Ponor: Vârsta este doar un număr

Gimnasta Cătălina Ponor, care participă pentru a treia oară la Jocurile Olimpice, a declarat vineri dimineața că „vârsta este doar un număr” (28 de ani).

„Eu nu îmi propun să mă întorc cu medalii, îmi propun să rămân sănătoasă ca să pot să fac ce am de făcut. Iar dacă reușesc să fac ce am de făcut, vin și medaliile. Zilele astea m-am antrenat mai intens, sper să rămân sănătoasă ca să pot să prezint ce am pregătit. Nu am pregătit surprize, am tot spus ce vreau să fac, încerc un sol mult mai greu. Eu voi concura la patru aparate. Nu este diferență prea mare pentru mine între Londra și Rio, am aceeași maturitate, poate vârsta să fie, dar vârsta este doar un număr. Sunt la a treia ediție, a fost greu să revin. Nu e ușor să te întorci după ani de pauză. Sunt trei ani în care pierzi din flexibilitate, din musculatură, din rezistență, deci e mult de recuperat. Oricum, sunt mai slabă decât în 2012”, a spus Ponor, potrivit Agerpres.

Ea a afirmat că nu vrea să se gândească la faptul că echipa de gimnastică a României nu s-a calificat la JO 2016 și speră ca responsabilitatea de a fi portdrapel la Rio să nu o afecteze în concurs.

La rândul său, gimnastul Marian Drăgulescu a declarat înaintea plecării spre Rio de Janeiro că își dorește medalia de aur la Jocurile Olimpice deoarece aceasta este singura care îi lipsește din palmares.

„Normal că îmi doresc medalia de aur olimpică, e singura care îmi lipsește, dar aș fi mândru să câștig orice medalie. La gimnastică masculină nu avem decât un singur campion olimpic, pe Marius Urzică. Sper să mă alătur și eu performanțelor lui”, a spus Drăgulescu.

Gimnastul a menționat că suferă de o viroză și în ultimele patru săptămâni nu s-a antrenat la capacitate maximă. În aceste condiții nu știe dacă va putea efectua noua săritură pe care a conceput-o special pentru Jocurile Olimpice de la Rio.

Loturile de canotaj și gimnastică artistică din Echipa Olimpică a României au plecat vineri dimineață, de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la Rio de Janeiro, pentru Jocurile Olimpice de vară, care se vor desfășura în perioada 5-21 august.c

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.