Ponta despre un proiect strategic pentru care „singurii parteneri sunt cei din China”

Premierul Victor Ponta a discutat cu omologul său chinez Li Keqiang şi cu reprezentanții marilor companii chineze despre stadiul actual al proiectelor pe energie „grupul 3 și 4 de la Cernavodă, Tarnița, Rovinari și Complexul Energetic Hunedoara”, potrivit paginii electronice a Agerpres.

„Aceste proiecte asigură independență energetică pentru România și capacitatea noastră de a avea suficientă energie nu doar pentru țara noastră, pentru Moldova, ci și posibilitatea de a exporta în țările din regiune”, a spus Ponta.

„Este un proiect strategic, iar în acest moment singurii parteneri care au capacitatea financiară și mai departe, sigur, și cea tehnologică sunt cei din China”, a adăugat el.

Potrivit lui Ponta, firma chineză cu care se poartă discuții pentru Grupurile 3 și 4 de la Centrala de la Cernavodă deține tehnologia Candu.

„Era în îngrijorat și domnul Băsescu că nu știu chinezii. Compania chineză cu care suntem în discuții avansate pentru Grupurile 3 și 4 este cea care are tehnologia Candu”, a declarat Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.