Podul Grigore Vieru

În aceste zile, când apele revărsate ale Prutului au intrat în casele românilor, distanţând şi mai mult cele două maluri şi îndepărtându-ne într-un fel pe noi, cei rămaşi dintr-o eroare a istoriei în afara Bătrânului Continent, de Europa însăşi, iată că la Rădăuţi-Prut şi Lipcani a fost inaugurat încă un pod peste acest râu de graniţă nedreaptă.

Podul poartă numele unui Poet: Grigore Vieru.

E, bănuiesc, unicul în tot spaţiul românesc şi unul dintre puţinele în lume care poartă numele unui scriitor.

Poeţii de peste ani vor putea spune şi ei în versuri precum G. Apollinaire:

„Pe sub Podul Mirabeau curge Sena

şi dragostea mea…”,

invocând de astă dată numele poetului nostru:

„Pe sub Podul Grigore Vieru curge Prutul

şi dragostea (tristeţea, dorul, melancolia, durerea etc., în funcţie de dispoziţia istoriei – n.n.) mea…”.

La 27 iunie 2010, în ziua când a fost sfinţit, am văzut Podul „Grigore Vieru” de la Lipcani – Rădăuţi-Prut ca pe un vapor uriaş cu trup îngust şi alungit, care stătea înfipt în apele învolburate ce-l asaltau, cu prora într-un mal şi cu pupa în celălalt…

Iată un Pod de Flori – al optulea punct de trecere, care, îşi aminteşte Victor Crăciun, urma să funcționeze şi n-a funcţionat la 6 mai 1990 între Pererâta lui Grigore Vieru şi Miorcanii lui Ion Pilat – devenit azi Pod de Piatră. Atunci grănicerii uitaseră se facă podul de pontoane cum au promis şi oamenii au trecut înot Prutul, câţiva înotători buni ducându-l pe Poetul basarabean pe umerii lor şi au încins o „Horă a Unirii”, români de-o parte şi de alta a Prutului, în mijlocul râului, la un loc numit „Podul Niculin”.

Placa fixată la cele două capete de pod zice:

„Podul de flori după 20 de ani, 6 mai 1990 – 2010

PODUL GRIGORE VIERU

26-29 iunie 2010″.

Inaugurarea acestui loc de trecere reprezintă un simbol şi din motivul că până la 1990 Prutul era un râu fără poduri. Cele care existaseră până la 1944 au fost aruncate în aer, dărâmate, scufundate în ape sau închise, zăvorâte, pecetluite, ca nimic să nu ne mai lege de celălalt mal.

Unul dintre cele ferecate era şi cel de la Lipcani, la al cărui capăt basarabean fusese ridicat un perete de beton cu inscripția: „Нельзя!!!” („E interzis!!!”).

Cele două treceri funcţionale – de la Ungheni şi Leuşeni – erau traversate doar de nişte trenuri goale şi de tancurile sovietice la manevrele comune ale armatelor Tratatului de la Varșovia.

Atât.

Copil, Grigore Vieru se uita dincolo prin plasa sârmei ghimpate şi prin pânza lacrimii. Şi iată-l pe Poet răzbunat. E semnificativ faptul că acest pod poartă numele lui Grigore Vieru. Pentru că am auzit nu o dată în România zicându-se: „Vieru al nostru”, aşa cum se spune în Basarabia: „Eminescu al nostru”. Pe acest pod, de acum încolo, Eminescu va putea trece mai lesne dincoace, iar Vieru – dincolo, dincolo şi dincoace devenind noțiuni tot mai sinonimice. Prin el, judeţul lui Eminescu, Botoşanii, devine şi judeţul lui Vieru, iar Lipcanii lui Vieru devin şi Lipcanii lui Eminescu.

Acesta se deosebeşte de alte poduri de peste alte râuri, care leagă popoare, oraşe comunităţi, prin faptul că leagă altceva: destine rupte.

Azi numele poetului de la Pererâta îl poartă școli, biblioteci, străzi, cenacluri literare, şi iată că numele lui este atribuit şi unui Pod. Şi nu întâmplător. Pentru că toată viaţa sa Grigore Vieru a construit poduri. Poduri între oameni, între inimi, între culturi, între o parte a unui popor şi alta. Cum zice chiar el într-un poem intitulat „Podul”:

„Cu trei cuie-am început

pod şi punte peste Prut.

Cu trei cuie neîntregi

pod şi punte cum să legi?!”.

Podurile lui erau de idei, de sentimente, de doruri, de cuvinte, de speranţe, de vise.

Unele mai mult aeriene, dar pe ele se putea merge:

„Uşoară, maică ușoară

c-ai putea să mergi călcând

pe seminţele ce zboară

între ceruri şi pământ…”.

Altele – între generaţii, ca să le atenționeze:

„Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde pragul părintesc…”.

El a încercat să unească, să adune, să împace cât a fost viu… Şi iată că o face şi după moarte. Un râu distanţează două maluri, iar un pod le apropie.

Grigore Vieru ne aduce în ţara noastră şi cu podul care-i poartă numele, aşa cum a făcut-o cu poezia sa, cea care visa Prutul mutat de pe Prut:

„…De-ai curge tu, Prutule,

De-ai curge pe Olt,

Să nu

Mai fiu întrebat

Ce caut eu, –

Auzi?! – ce caut eu

În ţara mea?!”.

Pe Podul „Grigore Vieru” avem posibilitatea de a ajunge mai curând şi mai uşor în ţara Limbii Române din ţara Limbii Române.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.