putea apărea o surpriză de la CNSAS. La care întrebare, Marian Munteanu ar fi răspuns, sper că dumneavoastră nu vreţi să discutăm despre dosare! (Este deja un loc comun relaţia lui Quintus cu securitatea comunistă, concretizată în sute şi sute de pagini de delaţiuni.)

Să nu râdeţi! Eu cred că şi Clotilde Armand ar fi avut şanse în faţa Gabrielei Firea. Nu multe, dar pregătită cum trebuie, susţinută şi cu o campanie inteligentă, acest personaj minunat apărut din afara politicii româneşti a prins şi ar fi putut să ne arate un alt model de politician. Oricum, a câştigat zeci de mii de admiratori şi merită susţinută în continuare. Dacă ar fi fost desemnată de PNL, ea ar fi obţinut cel puţin triplul procentelor lui Cătălin Predoiu! Şi cu siguranţă n-ar fi repetat la sectorul 1 complicata reţea de tip mafiot care a funcţionat atâţia ani pe parcursul mandatelor lui Andrei Chiliman. Şi nici dezastrul făcut de Rareş Mănescu la sectorul 6 nu s-ar fi multiplicat pe aiurea. Oricum, isprava liberalilor din sectoarele 1 şi 6 va rămâne de pomină, o amintire neagră pe care n-o pot şterge decât cu ani şi ani de devoţiune faţă de cetăţean.

De ce n-a adus Klaus Iohannis puncte în plus în coşul PNL? Eu zic că prin felul în care a prestat de la câştigarea alegerilor l-a sărăcit. L-a pus în poziţia umilitoare de partid de serviciu. Chiar l-a scos preşedintele la plimbare de pomană pe bietul Buşoi? De ce n-au adus susţinere pentru PNL cele câteva zeci de arestări ale Codruţei Kovesi? De ce declaraţiile ambasadorului american Hans Klemm, inclusiv îndemnurile sale n-au mărit şansele lui Cătălin Predoiu? Nu cumva fiecare arestare semnată de Codruţa Kovesi şi fiecare declaraţie a lui Hans Klemm, în loc să mărească susţinerea pentru PNL în Bucureşti, au subţiat-o. Îndemnul la vot al ambasadorului american, în loc să-i crească şansele lui Predoiu, l-a depunctat cu cel puţin trei procente, zice un prieten. Liberalii declaraţi sau mascaţi, vânaţi de DNA, au câştigat împotriva spectacolului DNA (Cătălin Cherecheş, Mircea Gutău, Gh. Scripcaru, Dorin Florea) ca şi PSD-iştii (Olguţa Vasilescu şi Mihai Chirică). A greşit flagrant DNA-ul sau au greşit nepermis alegătorii? Începe să apună steaua Laurei Codruţa Kovesi sau singură anticorupţia de tip DNA nu este o soluţie la complicatul comportament din lumea românească? De duminică seara a început să circule intens o lozincă. Cică se pregăteşte o coaliţie anti-DNA şi anti-Iohannis! Seamănă perfect cu celelalte diversiuni menite a discredita PSD-ul, şi aşa plin de racile şi poame politice. În acelaşi timp, nimeni nu se întreabă dacă nu cumva diversiunea aceasta cu anti-DNA şi anti-Iohannis nu are rolul de a masca o pierdere de credibilitate şi a DNA-ului, şi a Codruţei Kovesi, şi a lui Klaus Iohannis? După cum ieşirile la rampă ale ambasadorului Klemm s-ar putea să marcheze şi ele nişte procente de creştere a spiritului anti-american în România!

Monitorizaţi şi Domniile Voastre evoluţia lucrurilor şi trageţi singuri concluziile! Nu de alta, dar, de îndată ce ajungeţi singuri la o părere sau la cealaltă, sunteţi ştampilaţi de unii sau de ceilalţi ca fiind partizanii adversarilor lor.

Eu unul nu sunt dispus să încasez singur toate înjurăturile stârnite de câteva adevăruri evidente!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.