Ponta, întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri chinez

Prezent la o reuniune economică unde au participat reprezentanții principalelor companii și bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România, premierul Victor Ponta a declarat, printre altele, că principalele direcții strategice de dezvoltare economică și domeniile în care pot exista proiecte comune cu companiile chineze sunt agricultura, energia și transporturile.

Ponta a mai adăugat că România și-a stabilit ca direcții strategice de dezvoltare internă energia și infrastructura, iar companiile chineze pot fi parteneri importanți pentru România.

“(…)cel mai important obiectiv pentru România și pentru Europa și cred că și pentru China în egală măsură este asigurarea independenței energetice, a capacității de a avea energie suficientă și la prețuri competitive. România este țara din Europa care are toate tipurile de resurse energetice. Energie nucleară și dorim să dezvoltăm aceste capacități prin colaborarea cu companii din China, energie hidro care asigură un sfert din producția națională. Energie pe cărbune, energie termo, unde este nevoie de investiții, avem resurse importante, dar este nevoie de investiții în retehnologizare și protecție a mediului și energie regenerabilă acolo unde companii din China sunt deja prezente în domeniul energiei eoliene. Există discuții avansate între Ministerul Economiei din România și companii din China, a spus premierul, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește dezvoltarea rețelei de infrastructură, Premierul a arătat că a discutat anul trecut la București cu primul-ministru Li Keqiang și că un prim proiect vizează o cale ferată rapidă, dar
și implicarea companiilor chineze în proiectele de infrastructură rutieră.

“Aceste proiecte trebuie dezvoltate cu respectarea procedurilor existente la nivelul Uniunii Europene și a standardelor de calitate europene. Știu sigur însă că, deja, companiile chineze au capacitatea dovedită de a respecta aceste standarde și de a dezvolta împreună cu companiile românești proiectele de mare infrastructură”, a afirmat Ponta.

Premierul a amintit și despre proiectul privind dezvoltarea a cinci parcuri tehnologice în România.

„Ministrul Economiei spune șase. Eu vreau să le văd pe primele cinci și după aceea îl facem și pe al șaselea”, a mai spus Ponta.

România are un potențial agricol extrem de important

„Anul trecut am demarat împreună cu guvernul Chinei toate acordurile necesare pentru deschiderea pieței chineze pentru produsele agricole românești și posibilitatea importului de carne de porc, de bovine vii și un accent special am pus pe dezvoltarea agriculturii organice, a agriculturii bio în care România are deja un brand recunoscut în plan internațional. Ne dorim dezvoltarea acestei relații pe linia produselor agricole și considerăm strategic atragerea unor investiții în partea de producție și procesare în România în așa fel încât România să fie unul din furnizorii de produse agricole de cea mai bună calitate pentru piața chineză”, a declarat Victor Ponta.

Prim-ministrul Victor Ponta efectuează, în perioada 30 august – 3 septembrie, o vizită oficială în Republica Populară Chineză, la invitația omologului său, Li Keqiang.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, vizita în R.P. Chineză a premierului român se înscrie în dialogul constant între cele două țări și are loc în contextul relațiilor bilaterale excelente și al sărbătoririi, în acest an, a 65 de ani de relații diplomatice și 10 ani de la semnarea Parteneriatului amplu de prietenie și cooperare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.