Ponta, despre diferenţa dintre USL şi PNL/PDL

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul Victor Ponta scrie despre diferenţa dintre gândirea economică a USL şi miopia austerităţii reprezentată de PNL/PDL aducând ca argument cifrele finale privind încasările la buget după primele şapte luni din 2015 comparativ cu primele şapte luni din 2014.

„It”s about economy… doamnelor şi domnilor de la PNL/PDL!, scrie Ponta.

„Cifrele finale privind încasările la buget după primele şapte luni din 2015 (comparativ cu primele şapte luni din 2014) arată clar diferenţa între gândirea economică a USL care duce spre dezvoltare şi miopia austerităţii care ne-a condus în 2010 – 2012 (reprezentată şi azi de PNL/PDL care se grăbesc din nou să acapareze puterea)”, arată Ponta.

Victor Pontamai arată că, potrivit datelor oficiale, s-au realizat „încasări de 115,7 miliarde RON în 2015 (faţă de 106,6 miliarde RON în 2014)”, ceea ce reprezintă un plus de „9,1 miliarde RON (aproximativ 2 miliarde de euro)”, iar încasările din TVA au fost de „33,9 miliarde RON în 2015 (faţă de 29,3 miliarde RON în 2014)”, adică un plus de „4,5 miliarde RON (aproximativ 1 miliard euro)”.

„În această perioada au fost aplicate următoarele măsuri cu impact bugetar negativ – scăderea CAS cu 5pp/ scăderea taxei pe construcţiile speciale de la 1,5 la 1% / neimpozitarea profitului reinvestit pentru companii / creşterea contribuţiei la Pilonul ÎI de pensii de la 4,5 la 5% / scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%!”, precizează premierul.

Victor Ponta subliniază că, „prin relaxare fiscală, administrare fiscală eficientă, combaterea evaziunii fiscale (care a explodat în perioada 2010 – 2012 şi a fost combătută prin înfiinţarea Direcţiei Antifraudă) şi măsuri de stimulare economică şi creşterea numărului locurilor de muncă fiscalizate se obţin rezultate concrete!”.

„Restul este doar politică austerităţii mioape şi a demagogiei politice specifice guvernării 2010 – 2012 şi reprezentate azi de „flamanzii” de la PNL/PDL! „It”s about economy – peneliştilor şi pedeliştilor”!”, conchide premierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.