Ponta: „Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror DNA”

Premierul Victor Ponta a criticat duminică seară modalitatea prin care procurorii DNA au cerut președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu documente în legătură cu cererile de încuviințare a urmării penale și reținerii din perioada 2014-2015, inclusiv în cazul Șova

Referindu-se la acest subiect, Ponta a declarat la Antena 3 că i-a spus ministrului Justiţiei despre cererea „unui procuror DNA” către Senat privind votul la arestarea unor senatori, inclusiv pentru Şova, „că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură”.

„Există situaţii în care chiar eu i-am spus ministrului Cazanciuc, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat, că miniştrii nu se adresează Parlamentului direct, ci prin mine, ca prim-ministru. Preşedintele Iohannis, dacă se adresează Parlamentului, o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar. „Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii” şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului”, a spus Ponta.

Procurorii DNA au solicitat președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu toate înscrisurile Camerei superioare a Parlamentului în legătură cu solicitarea de arestare a lui Dan Şova, dar şi înscrisurile referitoare la toate solicitările DNA din 2014 şi 2015 privindu-i pe senatori.

În prima solicitarea procurorii menţionează: ”În vederea documentării dosarului cu nr 122/P2012 ( dosarul senatorului Dan Şova, nr), vă solicităm să ne comunicaţi, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada 2014-2015.

O altă cerere cerea să comunice, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, ca urmare a cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 13.03.2015, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul nr. 122/2012.

Solicitările sunt semnate de un procuror șef de secție din DNA și de un procuror de caz. Imediat după primirea solicitărilor, Călin Popescu Tăriceanu a cerut ca acestea să fie transmise de ministrul Justiției, așa cum se întâmplă în cazul cererilor de reținere și arestare preventivă.

content-image


content-image

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.