Ponta, grijuliu cu diaspora basarabenilor

Guvernul va adopta în ședința de miercuri o hotărâre potrivit căreia elevii și studenții din Republica Moldova vor putea călători gratuit pentru a vota la alegerile parlamentare din 30 noiembrie din această țară.

„Duminică este un vot esențial pentru direcția în care merge Republica Moldova. Noi am făcut ca guvern foarte mult, tot ceea ce puteam să facem să sprijinim parcursul european al Republicii Moldova — gazoduct, grădinițe, microbuze, zona de cultură, de educație — și îmi doresc foarte mult ca aceia care votează și în Republica Moldova, și aici, în România, și în Europa să sprijine acest parcurs european. Din punct de vedere strict tehnic (…), cred că putem să adoptăm hotărârea ca toți toți elevii și studenții (din Republica Moldova — n.r.) să poată să călătorească gratuit pentru a ajunge la secțiile de vot”, a anunțat Victor Ponta la începutul ședinței săptămânale a Executivului.

Ponta a mai spus că își dorește să poată colabora cu viitorul guvern care se va instala la Chișinău în urma alegerilor la fel de bine cum a colaborat cu cel condus în prezent de Iurie Leancă.

„Vreau și sper și îmi doresc ca la Chișinău să rămână un guvern proeuropean, cu care să continuăm colaborarea excelentă pe care am avut-o în ultima perioadă și care a fost în interesul celor care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.