Ponta a aflat din presă că vor crește taxele şi impozitele românilor

Premierul Victor Ponta a declarat, în exclusivitate la Realitatea TV, că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012, şi a arătat că s-a enervat că nu reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu au explicat mai clar.

„Când am văzut ştirea – căci eu n-am văzut propunerea – l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi?. El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o „scrisoare pierdută”. După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum”, a spus Ponta la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Realitatea la raport.

Conform Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima modificare. Ultima actualizare a taxelor şi impozitelor locale a fost aplicată începând cu anul 2010.

Majorarea de 16% se va aplica şi în cazul taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, pentru spectacole, pentru operaţiuni judiciare, pentru eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate, pentru înmatricularea autovehiculelor, pentru eliberarea titlurilor de proprietate, precum şi în cazul limitelor minime şi maxime ale amenzilor aplicate persoanelor fizice.

Pentru motorete, scutere, motociclete, autoturisme, autocare, autobuze, microbuze, tractoare şi vehicule grele, impozitele nu au fost indexate întrucât de la data adoptării lor au trecut mai puţin de trei ani, valorile rămânând astfel neschimbate.

‘>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.