Ponta anunţă prima măsură pe care ar lua-o guvernul USL
 

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, la Realitatea TV, că prima măsură pe care ar lua-o USL în momentul preluării guvernării ar fi scăderea CAS, nu creşterea veniturilor, arătând că scopul ar fi crearea de locuri de muncă. Pe de altă parte, social-democratul consideră că sunt unele venituri care ar trebui crescute imediat, în timp ce altele nu ar trebui majorate deloc.

"Cei de la FMI au spus că nu există în acest moment resurse bugetare pentru creşterea salariilor şi pensiilor, că s-ar putea din luna iunie, dar asta rămâne de văzut. Noi am calculat ce înseamnă o creştere cu 5% a salariilor: ar însemna 0,8% PIB, adică un miliard şi ceva de euro. M-a întrebat dl Franks dacă asta ar fi prima măsură pe care am lua-o. Ne-am gândit: aceeasi implicaţie ar avea-o scăderea CAS cu 5%. Primul lucru am scădea CAS (...) E o măsură care are ca scop să creeze noi locuri de muncă", a anunţat Ponta.

"Cred că sunt salarii şi pensii ce ar trebui crescute imediat ce se va putea, cu 10 %-15 %, şi sunt altele care n-ar trebui să crească deloc. Nu cred că această creştere a tuturor pensiilor e o idee bună in această perioadă de criză. Un criteriu care se aplică peste tot e asigurarea unui nivel minim de trai. Nu că cel cu 50 milioane nu ar mai merita o creştere de 5%, dar nu îi sunt absolut necesari, spre deosebire de cei cu 5 milioane", a completat liderul PSD.

El a adăugat că banii pentru creşterile menţionate ar veni din reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii la toate instituţiile publice cu 50%, cu excepţia medicamentelor şi utilităţilor, dar şi din schimbarea modului în care sunt folosiţi banii din fondul de rezervă al premierului.

Accesări: 1631
Dan Zavaleanu
Publicat Vineri, 03 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+17
21 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

AAA
11:50:05, 03 Feb 2012 14
Crezi ca nu sunt constient ca pdl nu fura de rupe???Dar oricum, au facut mai putin rau decat usl-eii prin vanzarea economiei tarii pe nimic.Inteleg privatizarile, dar nu pe 1 leu.Dar sa nu-ti dai suveranitatea prin vanzarea Petrom cu tot cu resurse subterane, sa nu vinzi sitemul bancar si tu ca stat sa mai ai 5% din piata.Si multe altele.Noi vedem asta doar prin stomac sau buzunar.Dar aceste vremuri puteau fi mai usoare daca erau controlate intr-o proportie mai mare de catre stat.Acum esti la mana lor.Bani nu-ti dau decat scump, resursele naturale decat contra-cost, pret exorbitant s.am.d.Nu spun ca nu sunt vremuri grele si austeritate peste tot.Nu ai de unde in momentele astea.E corecta si remarca cu furatul mai putin.Toti fura si nu-i intereseaza de tara.Ai sa te lamuresti daca(DOAMNE FERESTE) vin astia la putere.Toti sunt o apa si-un pamant.Hotului de hot ii frica.
ContraPro
-68
 
Clasa politica LOZINCI
11:39:51, 03 Feb 2012 13
Nu va pasa de popor, Nici de Decalog: Cu minciuna stati la masa Cersindu-i zalog! Eu sunt fosnetul de frunza: Murmurul de ape! Cel ce vesnic va acuza De urate fapte! Eu sunt cel mintit de voi De doua’j'de ani: Acel jefuit ca’n codru De voi, hotomani! Demnitate sau onoare? N’ati avut vreodata: Promitand, mintind poporul Viata voastra toata! Lasi, fricosi, far’ de onoare, Lacomi de arginti! Spaima de a fi dovediti Va scoate din minti!
ContraPro
+2
 
Cogito...
11:20:59, 03 Feb 2012 12
@ AAA Nu fi jigodie !!! Am scris atunci, ieri sau alaltăieri, ca eu nu sunt de acord cu venirea lui Banias la USL !!! Nu sunt de acord nici cu trecerea de pedelist (in massa) la USL !!! Eu știu ca scopul scuza mijloacele si ca "Trădătorii lor sunt mai ...", etc,etc... Știu si ca in politica se joaca altfel decât ai vrea si ca... Dar politica nu-i lecția de morala.... Nu sunt de acord cu migrările; le-am criticat când au fugit de la PNL sau de la PSD spre trădători sau direct la PDL. Dar, nu sunt membru de partid; nu am nici o putere; sunt departe de tara si cam atat... Si dacă nu se întâmplă nimic (cum zici tu) atunci cred ca România se îndreaptă spre dispariție si ca merita asa ceva !!! Prin 2008, aici pe COTI, in vremurile nebune -ultra basiste- ma luam de beregata cu toți portocalii, care vedeau in pedeleu icoana făcătoare de minuni.... Cred ca nu trebuie să-ți spun ce s-a întâmplat când mârlanu´ și-a declarat visul sau realizat (FSN =PDL+PSD = LOVE)... Si ce am mai ras eu... si cat de trăzniți erau ei... De aia am scris alaltăieri : Nu va faceți idoli din politicieni ! Nu va încredeți in ei ! Si ei sunt oameni ca si noi, cu bune si cu rele. Nu va puneți toate iluziile in ei; veți fi deziluzionați crunt !!! Gândiți totul cu creierul si nu cu inima !!! Nu-i mai lăsați sa facă ce vor ! Spiritul civic sa va scoată la cele mai mici abateri ale lor in strada si sa le arătați ca greșesc si ca sunt acolo ca VOI i-ați ales si ca sunt servitorii voștri si nu stăpânii voștri... Daca aste se înțeleg, atunci va fi si loc de mai bine... Altfel, pleacă-i noștri, vin ai noștri... Si sa răspundă !!! Penal !!! Fara mila ! Si confiscarea averii !!! Atunci vor știi de frica !
ContraPro
+9
 
AAA
10:03:25, 03 Feb 2012 11
Si te-a ascultat sau ti-a raspuns la ce ai cerut in mesaj???:::)))De fapt, pe tine limbajul "alalalt" te caracterizeaza.Dar sa revenim la lucruri mai importante.N-am spus ca nu-i vreau la "zdup", dar ca de la a vrea pana la a se intampla asta, e cale lunga.Mi-am spus doar o parere ca nu voi vedea pe nimeni foarte importanti la puscarie nici din usl, nici din pdl.Cel mai bun exemplu e cu Banias care si-a dat demisi din PDL si s-a inscris in PC parca, deorece nu l-au ajutat colegii in problema cu DNA-ul.De ce s-a dus la PC???Ca vin astia la putere si-l scapa???Cu acele deturnari de TVA imense.Si cu populismele, vezi ca ce a inceput usl sa faca ii intrece pe toti.Un senator psd a cerut marirea salariilor cu 25%, iar parca Nicolaescu de la PNL, daca tin bine minte spunea ca asta ar fi posibil la sfarsitul lui 2012, inceputul lui 2013.Deci "numai" daca vin ei la putere.
ContraPro
-12
 
0ligofrenii 0ranj in vrie
09:52:50, 03 Feb 2012 10
Dovada: au iesit de pe oficioasele evz-hatniuz, si isi arunca laturile pe aici. Disperare mare in Modrogan. AMR in scadere javrelor ....
ContraPro
+16
 
1 2 3

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.