Ponta: Am primit de la ANAF datele preliminare privind încasările din TVA pentru iunie

Premierul Victor Ponta a anunțat joi că a primit datele de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) referitoare la încasările din TVA operațiuni interne pentru luna iunie 2015. Ponta subliniază că suma încasată este de 5,067 miliarde RON.

”O cifră de ultimă ora foarte importantă – am primit de la ANAF datele preliminare privind încasările din TVA operațiuni interne pentru luna iunie 2015 – 5,067 miliarde RON!”, a anunțat premierul printr-un mesaj postat pe Facebook.

În cadrul aceleiași postări, Victor Ponta face o serie de precizări referitoare la încasările bugetare:

”1 – este prima lună în care TVA la alimente și servicii alimentare a scăzut drastic de la 24 la 9%;
2 – deși se previziona de diverși „analiști” că vom avea un impact negativ important la buget, încasările sunt cu 60 milioane de RON ÎN PLUS față de aceeași lună din 2014! (5 miliarde RON)
3 – pe primele 6 luni din 2015 încasările bugetare din CAS (reduse cu 5% de la 1 octombrie 2014) sunt mai mari decât în primele 6 luni din 2014!”, se mai arată în mesajul lui Ponta.

În acest context, premierul concluzionează că, avânt taxe mai mici și o Agenție de Administrare Fiscală eficientă, se poate ajunge la o dezvoltare economică competitivă.

”CONCLUZIE (bazată pe datele concrete, nu pe „opinii” din burtă) – cu taxe mai mici și ANAF mai eficient avem dezvoltare economică competitivă, locuri de muncă și prețuri mai mici! Sunt convins că Parlamentul la sesiunea extraordinară din august va sprijini aceste obiective!”, conchide Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.