Polițistul Marian Godină: „Îmi e silă!”

Cunoscutul polițist Marian Godină a scris, după ce senatorii l-au făcut scăpat pe Gabriel Oprea de urmărirea penală în cazul morții lui Bogdan Gigină, că în seara asta îi pare rău că este polițist, iar ceea ce simte față de ceea ce s-a întâmplat este „silă”.

”Îmi iubesc meseria de polițist şi îmi place mult ceea ce fac, pentru că ăsta a fost visul meu pe care mi l-am îndeplinit destul de greu, prin muncă şi fără niciun „ajutor”. Dacă m-ar interesa un salariu mai mare, aş putea pleca oricând din Poliție, dar asta ar însemna să renunț la un vis şi să le fac unora pe plac.
Sunt momente, totuşi, când îmi pare rău că sunt polițist, iar seara asta e unul dintre acele momente. Îmi pare rău, pentru că statutul îmi interzice să îmi exprim public opinii politice, pentru că tare mă mănâncă să scriu nişte cuvinte după ce s-a petrecut azi. Nu am să o fac pentru că nu vreau să încalc vreun regulament, mai ales că sunt oameni care abia aşteaptă să greşesc cu ceva, dar e lesne de înțeles ceea ce simt. Am voie să spun ce simt? Îmi e silă! În rest…ucidere din culpă, abuz în serviciu sau altă infracțiune? Habar nu am şi nici nu e treaba mea să desluşesc asta, e treaba altora, a unora care, din păcate, nu au fost lăsați să o facă.”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

Senatul a respins luni seară cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul decesului polițistului Bogdan Gigină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.