Ponta, despre problemele apărute la implementarea cardului de sănătate

Victor Ponta a declarat miercuri, referitor la problemele apărute la implemntarea cardului de sănătate, că prin introducerea acestui sistem vor fi realizate economii de sute de milioane de euro.

Premierul a mai arătat că există o mare rezistenţă a sistemului și că ministrul de resort și preşedintele CNAS vor interveni pentru a elucida dezinformările.

Ponta i-a ceruse anterior ministrului Sănătăţii să îndrepte eventualele probleme de la CNAS, privinde introducerea cardului de sănătate.

”E foarte clar că e o mare rezistență a sistemului pentru că, o să vedeți, vor fi economii de sute de milioane de euro. Pe de altă parte, evident că sistemul, fiind la început, are nevoie de îmbunătățiri și este treaba și a ministrului și a președintelui Casei să reacționeze imediat, unde sunt probelem reale, să le îndrepte, unde sunt dezinformări, să le elucideze. Ca principiu, e un proiect pe care l-am considerat și îl consider fundamental pentru sistemul de sănătate din România”, a spus premierul.

Totodată, Victor Ponta a precizat că informațiile potrivit cărora au existat cazuri în care multe carduri de sănătate au rămas blocate nu sunt adevărate.

”Tocmai citeam că toată povestea cu cardurile blocate în bancomate nu era adevărată. Era foarte frumoasă, dar nu era adevărată, în sensul în care toate băncile din românia au verificat și nu au găsit niciun card”, a mai spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.