Ponta: România ar putea încheia un nou tip de acord cu FMI

După expirarea actualului program, România ar putea încheia un nou tip de acord cu Fondul Monetar Internaţional. Premierul Victor Ponta a declarat că şi-ar dori un alt tip de acord cu Fondul, unul de tipul celui pe care îl are Polonia.

„Dacă vom încheia acordul cu succes, şi eu cred că îl vom încheia, nu vom mai avea nevoie de un nou acord de tip preventiv. Poate vom putea discuta un alt tip de înţelegere. Cred că sunt mai multe feluri de acorduri cu FMI, de exemplu cum e cel al Poloniei”, a spus miercuri Ponta, citat de Reuters, potrivit site-ului Mediafax.

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie a anului viitor şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Acordul, care este însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie anul trecut, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.