Reacția lui Ponta la solicitarea lui Tăriceanu de demitere a lui Kovesi și a Liviei Stanciu (Video)

Victor Ponta a comentat miercuri decizia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a transmite o scrisoare deschisă președintelui pentru care cere demiterea Laurei Codruța Kovesi și Liviei Stanciu.

În opinia lui Ponta, „e un gest politic”.

„E un gest politic, pentru că preşedintele ţării, şi dacă ar vrea, nu poate schimba magistraţi din funcţie, dar este o bătălie pe care liberalii reprezentaţi de Tăriceanu o poartă în mod elegant şi la care primesc înjurături şi tot felul de expresii de uşa cortului de la pedelişti, în special de la pedeliştii pe care Tăriceanu i-a numit miniştri. Mă gândeam că nu mă mai uimeşte nimic în politică, dar să văd un individ, pe care Tăriceanu l-a pus ministru, înjurându-l mai ceva ca la stadion e încă o surpriză, nu mă aşteptam ca mizeria să fie atât de mare”, a afirmat Ponta referindu-se la atacul lui Cătălin Predoiu la Tăriceanu, pe care prim-vicepreședintele PNL l-a numit „servitor al mafiei”.

Referitor la moțiune de cenzură a PNL referitoare la votul prin corespondență, premierul a declarat:

„Pe 5 iunie vă propun să stăm la Parlament, să așteptăm moțiunea, iar la 12 noaptea să plecăm acasă”.

Mai mulți parlamentari, cu cap de listă Călin Popescu Tăriceanu, i-au cerut într-o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis să le înlăture „prin demitere ori demisie” pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe sefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, despre care spun că ocupă „în mod nedemn” funcțiile.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.